Pentru victimele atentatului de la Boston, cei din Siria şi din Afghanistan şi-au arătat susţinerea cu poze memorabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sirienii au desfăşurat un banner de susţinere pentru americanii morţi sau răniţi în atentatul de la Boston.
Sirienii au desfăşurat un banner de susţinere pentru americanii morţi sau răniţi în atentatul de la Boston.

Atentatul de la Boston a ţinut Statele Unite ale Americii în stare de şoc timp de o săptămână, până la prinderea autorilor. Şi drept dovadă că lumea este mai conectată ca niciodată, din Siria şi Afghanistan au venit două fotografii memorabile pentru americani.

Atentatul de la Boston reprezintă o scenă dureroasă a ceea ce se întâmplă zilnic în Siria. Condoleanţe din partea noastră“ este mesajul care apare în fotografia de mai sus şi care a circulat în aceste zile pe reţelele sociale. Deşi este vorba de doar o săptămână între atentat şi prinderea autorilor - Tamerlan şi Djohar Ţarnaev -, vestea evenimentului care a îngrozit SUA s-a răspândit în toată lumea.

Cine sunt fraţii Ţarnaev, cecenii musulmani suspectaţi că au comis atacurile cu bombă de la Boston: un boxer amator şi un elev eminent

În Siria este un conflict constant, dar cei implicaţi în revoluţia siriană n-au uitat să-şi exprime regretul faţă de ce s-a întâmplat în SUA, o ţară cu o desfăşurare mai paşnică a lucrurilor. Totuşi, imaginea merge puţin mai departe de atât. Este un apel către lume că Siria şi situaţia instabilă din această ţară nu pot fi uşor trecute cu vederea.

O replică mai dură la ceea ce s-a întâmplat în SUA, cu atentatul de la Boston, este prezentată mai jos. „Ar fi mai îmbucurător dacă americanii ar arăta solidaritate cu sirienii care au pierdut 70.000 de oameni, faţă de doar 3“, cu referire la cele trei persoane decedate după atentatul din timpul maratonului.

siria boston

Din Kabul, capitatala Afghanistanului, vine un mesaj mai simplu, dar cu o încărcătură la fel de mare. „Către Boston, cu dragoste din Kabul“ este mesajul prezentat de o fetiţă şi scrisă pe o pancartă.

kabul pentru boston
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite