Boko Haram, grupare plasată de Naţiunile Unite pe lista organizaţiilor teroriste

Boko Haram, grupare
plasată de Naţiunile Unite pe lista organizaţiilor teroriste

Abubakar Shekau, liderul organiza'iei teroriste Boko Haram. FOTO: Nigerian Monitor

Consiliul de Securitate al ONU a plasat, joi, pe lista neagră a „organizaţiilor teroriste străine” gruparea islamistă nigeriană Boko Haram, din cauza legăturilor acesteia cu Al-Qaida, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nigeria a cerut adoptarea  măsurii Comitetului de sancţiuni împotriva Al-Qaida, aflat în subordinea Consiliului de Securitate, toţi membrii organizaţiei internaţionale fiind de acord. Astfel, prin această decizie a fost vizată îngheţarea averilor, embargo asupra armelor şi interdicţii de călătorie.

Ambasadorul american la ONU, Samantha Power, a salutat într-un comunicat această „măsură importantă” care, în opinia ei, ”va priva Boko Haram se surse de finanţare considerabile, de armament şi de posibilitatea de a se deplasa. Această decizie relevă unitatea comunităţii internaţionale” în lupta contra acestei grupări, potrivit oficialului american.

Liderii din Africa de Vest au convenit, sâmbătă, în cadrul unui summit găzduit de preşedintele francez Francois Hollande, să îşi coordoneze acţiunile pentru a duce un „război total” împotriva organizaţiei teroriste „Boko Haram”, informează Reuters.

De asemenea, preşedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a spus că „Boko Haram” nu mai este un simplu grup terorist regional, ci a devenit o organizaţie teroristă similară cu al-Qaida.

În total, 276 de eleve au fost răpite pe 14 aprilie, la Chibok, în statul Borno, populat de o importantă comunitate creştină. Potrivit poliţiei, 223 dintre ele sunt în continuare în captivitate, iar 53 au reuşit să fugă.

Gruparea Boko Haram militează pentru introducerea legii islamice în nordul Nigeriei, fiind acuzată de atacuri soldate cu mii de morţi. Gruparea a început acţiunile insurgente în anul 2009, vizând atât militari, cât şi civili.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările