Blinken anticipează o reacţie „serioasă” a NATO, în cazul unei noi agresuni a Rusiei împotriva Ucrainei

Blinken anticipează o reacţie „serioasă” a NATO, în cazul unei noi agresuni a Rusiei împotriva Ucrainei

Foto EPA EFE

Orice nouă agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei va antrena un răspuns „serios”, avertizează marţi, la Riga, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, în marja unei reuniuni ministeriale a NATO, relatează AFP.

Orice escaladare a Rusiei va fi foarte îngrijorătoare pentru Staele Unite, dar şi pentru Letonia, iar orice nouă agresiune va provoca consecinţe serioase”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu omologul său leton Edgars Rinkevics.

Secretarul de Stat nu a vrut să spună mai mult despre natura unei eventuale riposte, precizând că vrea mai întâi să se ”consulte” cu aliaţii Statelor Unite în NATO, marţi şi miercuri, în capitala letonă.

”Suntem foarte îngrijoraţi cu privire la mişcările de trupe pe care le vedem” ale Rusiei la frontiera cu Ucraina, reiterează el.

”Am văzut strategia rusă în mai multe rânduri”, care constă în ”crearea piesă cu piesă” a unor ”provocări”, pentru a justifica acţiuniale Moscovei, acuză Blinken.

Antony Blinken a avertizat din nou că Washingtonul lucrează în coordonare cu Uniunea Europeană (UE) la noi sancţiuni vizând Belarusul, acuzat de o folosire ”cinică” a migranţilor drept ”arme” cu scopul destabilizării vecinilor săi europeni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările