Blair scoate milioane din petrolul irakian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul din Irak aduce fonduri importante în conturile celor care l-au înlăturat pe Saddam. Ex-premierul britanic va încasa milioane pentru consultanţă. O companie din Orientul Mijlociu îi plăteşte 1,6 milioane de dolari pe an lui Tony Blair pentru consultanţă în negocierile privind exploatarea terenurilor petroliere în Irak.

Mai citeşte şi:

Irak: Guvernul dă în judecată compania americană Blackwater

Mubadala, un fond de investiţii înregistrat în Emiratele Arabe Unite, urmează să se alăture consorţiului format din firme occidentale care va fora în zona petrolieră Zubair, aflată în sudul Irakului, în imediata apropiere a oraşului Basra, informează Sunday Times.

Consorţiu occidental

În trecut, Tony Blair a negat în mai multe ocazii faptul că Irakul ar fi fost atacat pentru zăcămintele sale de petrol şi a catalogat aceste informaţii drept "teorii ale conspiraţiei". Totuşi, compania Mubadala, care îl plăteşte atât de bine pe fostul premier, câştigă 80% din veniturile sale exact din comerţul cu petrol şi gaze şi e gata acum să investească, alături de ceilalţi acţionari, peste 10 miliarde de dolari în Zubair, unde se va construi cea mai mare platformă de exploatare a petrolului din emisfera estică.

Consorţiul este condus de trustul italian Eni, dar divizia de petrol şi gaze a fondului Mubadala negociază procentul pe care îl va deţine cu Occidental Petroleum, compania americană implicată în acest proiect.

Negocierile au fost confirmate de Ray Irani, directorul executiv de la Occidental, care a recunoscut că americanii vor împărţi acţiunile lor cu Mubadala.

Mult petrol,chiar lângă port

Zubair este unul dintre cele mai mari terenuri petrolifere din Irak, ale cărui rezerve au fost estimate la cel puţin patru miliarde de barili.

În plus faţă de alte zone, zăcămintele de aici sunt foarte uşor de transportat, întrucât sunt chiar lângă portul Basra.

Guvernul de la Bagdad oferă companiilor străine, începând de anul trecut, dreptul de a exploata zăcămintele de petrol, iar primul contract de acest gen a fost semnat de consorţiul condus de Eni.

Ruth Tanner, directorul organizaţiei caritabile "War on Want" din Londra, e revoltat. "Companiile străine au cerut Irakului să privatizeze aceste exploatări încă din timpul invaziei.

E şocant însă că tocmai Tony Blair, care ar trebui să răspundă pentru distrugerile din Irak, va profita acum în dauna poporului irakian", spune el.
Sumele încasate nu exclud însă răspunderea şi, chiar la începutul lunii februarie, fostul premier va depune mărturie în cadrul unei anchete privind conflictul din Irak.

10 milioane pentru consultanţă

Blair, care şi-a pierdut postul de premier în 2007, combină activitatea pro bono în slujba unor organizaţii caritabile din Africa cu aceea de consultant al unor mari corporaţii şi este implicat în negocierile de pace din Orientul Mijlociu.

În calitate de consilier pentru Mubadala, JP Morgan, Zurich Financial Services şi guvernul din Kuweit, el câştigă aproape 10 milioane de dolari pe an şi, în plus, ţine discursuri pentru care este plătit cu 9.600 de dolari minutul. Din toate aceste activităţi Tony Blair a strâns deja o avere considerabilă, care l-a transformat în cel mai bogat premier britanic din toate timpurile.

Despre importanţa sfaturilor pe care le oferă companiilor amintite, fostul premier a declarat pentru Sunday Times: "Eu călătoresc mult şi pot să propun metode de abordare potrivite în anumite zone".

În martie 2003, imediat după invazia Irakului, Blair propusese ca veniturile din petrol să fie administrate în interesul poporului irakian de către Autoritatea Provizorie a Coaliţiei sub controlul Naţiunilor Unite, dar expertizele contabile au dovedit că petrolul a fost vândut fără ca Irakul să primească mare lucru.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite