Bişniţă cu identitatea românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre principalii critici ai actualului sistem de autoguvernări minoritare din Ungaria este Eva Iova, redactor-şef al săptămânalului „Foaia Românească". ,,Mulţi dintre cei care pretind că sunt români n-au nicio legătură cu limba şi cultura româneşti. Ei vor doar banii alocaţi de statul ungar pentru autoguvernările minorităţilor", spune românca.

Ea susţine că, din cauza legii minorităţilor din Ungaria extrem de permisive, oricare cetăţean ungar are dreptul să-şi declare apartenenţa la ce naţionalitate doreşte, fără să trebuiască să aducă dovezi în acest sens. „Nimeni nu-i controlează când spun că sunt nemţi sau români. Aşa s-a ajuns ca o sumedenie de ţigani unguri să se declare români. Dacă primesc voturi, pot înfiinţa o autoguvernare românească şi mai primesc şi fonduri pentru acest lucru", spune Iova.

Nemulţumită de legea ungară a minorităţilor este şi Maria Berényi, directoare a Institutului de Cercetare a Românilor din Ungaria. Ea susţine că ţiganii au ales să înfiinţeze autoguvernări româneşti ca să primească  cei 2.000 de euro anual, suma minimă alocată de statul ungar pentru autoguvernări, şi din cauza similitudinii dintre termenii ,,rom" şi „român".

Identitatea - ca la piaţă

,,Lacunele din legislaţia ungară au permis dezvoltarea a ceea ce noi numim «etnobiznis»", spune Berényi. Neregulile în aplicarea legislaţiei pentru minorităţi din Ungaria sunt evidente în condiţiile în care la ultimul recensământ (anul 2001), doar 8.120 de cetăţeni au declarat că sunt români, iar numărul autoguvernărilor româneşti depăşeşte 40.

Filologul povesteşte că mulţi români din Ungaria au refuzat să-şi mai declare naţionalitatea văzând că ţiganii care se declară români au ajuns să-i reprezinte. Din 1990 până la recensământul din 2001 populaţia românească s-a diminuat cu 25 la sută, în statistici. 

Româncă în Ungaria, unguroaică din România

„Comunitatea românească a suferit o ruşine colectivă. Tinerii nu au mai găsit modele în cei care s-au auto-intitulat reprezentanţi ai minorităţii române şi de aceea nici nu s-au mai implicat în vreun fel în viaţa culturală şi socială a comunităţii din Ungaria. În condiţiile în care oameni ajunşi la periferia societăţii se declară români, în condiţiile în care romii au ajuns fie lideri ai autoguvernărilor româneşti, este de înţeles că tinerii români nu-şi mai declară identitatea etnică", susţine Berényi .

Jurnalista Eva Iova atrage atenţia că sistemul ungar a dat naştere unor situaţii absurde, demne de Caragiale. Într-un sat maghiar, unde nimeni din cei 460 de locuitori nu s-a declarat ca aparţinând unei minorităţi, funcţionează în prezent o autoguvernare germană. Chiar dacă nu există niciun german. „Poate careva a învăţat germana la şcoală. Acum, la alegerile din octombrie, s-au înregistrat suficienţi alegători pe liste să se înfiinţeze patru autoguvernări, croată, germană, ţigănească şi română", explică, intrigată, românca.
 
Primarul, care şi el s-a declarat minoritar, întrebat de jurnalişti cum este posibilă o asemenea situaţie, a replicat cu suficienţă „că legea ungară o permite". O altă situaţie, care demonstrează cât de deficitară este legislaţia ungară pentru minorităţi, este tolerată chiar în capitala Ungariei. ,,Preşedinta autoguvernării româneşti din Budapesta este o unguroaică din România, care s-a mutat la Budapesta şi şi-a luat cetăţenie maghiară. Este ca şi cum noi ne-am muta în România, şi nu am deveni doar membri, ci lideri ai UDMR-ului", spune Iova.

Infiltraţi ca să dezbine

Jurnalista susţine că partidele care s-au succedat la guvernare în Ungaria cunosc foarte bine neregulile legate de aplicarea legii minorităţilor, dar că nimeni nu ia măsuri.

„Am tot sesizat autorităţile ungare, dar de 10-12 ani nimeni nu ia nicio măsură", se plânge ea. ,,Când se spune că românii sunt dezbinaţi în Ungaria, noi ştim, că i-au (n.r. - autorităţile maghiare) infiltrat pe câte unii. Este trist că sistemul autoguvernării a devenit un instrument pentru asimilarea continuă a minorităţilor", adaugă femeia. Iova atrage atenţia că din cele 47 de administraţii locale româneşti existente circa 30% sunt ,,falsuri".

Legea minorităţii, găunoasă

Legea din Ungaria prevede ca fiecare dintre cele 13 minorităţi recunoscute, inclusiv românii, să-şi poată alege un organism care să-i reprezinte interesele în administraţia locală şi la nivel naţional. Alegerea identităţii naţionale este liberă, nefiind condiţionată de niciun criteriu lingvistic, cultural sau de altă natură.

Astfel, orice cetăţean din Ungaria care nu aparţine vreunei comunităţi etnice minoritare poate candida şi poate înfiinţa o autoguvernare minoritară. Totodată, Legea electorală din Ungaria prevede ca un număr de minimum cinci candidaţi aleşi (care au nevoie doar de cinci voturi) să poată constitui o autoguvernare minoritară locală. Autoguvernările, organismul suprem al autonomiei culturale, pot prelua conducerea instituţiilor minoritare: şcoli, instituţii culturale şi de cercetare.

"Mulţi dintre cei care pretind că sunt români n-au nicio legătură cu limba şi cultura română. "
Eva Iova
redactor-şef „Foaia Românească"

"«Dansaţi Ceardaş!». Asta e autonomia culturală a românilor din Ungaria."
Gheorghe Ardelean
consilier Primăria Chitighaz

"Budapesta vrea să păstreze sistemul autoguvernării ca să aibă argumente pentru a cere autonomia şi autoguvernare în cazul maghiarilor de peste hotare."
Maria Berényi
directoare a Institutului de Cercetare a Românilor din Ungaria

Românii din vecini

În Ungaria, s-au declarat români, la referendumul din 2001, aproximativ 8.000 de cetăţeni. Cei mai mulţi trăiesc în judeţele Bekes, Csongrad şi Hajdu-Bihar. În Ungaria există 19 parohii şi 12 şcoli româneşti. Aflaţi zilele trecute la Bucureşti, reprezentanţii românilor din Ungaria şi-au spus nemulţumirile conducerii Departamentului Românilor de Pretutindeni, la Ministerul de Externe, ba chiar şi preşedintelui Traian Băsescu. Ei cer Guvernului Boc acţiuni concrete.

,,Vrem ca Executivul de la Bucureşti să pună pe tapet problemele etnicilor români din Ungaria la şedinţa interguvernamentală româno-maghiară care urmează. Vrem să se lupte pentru noi, aşa cum se luptă guvernanţii de la Budapesta pentru maghiarii din România şi Slovacia", spune Berényi.

Asimilare etnică ascunsă de lege

Jurnalista Eva Iova spune că după alegerile de luna viitoare din cele 72 de autoguvernări româneşti care vor fi constituite, jumătate poate chiar două treimi nu au de-a face deloc cu originea, limba sau cultura românească.

„Acest lucru va crea probleme în ianuarie, când se alege Consiliul Naţional al Minorităţilor din Ungaria. Riscăm ca cei care ne reprezintă în Parlamentul şi la Guvernul de la Budapesta să nu fie de fapt etnici români", atrage atenţia Iova. Reprezentanţii comunităţii româneşti spun că legea minorităţilor este atât de prost făcută şi de greşit aplicată, încât s-au gândit inclusiv să propună guvernanţilor de la Budapesta desfiinţarea sistemului de autoguvernări minoritare.

Dansurile locului, obligatorii

Nemulţumit de legea minorităţilor din Ungaria este şi Gheorghe Ardelean, consilier în localitatea Chitighaz. ,,Legea din Ungaria permite înfiinţarea unor şcoli de dans popular în localităţile unde există minorităţi, dar îi obligă pe participanţi ca, din cinci dansuri, patru să fie maghiare. «Dansaţi Ceardaş!». Asta e autonomia noastră culturală", spune bărbatul.

Pe lângă legislaţie, prezenţa partidului Jobbik la guvernare reprezintă şi ea o problemă pentru românii din ţara vecină. „Garda Maghiară a ameninţat cu proteste când am vrut să ridicăm o statuie a lui Andrei Şaguna, iar consilierii Jobbik au blocat construirea unei biserici ortodoxe româneşti", povesteşte Eva Iova.Românii din Ungaria nu-şi pun prea mari speranţe că situaţia se va rezolva curând.

,,Budapesta vrea să păstreze legea minorităţilor şi sistemul autoguvernării ca să aibă argumente pentru a cere autonomia şi autoguvernare în cazul maghiarilor de peste hotare. Guvernul condus de premierul Viktor Orban  are tot interesul să păstreze sistemul aşa cum este, acum când în România vor fi reluate discuţiile privind autonomia minorităţii maghiare", spune directoarea Institului pentru Cercetare a Românilor din Ungaria.

image
image
image
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite