Bis Paradis!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatari se adună în apropierea Casei Albe 6 iunie 2020 FOTO Samuel Corum/Getty Images
Protestatari se adună în apropierea Casei Albe 6 iunie 2020 FOTO Samuel Corum/Getty Images

Secolul XX s-a încheiat, anii ’60 continuă. Curentul duce înapoi, spre revoluţia la care stînga n-a încetat să viseze şi să lucreze.

Tuturor celor ce li s-a făcut dor de dictatură - intelectuali dotaţi şi mereu subestimaţi, eroi civici de duminică, birocraţi şi politicieni laşi ca o coadă putredă de topor: salut! Dorinţa vi se va împlini. Şi bun rămas! Căci anii ’60 vor fi urmaţi de anii ’50. Veţi gusta, unii de pe soclu de tartor, alţii reduşi la tăcere, puterea reînviată a comunismului şi orbirea dogmatică a iacobinilor.  

Atacul vine din două părţi. În clipa în care Coronavirus şi antirasismul vor face joncţiunea, unitatea răului va da peste cap fortificaţiile politicoase ale binelui. La un loc, suprapuse şi complemenatre, rebeliunea stîngistă şi şedinţa globală de dresaj Corona vor genera un ”takeover”: preluarea societăţilor şi pensionarea lor subvenţionată. Două săbii încap în aceeaşi teacă, dacă faci din teacă troacă.  

Excesiv retoric? Desigur. Dar nu vom salva adevărul, criticîndu-i retorica. Să începem cu primul amic infernal.

Antirasimul american e marfă contrafăcută - imitaţie febrilă şi grosieră a compasiunii. Pe 10 august 2016, cetăţeanul american Tony Timpa a fost ucis de poliţişti care l-au încătuşat şi ţinut sub genunchi timp de 20 de minute. Poliţiştii au fost achitaţi. Timpa a fost ucis la fel ca George Floyd (pentru care arde America) Tăcere. Timpa era alb. Black Lies Matter!

Cea mai însemnată cucerire a vremurilor care ne dau de-a dura spre robotica primitoare a fanatismului nu e suprimarea ci desfiinţarea adevărului. Diferenţa măsoară perfecţionarea: de la efortul defectuos al comuniştilor, la graţia ermetică a puritanilor antirasişti. Miracolul e complet. Adevărul faptelor? Anihilat. Presa şi Pravda au făcut schimb de nume. Adevărul ştiinţific? De meditat la ce păţeşte un student american care îndrăzneşte să spună că bărbaţii nu pot rămîne însărcinaţi.

Cu toate astea, cîteva date şi fapte rămîn, spre a împiedica înumlţirea nevăzătorilor.  De pildă, viaţa de sfînt tulbure a lui Martin Luther King, idolul venerat de progresiştii antirasişti. Îngerul civil şi antirasial King a găsit, totuşi, puterea să fie şi exploatator sexual de calibru şi client finanţat al comuniştilor americani finanţaţi de sovietici.  

Nu mai puţin desfiinţat e adevărul social despre americanii de culoare.

În Statele Unite, populaţia de culoare are o problemă enormă iar această problemă nu e rasismul: e populaţia de culoare. Viaţa comună a americanilor de culoare e un   un plonjon în auto-distrugere. Sociologul francez Emile Durkheim numea această sete de auto-anihilare ”sinucidere anomică”. Prin anomie se înţelege ceva devastator şi suprapersonal: dispariţia normelor şi valorilor de grup. În sensul cel mai cuprinzător: fără-de-legea. Acestă frison confuz şi disperat face fiecare zi de calvar a americanilor de culoare şi vine după 50 de ani de experiment progresist. Detaliile sînt oribile.

Doar o treime din treimea americanilor de culoare care ajung vreodată la Colegiu, încheie o Universitate. Asta, deşi bunii îndrumători liberali ai educaţiei americane au stabilit că un candidat de culoare e admis la Colegiu pe baza unui rezultat (la testul SAT) cu 250 de puncte mai slab decît baremul cerut albilor. 

În 1960, aproape 90% din americanii de culoare erau sau fuseseră căsătoriţi. Astăzi, procentul a ajuns la 35%. Numai 30% din copiii americani de culoare trăiesc într-o familie cu doi părinţi. Cadrul de viaţă recunoscut al ghetto-urilor de culoare e reglat de supremaţia culturii Gangsta - un mix monoton şi primitiv de violenţă şi limbaje subarticulate. O anti-cultură morbidă şi un incinerator de sens pe care albii liberali au găsit de cuviinţă să le celebreze în numele diversităţii. Muribunzii dau culoare vieţii.

Din această groapă existenţială a pornit revolta instrumentată de stînga. Ea îi priveşte pe americanii de culoare numai în măsura în care poate face din ei pîrghia care netezeşte, prin foc şi pară, drumul spre putere al fanatismului stîngist. Anti-rasismul e vehicolul favorit al neomarxismului, tras de americani de culoare, înhămaţi pe locul rezervat, altădată, clasei muncitoare. Falsul e gigantic. Scenariul  bolşe-iacobin se repetă.

Un nucleu radical şi violent aruncă nada, vestind apariţia binelui suprem pe pămînt şi învestind un grup anume în postura de victimă universală. Apoi, crema clasei intelectuale păşeşte entuziast în capcană, se alătură revoluţiei, îi dă susţinerea publică şi îi lustruieşte ororile. Alibiul etic invocat de minţile captive ale marelui salt spre bine e Socrate, cu observaţia că marele grec şi-a pus pielea la bătaie şi a băut cucută, nu Aperol cu amicii. Mai tîrziu, Zola a strigat J’Accuse!, riscînd să se aleagă cu puşcăria, nu cu o catedră nouă. Destui intelectuali occidentali au evitat să se alăture răzmeriţei dar zilele lor academice sînt numărate.

O! Vremuri de omagiu şi adeziune! O! Timpuri de recunoştinţă vie pentru tovarăşul Nicolaie Ceauşescu şi pentru tovarăşa sa de viaţă şi de luptă, Elena Ceauşescu! V-aţi întors! În Statele Unite! Acolo, la fiecare loc de muncă, de la marile corporaţii la o ingenuă Fundaţie pentru Poezie, angajaţii semnează adeziuni şi jură că nu vor precupeţi nici un efort pentru eradicarea rasismului. O! Iar dacă n-o fac, apare un coleg mai sincer devotat cauzei şi numără absenţii. Cine lipseşte îşi reputaţia şi postul.

Lecţia a fost bine înţeleasă. Lumea bună s-a încolonat. Instituţiile americane şi cultura legală a ţării se surpă. Primarul oraşului Seattle sprijină zona autonomă declarată de anarhiştii de la Antifa. Şeful Poliţiei din Denver participă la demonstraţii împotriva rasismului Poliţiei. Noul lup american e transgernder, are conştiinţă publică de oaie şi vînează lupi.

Nici Europa n-a rămas în urmă. Servilismul adorator e în floare. În Anglia, Premier League se va relua curînd şi jucătorii nu vor mai purta pe spate propriile nume ci înscrisul divin ”Black Lives Matter”. Slavă!

Cleştele e fixat. Al doilea braţ a fost închis cu apăsarea mîinii care ne protejează de Coronavirus, pînă la nevroză. Corona: încă unul din cadourile exterminatoare ale Chinei (alături de fentanyl şi shabu, distrugătoare de ţesut social în clasele de jos americane şi ale Asiei de Sud Est).

Da, epidemia e reală dar a fost transferată în cadru administrativ. Un clopot de reglementări absurde a fost aşezat peste societăţi vii. Birocraţia şi politicienii s-au logodit cu pretextul Corona şi refuză să renunţe la teritoriul cucerit. O imebcilitate profundă, de paznic maniac şi agramat, a făcut din viaţa oamenilor liberi o parodie consolidată. Români, englezi, italieni şi atîtea alte seminţii odinioară slobode sînt obligate să-şi ducă viaţa cu tifonul pe faţă, masca pe suflet şi ochii pe algebra stupidă a reglementărilor (veţi găsi o analiză  mai calmă şi mai competentă la Dragoş Paul Aligică)  

S-ar putea crede că românii sînt mai feriţi decît alţii. Iureşul dogmatic al maniei anti-rasiste şi înecul în reglementări abia dacă au încolţit la noi. Ba chiar e de sperat că se vor ofili, odată cu USR. Însă, tocmai acest tip de imunitate la tembelismul progresist a făcut demult suspecte şi Sudul şi Estul Europei. Pentru Europa la zi cu progresismul rasial, ecologic şi sexual, sîntem o ruşine de neîngăduit.

Lucrurile se leagă într-un nod dezgustător.

De 30 de ani, conclavul progresist euro-american descrie fără încetare Sudul şi Estul Europei drept zone inacceptabile de înapoiere, naţionalism, tradiţii primitive şi corupţie. Aşa e. Sudul şi Estul sînt tărîmuri de corupţie şi tradiţie rezsistentă. Dar nu pentru a valida fixaţia puritană a criticilor lor. Sudul şi Estul sînt cum sînt pentru că aşa sînt. Non-puritane. În spatele promisiunii de regenerare împinsă prin cruciada anti-corupţie şi prin reforme progresiste, nu stă o corectură de civilizaţie ci dorinţa de anexare culturală aducătoare de putere. Puritanismul neoprotestant a eşuat de mult în militantism şi a trecut în politica joasă a exportului de moralitate. La schimb cu puterea acordată clienţilor locali: partide şi centre de putere aliate, instrumentînd armate de civici naivi sau pofticioşi.  

Asta se poate înţelege acum, cînd lumea predicatorilor occidentali e desfigurată de absurd birocratic şi dogmatism ideologic. Valorile de familie, tradiţia şi, în felul ei pervers, corupţia dau Sudului şi Estului un bandaj existenţial pe care puritanii îl detestă şi, în secret, invidiază. Marii frustraţi au tînjit, dintotdeauina, în mare taină, după dezmăţul pe care îl afurisesc în public din neputinţă.  

Oricine spune aşa ceva va fi deconspirat, în tripla calitate de: apologist al corupţiei, client PSD şi agent de influenţă rus. Dar asta nu dovedeşte decît că Rusia a reuşit o capodoperă de propagandă şi manipulare. Rusia lui Putin a suprins elitele vest şi est-europene în flagrant de stîngism şi auto-inculpare şi le ajută subtil să îşi distrugă nervul critic. Invitate la confuzia între adevăr şi reputaţie, elitele vest- şi est-europeane au muşcat momeala şi îşi detestă propriile societăţi, din care înţeleg numai cercul camarazilor de idei.

Ciocnirea cu reciful dogmatic nu va întîrzia. Cîteva lucruri ne vor ajuta. Avem ieşire la Marea Neagră şi legende cu Negru Vodă, deşi ne trage în jos Judeţul Alba. Dar, şi la noi, poarta de intrare e dechisă şi morbul progresist va forţa fisura academic-ONGistă. Bineînţeles, clienţii vor fi ţiganii - cuib de victimologie.

Dar, mai întîi, ne vom răfui cu turcii. După sute de mii de copii şi adulţi duşi în robie la Stambul, justiţia istorică va lovi. Români, vă ordon: treceţi Bosforul! Vom cere Turciei reparaţii şi vom demola minaretele din Dobrogea. Vom continua cu statuia lui Brîncoveanu - stăpîn de robi ţigani. Va trebui să cadă şi bustul rasistului Cantemir Dimitire care descria, în 1711, năravul ţiganilor la ”trîndăvire şi furtişag”.

Activişti, la treabă! Spre gloria socialismului! Paradisul e inevitabil. Iar. Bis Paradis!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite