Bilanţul deceselor provocate de seismul din Ecuador a crescut la 413 morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AP
FOTO AP

Bilanţul deceselor provocate de cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a afectat sâmbătă Ecuadorul a crescut la 413 morţi, iar căutările continuă încă, a anunţat preşedintele ţării, Rafael Coreea, care a subliniat că lucrările de reconstrucţie vor costa, probabil, miliarde de dolari şi că aceasta este cea mai gravă tragedie cu care s-a confuntat ţara în ultimele şapte decenii, relatează BBC News.

“Mă tem că cifra va creşte pe măsură ce vom îndepărta dărâmăturile”, a spus Correa într-un discurs televizat. “Există semne de viaţă printre dărâmături, iar aceasta este o prioritate”, a adăugat el.

Alte paroximativ 2.500 de persoane au fost rănite.

Luni seară, şase oameni, inclusiv două fetiţe – una de trei ani şi cealaltă de nouă luni – au fost salvate din ruinele unui hotel din apropiere de oraşul de coastă Manta. Reuşita le-a adus o nouă speranţă supravieţuitorilor ale căror rude au fost dispărute.

Preşedintele a avertizat că seismul va costa Ecuadorul miliarde de dolari, în condiţiile în care ţara oricum avea de suferit de urma scăderii preţului petrolului în lume.

Organizaţia Statelor Americane a anunţat că va oferi Guvernului de la Quito o parte dintre fondurile sale pentru situaţii de urgenţă, rar folosite. De asemenea, Banca de Dezvoltare a Chinei a oferit două miliarde de dolari.

Crucea Roşie spaniolă estimează că până la 100.000 de persoane ar putea avea nevoie de ajutor în zona devastată de cutremur.

Oraşele litorale din apropierea epicentrului au fost cele mai lovite de seism, iar staţiunea turistică Pedernales este acum o ruină, unde casele pastelate au fost făcute una cu pământul.

Martorii îşi amintesc zguduirile violente, care au fost urmate de prăbuşirea imediată a clădirilor.

”Puteai să auzi oamenii ţipând după ajutor din mijlocul ruinelor. Era o farmacie în care oamenii au rămas blocaţi şi nu am putut face nimic pentru ei”, a spus Agustin Robles.

Autorităţile au confirmat că au fost înregistrate peste 160 de replini în apropierea Pedernales, iar starea de urgenţă a fost declarată în şase provincii ale ţării.

Drumuri importante rămân închise în zonele puternic afectate de seism.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite