Biden promite o schimbare fundamentală a strategiei americane. Poate?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

A fost un discurs cum n-a mai văzut America. Este adevărat că şi momentul era special. Marca finalul celui mai lung război din istoria SUA, încheiat după cum a văzut o lume întreagă.

Preşedintele SUA, comandatul forţelor armate, a simţit nevoia să intre pe portativul eroic, cel mai potrivit pentru a se confrunta cu realitatea tragică a evacuării haotice şi pe fugă: „Nicio ţară nu a realizat ceva comparabil în istorie“, a spus Biden, elogiind succesul extraordinar al acestei misiuni, succes datorat talentului de necrezut, bravurii şi curajului armatei americane, diplomaţilor şi serviciilor noastre de informaţii“. Trebuie să credem că aşa a fost, că n-am văzut bine şi că, de fapt, intrasem din greşeală în altă sală de spectacol unde, fireşte, rula alt film. Aşa o fi.

Dar trecând de această dimensiune demnă de finalul oricărui film din seria „western“, în discursul de la Casa Albă, Biden a angajat întreaga politic externă americană pe un drum cu totul nou, absolut novator. Un demers global al SUA ce poate genera mişcări concentrice extrem de puternice care să ducă, în final, la reformularea completă a termenilor tradiţionali în care s-a negociat formula actuală de echilibru geo-politic. Baza raţionamentului este o afirmaţie care, cu siguranţă, este absolut reală în perspectiva înfrângerii suferite de SUA şi de aliaţii săi din NATO, plus toate statele care se alăturaseră Coaliţiei:

Decizia privind Afganistanul nu priveşte doar Afganistanul. Este vorba despre încheierea unei epoci a marilor operaţiuni militare care să refacă alte ţări (to remake other countries“).

Dacă despre asta vorba, într-adevăr o cu totul şi cu totul altă partitură se deschide pentru creatorii de strategii politico-militare americani dar şi de o perspectivă nouă, cu totul nouă, în funcţie de care ar trebui să-şi gândească mişcările viitoare toţi aliaţii Americii care sperau în continuare că Unchiul Sam va veni să le rezolve conflictele pe undeva în lume, trimiţându-şi băieţii să moară cu aceeaşi nonşalanţă de până acum, fără să numere nici morţii şi nici banii contribuabililor. Din punctul meu de vedere, este pentru prima oară când se transmite de la Washington un asemenea semnal foarte decis şi care poate duce nu numai la continuarea extrem de decisă a programului de retragere a trupelor din Irak, alt exemplu de „război nesfârşit“ dar ar putea avea şi unul sau mai multe efecte restrictive asupra efectivelor important desfăşurate în alte zone ale lumii. Indicaţia dată strategilor politici din zona militară este extrem de clară în contextul în care, spunea Joe Biden, „după 20 de ani de război în Afganistan, refuz să mai trimit o nouă generaţie de tineri şi tineri din SUA să lupte într-un război care ar fi trebuit să fie terminat cu mult timp înainte“. Context în care defineşte contextul viitor de misiuni, parte a unei strategii cu totul noi în care, „în primul rând, trebuie să stabilim misiuni cu obiective clare şi posibil de îndeplinit, nu unele pe care nu le vom a6tinge niciodată. În al doilea rând, trebuie să rămânem foarte clar concentraţi pe interesele fundamentale de securitate ale Statelor Unite ale Americii“.

Soldat Afganistan

Ce înseamnă asta nu este încă foarte clar în afara dorinţei politice exprimate şi care vine în sensul opţiunii majorităţii americanilor care s-au săturat de războaie inutile. Poate însemna, spun deja unii analişti militari, începutul unei retrageri importante a forţelor americane care să se concentreze în primul rând pe asigurarea securităţii spaţiului american şi a zonei sale proxime. Poate însemna şi un avertisment pentru aliaţi, pentru NATO, că ar putea fi puse în discuţiile angajamentele americane fără de care Alianţa ar fi trecută în zona a doua de importanţă pe plan mondial? Nu cred, mai degrabă este vorba despre o presiune care se va traduce prin reformularea unora dintre priorităţile organizaţiei şi în definirea zonelor de inters care să presupună neapărat şi prezenţa americană.

Nu va fi nicidecum pusă în discuţie problema asigurării securităţii nucleare, dar ar putea să fie rediscutate dimensiunile angajamentului militar american în materie de armate convenţionale pentru misiuni clasice. Totodată, ar putea să fie un semn, cine ştie cât de presant şi acesta, pentru (re)deschiderea de negocieri directe ale SUA cu Rusia şi China pentru detensionarea situaţiei globale, începând cu chestiunea controlului armelor nucleare, dar şi privind acţiuni, eventual comune, începând cu schimbul de informaţii, privind activitatea din ce în ce ma primejdioasă a unor actori non-statali, organizaţii teroriste şi entităţile lor subordonate, acum mai numeroase şi mai bine dotate cu echipamente militare de toate felurile. Dar şi redefinirea de hărţi şi zone de interese specifice.

Ce-ar putea însemna acest tip de nouă deschidere politico-diplomatico-militară în viziunea Administraţiei Biden, interpretată în sensul afirmaţiei că „decizia privind Afganistanul nu priveşte doar Afganistanul“? În opinia mea, va fi vorba despre o prioritizare de acţiuni viitoare prin favorizarea (poate fără precedent) deschiderii diplomatice bazată pe o viziune a concilierii gândită pragmatic şi nu emotiv. Un exemplu îl pot da afirmaţiile Secretarului de Stat Anthony Blinke care spune - exact în spiritul acesta nou al politicii Biden că: „dacă putem conlucra cu noul guvern afgan într-un mod care să securizeze (obiectivele urmărite de SUA) şi să protejeze câştigurile obţinute în ultimele două decenii, atunci vom colabora...“.

Dar asta este o perspectivă teoretică, un fel de disperat power game atât timp cât americanii şi occidentalii sunt atât de fragilizaţi de ce s-a întâmplat în Afganistan şi, cel puţin deocamdată, nu sunt  - nici oficial şi nici neoficial - chemaţi să ia parte în vreunul dintre scenariile pentru umplerea vidului de putere care se extinde în zona Orientului Apropiat. În aceste condiţii, învăţând din această lecţie, este posibil ca strategia echipei Biden este acum să deschidă mai degrabă orizonturi de negociere care să permită o colaborare, fie ea cât de limitată, oricum preferabilă deplasărilor de largi efective de trupe, cum a fost cazul în Irak sau Afganistan.

Sau, dimpotrivă, poate exista interpretarea că este vorba doar de încă un discurs al preşedintelui american, vorbe după vorbe în speranţa că din Afganistan nu vor mai veni şi alţi morţi de trimis la Arlington. Sau, aşa cum se povesteşte între cei care au trăit cealaltă retragere eroică, cea din Vietnam, precauţie înainte de începerea posibilă a unei alte perioade, una la fel de tragică, marcată de începerea negocierilor între talibani sau cei din ISIS cu guvernul american sau cu cele din cazul Coaliţiei, privind soarta prizonierilor din aceste ţări sau a condiţiilor puse pentru repatrierea trupurilor celor decedaţi.

Episodul Afganistan nu s-a încheiat. Într-un anume fel, de-abia alimentează şi grăbeşte mai vechile negocieri la nivelul unde se iau marile decizii. Şi, cum se aude acum pe diferite canale, s-ar putea să fie cel puţin surprinzătoare. Şi să schimbe oarecari linii de front. Au şi apărut primele semnale certe de schimbări de frontiere şi hărţi de putere. Vorbim mâine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite