Cel mai important lucru dintre toate, chiar în condiţiile în care va exista o asemenea invazie, va fi desfăşurarea unor trupe americane în Europa, dar asta depinde "de ceea ce va face sau nu va face Putin". A mai repetat, foarte clar şi apăsat, că forţele americane nu vor fi trimise în Ucraina: "în perioada următoare, s-ar putea ca trupele americane să fie mutate în apropiere, tocmai pentru că asta cere mult timp" , adăugând că "nu trebuie să fim provocatori" şi i-a asigurat pe aliaţii NATO că nu există motive de îngrijorare. Afirmaţia esenţială în termeni militari şi de securitate şi care, pe fond, deschide larg uşa pentru negocieri reale în cadrul unui Summit bilateral cu Putin, dar întăreşte şi poziţia diplomaţiei europene, acum când, la Paris, principalii săi jucători, francezii şi germanii, vor să reia în forţă convorbirile cu Rusia şi Ucraina în cadrul "Formatului Normandia".

Nu avem niciun fel de intenţie de a duce în Ucraina forţe americane sau NATO. Dar, aşa cum am spus, vor exista consecinţe economice dacă Putin va face o mişcare.

Joe Biden, preşedintele SUA

În consecinţă, apare primul semnal major al voinţei americane de a merge "pe drumul clar" care este deschis acum pentru găsirea unei soluţii diplomatice cu Rusia, aşa cum semnaliza Secretarul de Stat Blinken după încheierea convorbirilor de la Geneva cu ministrul de externe rus Lavrov. Dar este doar un semnal şi în orele, cel mult în zilele următoare, vom vedea cum reacţionează atât NATO cât şi ruşii. Oricum, de partea americană, a rămas valabil ordinul ca 8.500 de militari să fie puşi în stare de alertă avansată, gata oricând să fie transferaţi în ţările NATO, dar, din nou, cel puţin până în acest moment, încă nu a început aşteptatul pod aerian care să-i transfere înspre baze din Europa.

Ce a sosit totuşi în Ucraina este un avion militar american care a aterizat marţi încărcat cu echipamente militare letale şi muniţie, al treilea transport după aprobarea unui pachet de ajutor financiar în valoare de 200 de milioane de dolari. Dar, în caz de invazie care, cum spunea Biden, "s-ar putea să fie cea mai mare de după cel de-al Doilea Război Mondial şi ar putea schimba istoria". Caz în care preşedintele american, care anunţase în prealabil, în mai multe ocazii, faptul că Rusia va fi supusă unor sancţiuni extrem de severe, acum a ridicat nivelul presiunii, admiţând existenţa posibilităţii unor sancţiuni personale împotriva lui Putin.

Asta constituie un semnal foarte semnificativ deoarece, chiar dacă nu este complet singulară, practica impunerii unor asemenea sancţiuni personale împotriva unui şef de stat a fost rar practicată de americani. Avem trei exemple recente celebre: cazurile preşedinţilor Gaddafi al Libiei, Maduro al Venezuelei şi al-Assad al Siriei. Cu consecinţele pe care le ştiţi, prezenţa, ajutorul sau presiunea rusească diminuând consecinţele în cazul preşedinţilor din Venezuela sau Siria care se află în funcţie şi acum. Poate e bine, în acest context, să recitiţi ameninţările fulminante ale fostului preşedinte Trump, ploaie dulce de primăvară care nu a reuşit să impresioneze, ridiculizate apoi şi de liderul nord-coreean şi de cel iranian.

Situaţia este complicată pentru Biden deoarece, aşa cum notează cei de la Huffington Post , "doar în jur de un sfert dintre americani au un nivel semnificativ de încredere în Biden în ce priveşte capacitatea sa de a manageria eficient armata sau de a promova standingul SUA în lume. Apoape 10% au puţină încredere în Biden în aceste probleme, aşa cum arată un sondaj Associated Press-NORC Center for Public Affaires Research. Democraţii care au «un grad mare de încredere» în Biden sunt mai puţin numeroşi decât erau în moemntul în care a sosit la Casa Albă, acum 48% faţă de 65%".

Este posibil ca "secvenţa ucraineană" să înceapă să producă probleme chiar şi în SUA, evident la nivelul unei clase politice încă extrem de polarizată de moştenirea dramatică a perioadei Trump. Dar, mult mai aproape de noi, "cazul Ucraina" continuă să fie marcheze falii în blocul prezentat ca perfect unitar al NATO şi UE. Poate cel mai important eveniment în acest sens este poziţia dramatică a preşedintelui croat Zoran Milanovici care este primul care, în mod oficial, refuză ideea ca armata ţării sale, în cadrul unei misiuni NATO, să ia parte la vreun conflict ruso-ucrainean:

"NATO îşi intensifică prezenţa, nu avem nimic de-a face cu asta şi nu vom avea de-a face nimic şi în continuare. Dacă se va produce o escaladare, ne vom retrage trupele până la ultimul soldat croat. Nu este ceva legat de Ucraina, dar observam inconsistenţă şi un comportament straniu în politica Biden. Există modalităţi de a salvgarda Ucraina, cel puţin în proporţie de 99%, cel puţin din punct de vedere economic...Ucraina nu-şi are locul în NATO. Este una dintre cele mai corupte ţări din lume. Scena politică se cere a fi calmată şi nu trebuie să li se permită extremiştilor să exercite o presiune asupra politicienilor şi asta este cauza pentru care Croaţia nu va participa la asta...Croaţia trebuie să scape din asta, atunci când e un incendiu, există şi o poartă de ieşire". A fost contrazis de ministrul său de externe care a spus că declaraţiile preşedintelui "nu au nici un fel de legătură cu poziţia guvernului", dar asta nu scade cu nimic din impactul declaraţiilor prezidenţiale deoarece acestea arată clar care va fi votul Croaţiei la NATO şi în Consiliul UE.

Un ansamblu extrem de curios de evenimente contradictorii care arată, de fapt, cât de mari sunt tensiunile între statele care simt că, în termenii acestei partide de şah strategic, ţările europene pot să fie, în anume condiţii, piesele cărora li se stabileşte o anume valoare de sacrificiu în funcţie de forţa lor intrinsecă şi, evident, de poziţionarea lor geografică. În raport cu aria de conflict potenţial direct, noi realizăm, poate, că suntem în vecinătatea sa imediată cu toate consecinţele imaginabile. Dar există şi cazul de acum al Croaţiei care presupune, poate pe drept cuvânt, că pot exista conscinţe şi în spaţiul balcanic, merau ataşat unei cantităţi impresionante de explozibil istoric motivat.

Poate, fie şi numai de asta, ar trebui să privim cu speranţă promisiunea lui Biden, ştiind că NATO nu va face nimic în afara aprobării şi sprijinului american, nici tehnic nu-şi poate permite asta, nu numai politic, iar Putin va înţelege că totul se poate transforma într-o relaţie conflictuală de mari dimensiuni pe termen lung. Adică, foarte pe scurt, poate provoca reîntoarcerea Rusiei într-un război rece extrem de costisitor pe care nimic nu spune că-l va putea suporta fără suferinţe mari, cu mult mai importante decât privaţiunile trăite odinioară de URSS.

Dacă toată lumea ştie ce înseamnă un război, asta înseamnă automat că toată lumea vrea pace? În ce priveşte România, avem o reuniune CSAT în care vom spune şi noi ce vrem, ce sperăm şi cum ne pregătim pentru viitorul imediat. Să vedem ce va avea de transmis Comandatul nostru suprem, preşedintele Klaus Iohannis, flancat de prim-ministrul general doctor în ştiinţe militare Nicolae Ciucă.