Bibiliotecile discrete cu amintiri geostrategice

FOTO Shutterstock

Nici bibliotecile acestea şi nici amintirile pe care le găzduiesc nu sunt secrete. Doar discrete, circulate doar într-un cerc din ce în ce mai rarefiat de persoane, consilierii de securitate naţională ai marilor lideri ai planetei care, astfel, au luat cunosştinţă despre fapte, protocoale, înţelegeri şi promisiuni făcute în momente dramatice ale istoriei unora dintre popoarele care acum construiesc harta de putere a viitorului.

Şi sunt chemate - fiindcă astfel nu se mai poate - să se întâlnească la un moment dat la masa de negocieri pentru a discuta despre noua hartă a frontierelor vizibile şi invizibile. Oferind, formal sau informal, garanţiile necesare pentru următoarea perioadă de câteva decenii. În istoria popoarelor care contează, cele care stabilesc agenda viitorului, au existat asemenea momente, iar amintirea ajutorului reciproc pentru supravieţuire este păstrată ca rezervă de supravieţuire în relaţiile bilaterale.

În raport cu sumarul de istorie a relaţiilor internaţionale care se predă în şcoli şi universităţi (din ce în ce mai restrâns, politizat şi ideologizat la extrem), bibliotecile discrete oferă un adaos de memorie necesar şi salutar, fie şi numai pentru a înţelege dimensiunile demenţei care, ciclic, pare să ne cuprindă pe toţi sub aripa ei cea largă. Cu voia dumneavoastră, am scos de pe rafturi câteva amintiri strategice, poate folositoare, poate relevante în jocurile de acum, în orice caz - dacă aici veţi dori să vă opriţi - poveşti interesante despre oameni care au fost şi speranţele lor. Sunt amintiri strategice discrete de care, foarte posibil, publicul n-a auzit timp de generaţii, tocmai pentru că altele au fost preocupările şi tensiunile exploatate în perioada Războiului Rece, cel de odinioară şi cel de acum.

Chiar dacă pare profund incorect politic acum când toată lumea ameninţă cu perspectiva imediată a conflictelor de toate felurile, zic că poate ar fi util să scoatem din aceste biblioteci câteva dintre documentele care nu vorbesc despre relaţii conflictuale ci, dimpotrivă, despre momentele în care cele două naţiuni au trăit evenimente unice care nu numai că le-au crat acea masă de amintiri istorice posibil să justifice revenirea oricând la o anumită masă de tratative la nivel de eşichier global, dar le-au şi garantat devenirea istorică.

Rusia a permis Americii să-şi capete independenţa faţă de Marea Britanie

În 1775, la începuturile Revoluţiei americane, regele britanic George al III-lea care nu avea nici trupe şi nici nu dispunea de fondurile necesare pentru a cumpăra serviciile unor mercenari, i-a cerut împărătestei Ecaterina cea Mare să-i pună la dispoziţie 20.000 de soldaţi ruşi pentru a acţiona imediat în vederea înăbuşirii Revoluţiei americane. Răspunsul Ecaterinei este negativ dar, în ciuda acestui refuz categoric, britanicii au tot încercat să obţină ajutorul rus, neruşind însă să schimbe convingerii Ecaterinei care, în corespondenţa sa privată, a spus de mai multe ori că americanii erau cei care aveau dreptate, Marea Britanie provocând conflictul fără motivaţii valabile, exprimându-şi speranţa că toate coloniile îşi vor obţine independenţa.

Ecateria va fi impresionată de reputaţia lui John Paul Jones, fondatorul marinei SUA, pe care-l recrutează pentru a fi contra-amiral al flotei americane la începutul războiului ruso-turc

Dar nu este tot, căci de-abia acum încep lucrurile foarte interesante şi care au influenţat şi mai profund istoria americană, căci Rusia avea să fie mare susţinătoare a guvernului lui Abraham Lincoln, afirmând că era vorba despre singura autoritate legitimă de pe teritoriul american, poziţie fără precedent în întreaga lume la începutul Războiului Civil: „Mai presus de toate, Rusia doreşte menţinerea Uniunii americane ca naţiune indivizibilă“, îi scria în 1862 ministrul rus al afacerilor externe Alexander Gortchakov lui Baylard Taylor, secretarul ambasadei americane de la Sankt Petersburg. Informaţia era cu totul excepţională deoarece, în Europa, doar Elveţia a susţinut de la început Uniunea, conducătorii Franţei şi Germaniei înclinând la început către un sprijin pentru armata confederată dar, finalmente, după obicei, optând pentru o poziţie neutră.

Dar s-a mers şi mai desparte, scria Paul Coyer în revista CONFLICTS: „În 1886, marina rusă a făcut o demonstraţie de susţinere pentru guvernul Lincoln, trimiţând 12 nave de luptă, o forţă impresionantă pentru perioada respectivă, pentru a vizita, timp de mai multe luni, portul New York (şantierele navale de acolo construiseră o fregată pentru flota imperială rusă între anii 1859-1859), primirea asigurată de populaţia oraşului fiind una entuziastă, cu organizare de defilări şi reviste militare. În acelaşi timp, o a doua flotă rusă a petrecut iarna la San Francisco. Flota de pe coasta de est a vizitat Philadelphia, Baltimore, Annapolis şi Washington, la bord urcând membri ai cabinetului lui Lincoln şi ai Congresului Uniunii.“

„Balul Rus“ - 5 noiembrie 1863 dat în cinstea ofţerilor din marina rusă. Sursa Borooklyn

Spre deosebire de relaţiile între oameni, bibliotecile cu amintiri strategice nu sunt reversibile. Pot fi doar incendiate sau anulate. Dar amintirile ca atare dăinuiesc în anumite memorii şi pot constitui un liant în cazul în care criza (sau crizele) se amestecă, se potenţează una pe alta şi încep să producă daune masive.

Ce se petrece acum pe scena internaţională este oare îndestul de grav încât să facă imediat necesară o reuniune de tip Ialta sau Malta? Depinde de numărul de participanţi care vor fi chemaţi la ultima fază a discuţiilor. Noua repunere de hărţi pe masă se mai poate face oare doar în condiţii de lume organizată în sistem bipolar, cum s-a negociat în Malta, cu informarea ulterioară a partenerilor? Discuţia se poate oare relua şi finaliza formatul de la Ialta? Imposibil. Va fi oare formatul de negocieri pe baza componenţei actuale a Consiliului de Securitate? Va fi o trilaterală SUA-Rusia-China la care să existe şi alţi invitaţi pe post de observator? Sau, pur şi simplu, prima etapă va însemna o bilaterală SUA-Rusia şi, la fine el, o Declaraţie comună în care să se anunţe viitoare formulă a unui Summit foarte restrâns şi decisiv?

Deocamdată, toată lumea îşi arată muşhii, iar naţiunile subordonate fac paradă de fidelitate ideologică. Să nu ne grăbim să confundăm această etapă cu rezultatul final al competiţiei.

Mai există asemenea documente? Cu siguranţă, multe, neaşteptate, de care păcat ar fi să nu ştiţi doar pe motiv de încrâncenare ideologică a unor propagandişti. Poate, după părerea mea, în cazul de faţă, ar trebui să revedem documentele fundamentale semnate la Ialta şi Malta, apoi şi cele descriu condiţiile în care China şi-a început - şi cu ajutorul cui - parcursul istoric de acum, în competiţie cu marile puteri ale planetei. Să vedem transcrierile negocierilor care au creat harta europeană de azi, cu săptămâni, luni sau ani de zile înainte să fie eliberate mişcările tectonice care au redesenat chipul şi chiar structura unor state europene.

Poate teribil de surprinzătoare, poate chiar deranjante, amintirile se asamblează într-un bloc care, studiat cu detaşarea istorică necesară, poate deschide oarecare noi perspective pentru înţelegerea unora dintre reacţiile de acum la nivel foarte înalt. Tensiunile care se acumulează nu vor fi lăsate să evolueze decât atât cât este strict nevoie de ele, pentru a ţine ocupată atenţia şi pentru a lăsa libere şi vag întunecate mesele şi sălile de negocieri.

Istoria nu este niciodată lineară. Dimpotrivă, este ambiguă precum realitate. Şi, în acest context, judecaţi mereu relaţiile atât de complicate între cele două mari super-puteri prin simbolica extraordinară transmisă de imaginea a două insule, Marele Diomedie şi Micul Diomede, teritoriu rus şi respectiv, teritoriu american, despărţite în Strâmtoarea Bering de doar 3 km de ocean...

Nu din întâmplare am ales această imagine şi acest final. Am convingerea că nu Europa cu resursele sale limitate şi măcinată de certuri nesfâşite este punctul de real interes pentru marea negociere. Redesenarea viitoareleor zone de influenţă va avea în centru acest punct - zona Bering şi cercurile concentrice în care s-au acumulat interese enorme, unde tensiunile istorice nu au fost niciodată rezolvate şi care este trecere obligată şi din această cauză de importanţă geostrategică pentru bogăiile viiorului, cele din Marele Nord, deja un Eldorado pentru care au început să se sfâşie puternicii lumii. Iată: