Barack Obama, la Ramallah: „Palestinienii merită un stat al lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama şi Mahmoud Abbas, în timpul conferinţei de presă din timpul vizitei liderului american la Ramallah FOTO Reuters
Barack Obama şi Mahmoud Abbas, în timpul conferinţei de presă din timpul vizitei liderului american la Ramallah FOTO Reuters

Preşedintele american Barack Obama a declarat, în timpul vizitei sale de joi la Ramallah, că Statele Unite sunt determinate să creeze din Palestina un stat suveran.

După discuţia cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, Obama a precizat că poziţia actuală a Israelului faţă de Palestina  nu este una care să faciliteze pacea dintre ele. Din acest motiv, secretarul de stat John Kerry va face tot ce îi stă în putinţă pentru a diminua conflictul dintre cele două ţări, a adăugat liderul de la Casa Albă, potrivit BBC News.

Abbas a descris discuţia cu Obama de la Ramallah drept „benefică şi utilă”, deşi aşteptările poporului palestinian cu privire la vizita lui Barack Obama au fost scăzute, precizează analiştii.

Barack Obama a spus că un atribut important în a obţine şi a menţine pacea în Orientul Mijlociu este acela de „a crea un stat israelian puternic şi stabil, unde să se pună accent pe securitate, pe lângă un stat palestinian suveran şi independent”.

Joi dimineaţă, oficiali israelieni au declarat că două rachete au fost trase din Gaza spre sudul Israelului, dar nu au fost raportate victime în urma incidentului.  Alte două rachete pornite din Gaza nu au reuşit să treacă de localitate, aterizând tot în oraş.

Soluţia celor două state, „posibilă, dar dificil de realizat”

În urma întâlnirii cu Mahmoud Abbas, care a durat mai mult decât a fost stabilit, Barack Obama a precizat că există opozanţi din ambele baricade şi a insistat că negocieri directe între Israel şi Palestina sunt cea mai bună soluţie de rezolvare a conflictului.

„Poporul palestinian merită să iasă de sub ocupaţie şi să se bucure de drepturile care vin odată cu această eliberare”, a afirmat liderul american.

Întrebat ce părere are despre soluţia conflictului israelo-palestinian prin constituirea a două state, Obama a precizat: „Cred cu tărie că este posibilă, dar şi că este foarte dificil de realizat. Pe scurt, palestinienii merită un stat al lor”.

După ce i-a mulţumit Administraţiei americane pentru sprijin, Mahmoud Abbas a precizat că pacea cu Israel nu ar trebui să se atingă prin violenţă, ocupare forţată, arestări sau refuzarea drepturilor refugiaţilor.

În jur de 150 de protestatari au fost ţinuţi departe de către poliţie în timpul discursului liderului palestinian.

Într-un discurs din 2009 ţinut la Cairo, Obama a spus că situaţia palestinienilor este „intolerabilă” şi a vorbit despre suferinţa lor continuă în încercarea de a-şi crea o patrie. De atunci, foarte puţine lucruri s-au schimbat în Orientul Mijlociu. 

În urma discuţiei de joi, Barack Obama este aşteptat să ţină un discurs studenţilor israelieni la Ierusalim. El va pleca vineri spre Iordania.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite