După care să promită că Rusia va suporta costul refacerii Ucrainei. Între timp însă, profitând la maximum de răgazul pe care-l are în urma imposibilităţii Occidentului de a găsi încă soluţii la efectele din ce în ce mai pronunţate ale celor două crize globale (alimentară şi energetică) generate de invazia militară din Ucraina, Rusia continuă să exploateze faliile existente.

Unele dintre acestea sunt foarte importante şi legate de ceea ce poate provoca exacerbarea tendinţelor separatiste şi autonomiste care şi-au dovedit potenţialul ucigaş în Balcani şi care, fără niciun fel de îndoială, pot fi readuse extrem de uşor înapoi la punctul de explozie pe baza relaţiilor inter-etnice, aruncând atunci în aer fragilul echilibru de acum din întreg sud-estul european. Poate vi se pare greu de imaginat, poate credeţi şi dumneavoastră – aşa cum am auzit timp de aproape două decenii explicat la Bruxelles – că tentaţia reprezentată de aderarea viitoare la Uniunea Europeană va fi perspectiva suficientă pentru a şterge cu buretele amintirile tuturor războaielor şi masacrelor şi că oferta unei bunăstări viitoare va aduce în scenă generaţii de politicieni convinşi că singura cale de supravieţuire va fi aderarea la construcţia europeană.  Aşa ar fi trebuit, asta era logica unei propuneri europene în care s-a investit enorm de multă energie şi o cantitate absolută impresionantă de bani, aşteptându-se cu înfrigurare rezultatele a ceea ce Charles Michel, preşedintele Consiliului, denumeşte „prioritatea zero a Uniunii Europene”.

Problema o reprezintă situaţia din Bosnia-Herţegovina, ignorată sau lăsată să se învenineze treptat dar sigur, poate în convingerea că vorbele separatistul sârb Milorad Dodik, membru al Preşedinţiei Bosniei-Herţegovinei şi preşedinte al entităţii Republica Srpska vor rămâne doar la nivelul unui simplu discurs separatist, foarte clar articulat dar nimic mai mult. Ei bine, este. Cu dezvoltări foarte stranii legate de ce-ar putea să fie dorinţa strategilor Kremlinului de a realiza un pod în prelungirea a ceea ce administraţia pro-rusă instalează acum în estul şi sudul ocupat al Ucrainei, cu un pilon de rezistenţă în Odesa şi la Gurile Dunării, iar altul în Balcani, cu Serbia aliată şi Republica Srpska proclamându-şi autonomia pe modelul entităţile separatiste din Donbas.

Absolut imposibil, au afirmat analiştii occidentali. Ilogic, au spus diverşii generali din NATO care se uită uimiţi şi din ce în ce mai stânjeniţi cum fosta lor misiune în zonă, lăsată acum pe mâna europenilor sub forma Operaţiunii ALTHEA, nu poate duce la bun sfârşit scopul propus, adică. Măcar, menţinerea fără probleme a echilibrului în teren sub forţa armelor, ca în timpurile nu foarte demult trecute. Nu numai că nu pot s-o facă, dar serviciile de informaţii militare au fost în fine auzite şi, simţind acum corect mirosul de ars, liderii europeni au decis suplimentarea imediată a efectivelor militare, Germania oferindu-se deja să suplimenteze cu 50 de militari contingentul actual din zonă de 500 de militari.

Între timp, Turcia se oferă să organizeze o mediere între Serbia-Republica Srpska şi Bosnia, surprinzător fie şi numai deoarece Ankara, oficial, nu are niciun fel de legătură cu procesul de pace din Balcanii de vest în general şi, în special, cu Acordul de la Dayton care garantează sistemul tripartit în Bosnia-Herţegovina. Doar că se arată extrem de interesată de soarta entităţii musulmane şi, evident, doritoare să-i apere interesele.

Dar ce mai poate face Europa?

Altă soluţie nu are decât să meargă mai departe pe linia integrării cât mai rapide a ţărilor din regiunea Balcanilor occidentali. Interesantă, în acest sens, afirmaţia făcută de Annalena Baerbock, ministrul german de externe: „Războiul dus de Rusia reprezintă un punct de cotitură pentru continentul nostru. Cum vom decide acum următorul pas va determina cum va arăta situaţia din Europa pe termen lung – chiar dacă procesul de adera va rămâne lung şi complicat. Trebuia ca, finalmente, să facem paşii următori în Balcanii occidentali, altfel Rusia va face acest lucru. Dar nu va fi destul să adăugăm noi scaune la masa de conferinţă de la Bruxelles. A venit timpul să construim pe mai departe UE, inclusiv prin renunţarea la principiul unanimităţii în ce priveşte politica externă”. Poate, numai că Germania îşi pierde treptat din influenţa de odinioară, iar Comisia Europeană nu este deloc convinsă că situaţia din Bosnia-Herţegovina ar permite lansarea mesajului deschiderii procesului de aderare, aşa cum spunea comisarul european Oliver Varhelyi.

Numai că doamna ministru de externe din Germania, din păcate, chiar are dreptate. Milorad Dodik a mers la Moscova pentru a-l întâlni pe Putin (din delegaţie au făcut parte mai mulţi membri ai partidului său separatist) şi, lucru care ar trebui să dea fiori occidentalilor, a dat un interviu în care s-a referit la recunoaşterea independenţei Republicilor auto-proclamate Doneţk şi Lugansk: „Înţelegem perfect de ce Rusia le-a recunoscut statutul. Odinioară a existat o Republică Srpska pe teritoriul Croaţiei şi, sub presiunea Occidentului şi a Croaţiei, ea a încetat să mai existe. Şi mai rău chiar, a fost supusă unui proces de curăţire etnică. Şi presupunem că exact acelaşi lucru era plănuit şi pentru Lugansk şi Doneţk. Din punctul nostru de vedere, înţelegem actuala situaţie”. Mai mult, a spus el pentru ca lucrurile să fie extrem de clare pentru toată- lumea, „politica noastră este de a ne opune în mod absolut la aderarea la NATO...cred că este absurd ca Bosnia-Herţegovina să impună sancţiuni Rusiei, ţară care este una dintre puterile garante ale Acordului de la Dayton...Musulmanii croaţi din Bosnia-Herţegovina încearcă să fie solidari cu Occidentul, dar UE nu are întotdeauna dreptate în acest sens. În afară de asta, în istorie, Rusia i-a sprijinit întotdeauna pe sârbi”.

Ce vor decide europenii la Summit-ul din această săptămână? Să lanseze un semnal simultan în două direcţii, oferind deschiderea negocierilor de aderare simultan pentru Ucraina-Republica Moldova şi Serbia şi Bosnia-Herţegovina, în speranţa că va fi suficient pentru a da răgazul necesar pentru negocieri aprofundate, mai ales ştiind că se crede că va fi vorba despre un proces îndelungat, Macron vorbind chiar de 10-15 ani?

Sigur că se poate, dar vor fi de acord parlamentele naţionale din cele două ţări balcanice cu condiţiile care vor fi impuse, deja având asigurarea formală a guvernului de la Belgrad că niciodată nu va fi vreodată votată o recunoaştere a Kosovo şi nici sancţiuni împotriva Rusiei aşa cum a cerut Parlamentul European?

Dilemă enormă definită odinioară, de Alia Izetbegovici:

Bosnia este o ţară complicată: trei religii, trei naţiuni plus „celelalte”. Naţionalismul este puternic în cazul fiecăreia dintre cele trei naţiuni; în două dintre ele există mult rasism, şovinism, separatism; şi acum ar trebui să facem din toate astea un stat”. Asta a fost tentativa de la Dayton: un stat trăind în pace care să intre în UE, acum sau cândva într-un orizont de timp previzibil. Se va putea, alături de Ucraina, R.Moldova? Dacă nu, Balcanii se pot reaprinde într-o fracţiune de secundă.