Mai precis, şeful NATO a spus că "prezenţa crescândă a ruşilor în apropierea graniţelor Ucrainei este ceva foarte îngrijorător din mai multe motive... Intenţiile ruse nu sunt clare, dar există o concentrare neobişnuită de forţe, pentru a doua oară în acest an... Vedem că există blindate grele, sisteme de război electronic şi zeci de mii de soldaţi gata de luptă...Am transmis Moscovei un semnal că dacă se va decide folosirea forţei atunci, desigur, vor exista consecinţe. Şi ne-am demonstrat şi altă dată voinţa şi capacitatea de a impune costuri şi consecinţe pentru Rusia", cu referire directă la pachetele succesive de sancţiuni care au urmat invadării Crimeii. Cu o reacţie rusă conţinând o ameninţare directă. Declaraţia aparţine ambasadorul Anatolii Antonov, şeful misiunii diplomatice ruse la Washington, care a spus că "există aici unele sugestii că s-ar putea să apară în Ucraina câţiva disperaţi sau un grup armat care să încerce să testeze apărarea rusească, bazându-se pe faptul că nu vom răspunde... Aş spune că este o iluzie extrem de periculoasă".

Întrebarea este dacă, da sau nu, şi pe baza căror argumente precise, aliaţii ar putea decide să facă pasul care ar putea fi decisiv, adică să convoace consultării de urgenţă în termenii Art.4 al Tratatului de la Washington în condiţiile în care Ucraina nu este stat membru NATO, asta deschizând posibilitatea unor măsuri excepţionale, aplicând eventualele scenarii de apărare suplimentară prin întăriri masive trimise care ar putea deveni, Doamne fereşte, Frontul de Est. Deocamdată însă, cel puţin până în acest moment, responsabilii Alianţei evită constant să evoce asemenea posibilitate şi nici nu răspund în mod practic chemărilor în acest sens adresate de statele baltice şi Polonia.

Secretarul General al NATO a ţinut să sublinieze că, în acest context, politica Alianţei a rămas fidelă principiilor după care a funcţionat mereu în aceşti ultimi ani atât de plini de tensiuni: "Demersul nostru faţă de Rusia rămâne acelaşi. Ne păstrăm o apărare şi capacitate de disuasiune puternice, în timp ce rămânem deschişi unui dialog cu Rusia...În ultimii ani, am implementat cele mai largi şi puternice întăriri de la finele Războiului Rece încoace, cu patru grupuri de luptă în cele trei ţări baltice şi Polonia, avem o prezenţă navală sporită, misiuni continue de poliţie aeriană precum şi un nivel sporit de pregătire de luptă al forţelor noastre. Am triplat dimensiunea Forţei NATO de Reacţie Rapidă la peste 40.000 de oameni care, în caz de nevoie, pot fi desfăşuraţi în termen scurt".

Este oare suficient ?

La asta trebuie să răspundă miniştrii de externe din ţările NATO care vor mai examina şi situaţia din Afganistan şi Georgia precum şi rolul NATO în promovarea stabilităţii şi securităţii în Balcani, asta în contextul extrem, extrem de îngrijorător din Bosnia-Herţegovina. Reamintesc că acolo a început să se redesfăşoare spirala foarte primejdioasă a separatismului promovat de reprezentantul Republicii Srpska, cel care, zilele trecute, dădea asigurări că are convingerea că poziţia sa va primi în caz de nevoie întregul sprijin necesar din partea Rusiei şi a Chinei. Va fi discutat şi stadiul pregătirii Noului Concept Strategic, precum şi contribuţia Alianţei la controlul internaţional al armamentelor. La discuţii vor participa şi miniştrii de externe din Suedia, Finlanda, Georgia şi Ucraina, invitate chiar dacă nu sunt membre NATO.

Contextul de acum este complicat la extrem deoarece, din nefericire, nu se mai poate vorbi doar despre scenariile de tip clasic, oricât de avansate cum ar fi cele avizate de Comitetul Militar al Alianţei. Au intervenit doi vectori care schimbă fundamental nu numai aceste scenarii, ci absolut toate viziunile strategice de până acum.

Pe de o parte, avem apariţia noii variante OMICRON, potenţial mai primejdioasă decât toate variantele precedente şi care, deja, a obligat multe state europene să adopte extrem de rapid măsuri de precauţiune extreme, aşteptând să vadă evoluţia acestei ameninţări pline de necunoscute. În acest sens, există oameni care cred că resursele ar trebui să fie dirijate de urgenţă spre prevenirea extinderii pandemiei şi împiedicarea apariţiei unor noi fenomene de acest tip la nivel global. Aveţi aici, în acest sens, pledoaria disperată făcută ieri de dr. Richard Hatchett, şeful CEPI (The Coalition for Epidemic Preparedness Innovation) cu ocazia sesiunii speciale a OMS pe tema OMICRON.

Desigur, poate să nu ne intereseze, convinşi că oricum ştim mai bine din culturalizarea rapidă de pe internet şi, posibil, adepţi fiind ai teoriilor despre atât de diversele conspiraţii globale. Evident că e posibil. Numai că, la nivel global, efectele pandemiei se accentuează şi revin ca o presiune economică din ce în ce mai greu de suportat de pieţe, în special acum de pieţele financiare, care văd cum, brusc, încep să cadă valorile acţiunilor şi să se instaleze puternic spectrul inflaţiei, începând cu marile economii odinioară prospere, cum ar fi cea a SUA sau a Germaniei. Aveţi aici o analiză a specialiştilor americani în domeniu, trebuie citită cu mare atenţie deoarece pare să anunţe un trend foarte îngrijorător. Cel la care se referă în mod concret şi Jerome Powell, şeul Rezervei Fedrale americane, aveţi aici notele pregătite pentru depoziţia sa în faţa unei comisii a Senatului SUA.

Sunt semnale care se pot amplifica exponenţial nu numai în funcţie de evoluţia pandemiei, ci şi de necunoscuta complementară pe care o reprezintă capacitatea reală de rezistenţă a economiilor statelor NATO la o nouă perioadă de atac prelungit tocmai când, de ambele părţi ale Atlanticului, fuseseră votate programe istorice, extrem de generoase, pentru sprijinirea recuperării economice şi a creşterii capacităţii de rezilienţă. Dacă pandemia se prelungeşte şi se adânceşte şi provoacă din nou izolarea fizică a unor state şi reducerea masivă a legăturilor comerciale, atunci probleme grave ca cele cu care se confruntă acum Marea Britanie ar putea să devină perceptibile şi în alte părţi. Plus perspectiva unei dereglări suplimentare a preţurilor la energie în contextul în care Rusia va retalia la sancţiuni precise decise de NATO şi UE, cu perspectiva de amplificare a problemelor de alimentare cu gaze pe timp de iarnă.

Să aşteptăm decizia miniştrilor de externe ai Alianţei, puşi în situaţia de a fi atât de aproape de uşa care să se deschidă spre o formă de conflict deschis care, în orice caz, dacă va începe, cu siguranţă nu se va opri în Ucraina, atunci punct neînsemnat pe linia unui alt front extins care să ajungă oricum la Marea Neagră, poate cu mult dincolo de ea.

Dar se va ajunge aici? Nu sunt deloc convins, mai ales că, în mod real, chiar dacă se vorbeşte atât de mult despre un război iminent, nu mulţi sunt liderii politici care să dorească şi costurile sale aplicate la existenţa popoarelor lor.