Azi, la Bagdad, summit al puterilor regionale pentru a evita repetarea tragediei din Afganistan

Raţionamentul iniţial al americanilor a fost inspirat de un plan teoretic perfect, dar bazat pe o greşeală de calcul: prezumţia că ISIS este o organizaţie definitiv şi irevocabil înfrântă prin efortul conjugat al trupelor SUA şi ale NATO.

Dar, în condiţiile în care războiul împotriva talibanilor se apropia de un final neplăcut, înfrângerea fiind inevitabilă şi avea să ducă la o retragere a tuturoro trupelor , atunci măcar au încercat să dialogheze cu cel mai "moderat" dintre adversari, chemând talibanii la masa rtatativelor şi oferindu-le o neaşteptată credibilitate.

Procedeu clasic de tip "divide et impera" ppentru izolarea şi decridibilizarea celorlalţi adversari, în aşteptarea instituţionalizării guvernului taliban de la Kabul (inclusiv cu prezenţa unor băieţi veniţi de la Guantanamo, spectaculos reveniţi în viaţa activă cu aura de erou naţional în lupta contra invadatorului american. Odată ajunşi stâpâni ai tuturor frăielor guvernării, se putea presupune - poate pe drept cuvânt - că talibanii vor fi rămâne şi pe viitor partenerii de dialog pe care i-a întâlnit recent directorul CIA, aflat în misiune la Kabul, confirmând importanţa şi forţa canalelor de dialog existente. Prezente şi mai ales viitoare.

Greşeală de calcul deoarece nici cei din ISIS nu dispăruse, nici pe departe, dar nici canalele proprii prin care erau alimentaţi mereu cu forţe proaspete venite din ţările învecinate. ISIS nu numai că n-a dispărut niciodată ci a reuşit să-şi întărească structura favorizând apariţia unor organizaţii naţionale care au preluat controlul traseelor de trafic de droguri şi arme precum şi al migraţiei ilegale în zone-cheie unde nici măcar talibanii nu îndrăznesc să pătrundă, vezi ISIS-K din zona Korasan. Liderii ISIS au propria lor agendă internaţională alimentată de ambiţia constantă de a instaura Marele Califat ca putere relevantă cu dimensiuni geo-strategice. Există o mare parte a molahilor care susţin că talibanii nu au de ce să lupte în afara Afganistanului, scopul suprem fiind deja împlinit, adică un Califat islamic cu Sharia ca regulă de funcţionare a statului.

Ce n-au crezut americanii şi cei din NATO este că ISIS a reapărut cu un nou modus operandi la nivelul structurilor de comandă şi control. Dar avertismentele existaseră. Iată un exemplu.

De aici conflictul intern care a început acum în Afganistan şi care se poate transforma în război civil: militnţii intransigenţi din ISIS spun că orice discuţie cu americanii şi aliaţii lor este un act de trădare şi trec la acţiui de retaliere cu trupele lor extrem de bine antrenate. Transmiţând mesaje ca acesta, apărut în cea mai recentă ediţie a publicaţiei NABA NEWS:

"Ceea ce s-a întâmplat (în Afganistan n.n.) nu e decât că un tiran cu faţa rasă a fost înlocuit cu un tiran bărbos; în timp ce primul a eşuat în războiul împotriva terorii, americanii au considerat că cel de-al doilea ar fi mai folositor. Pentru soldaţii Califatului urmează o nouă etapă în binecuvântatul Jihad care nu se va opri, cu voia lui Allah, până când întreg pământul nu va fi guvernat de regulile Creatorului. Aceasta este victoria, restul nefiind altceva decât tentaţie şi miraj".

Un conglict care, în actualele condiţii, se poate extinde cu mult dincolo de Afganistan între forţele moderate islamice şi nucleele dure din Al-Qaeda şi din ISIS, bătălie pentru recuperarea a cât mai multe teritorii din "spaţiul viran" lăsat după plecarea americanilor şi NATO din Afganistan. Cu următoarea etapă de retragere, deja promisă de Biden care a vorbit despre plecarea ultimelor trupe combatante americane din Irak până la finele anului, împlinind astfel cerera presantă în acest sens formulată de Parlamentul de la Bagdad care-şi doreşte să nu mai existe deloc soldaţi străini în ţară. Asta însemnând că este posibil şi ca misiunea NATO să se încheie în aceeaşi notă ca în Afganistan.

Asta înseamnă oare că se va repeta şi tragedia din Afganistan ş unei fugi contra-cronometru sub presiunea atacurilor iminente de toate felurile şi din toate direcţiile? Nu este deloc imposibil, atmosfera anti-americană din zonă este intensă.

Drept care, autorităţile de la Bagdad încearcă un demers interesant, tocmai pentru a crea un alt cadru de joc din care să lipsească americanii cât şi britanicii: un Summit între puterile reprezentative din regiune, sunite şi şiite, în speranţa că influenţa lor se va face simţită în momentul critic, evitând astfel o plecare însângerată a americanilor, în condiţiile în care, zilnic, în Irak continuă atentate în ritm alert împotriva forţelor SUA.

O mişcare extrem de interesantă deoarece, ca lecţie învăţată din eşecul american şi NATO din Afganistan, aici se pregăteşte şi chiar s-ar putea să se reuşească apariţia unui ui cadru multiplu de reacţie pe mai multe nivele pentrua descuraja exacerbarea de tensiuni şi a potoli elanului răbunător al diverselor şi foarte puternicelor miliţii locale. Şi, poate la fel de important, pentru a evita expandarea conflictului către alte ţări din regiune.

Să vedem cine participă: regele Abdullah al II-lea al Iordaniei preşedintele egiptean Abdel Fatah Al-Sissi, emirul Tamim bin Hamad Al-Thani, primul ministru al Kuweitului Sabah Al-Khali Al-Sabah, primul ministru şi vice-preşedinte Mohammed bin Rashid reprezentând Emiratele Arabe Unite, ministrul de externe al Iranului Hossein Amir-Abdollahian. Să vedem care va fi nivelul prezenţei turcilor şi saudiţilor, unele surse virbin despre un nivel de ministru de externe. Dintre europeni, este confirmat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei care, în situaţia de acum, poate să spere că va avea un rol de power-broker în regiune, preluând zona de influenţă pierdută de britanici, poate iremediabil.

Dar la fel de iremediabil poate fi pierdut sau afectat întreg echilibrul politic al zonei dîn funcţie de rezultatul alegerilor generale prevăzute pe 10 octombrie şi care ar putea confirma avansul forţelor absolut ostile oricărei relaţii ci Occidentul, readucând în prim plan - şi aceasta este marea problemă a tuturor delegaţilor la Summit - pe cei din ISIS care, astfel, să capete legitimitatea politică oferită de o "ramură politică" a mişcării cu reprezentare parlamentară, completând forţa extrem de penetrantă, militară şi socială, deţinută de Hezbollahul irakian. Va fi extrem de dificil deoarece, spre deosebire de Afganistan, puterea organizaţiilor jihadiste din Irak este mai mare, dispun fiecare made mai mulţi oameni decât totalitatea forţelor talibane, şi au luptat pe mai multe fronturi, inclusiv în Siria, Liban, Somalia, Sahel, etc, şi au propriile lor agende şi liste de obiective militare şi politice.

Ar fi în interesul tutror ca mecanismele preventive să fie puse la punct şi să înceapă să lucreze pentru a preveni explodarea Irakului. După două decenii de prezenbţă americană post-conflict, aici s-a ajuns. Dar există o speranţă ca, în fine, să se fi ajuns la concluzia că "Pax americana" a eşuat şi că singura soluţie admisibilă este ca naţiunile din regiune să fie lăsate , chair cu orice consecinţă, să se guverneze singure, alegând tpul de civilizaţie pe care şi-l doresc.