Azerbaidjanul a preluat controlul asupra districtului Lacin, ultimul retrocedat de Armenia

Azerbaidjanul a preluat controlul asupra districtului Lacin, ultimul retrocedat de Armenia

Bucurie la Baku după semnarea acordului de pace FOTO EPA-EFE

Armata azeră a intrat marţi în districtul Lacin, al treilea şi ultimul retrocedat de Armenia, vecin cu Nagorno-Karabah, în conformitate cu acordul de încetare a ostilităţilor semnat la 9 noiembrie, transmite AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Unităţi ale armatei azere au intrat la 1 decembrie în districtul Lacin”, a anunţat Ministerul Apărării de la Baku într-un comunicat.

Este ultimul din cele trei districte pe care Armenia s-a angajat să le predea Azerbaidjanului în acord cu textul de încetare a focului semnat la 9 noiembrie, sub condiţiile Rusiei, după şase săptămâni de război.

Districtul Lacin constituia, împreună cu districtul Agdam, retrocedat la 20 noiembrie, şi dictrictul Kalbajar, retrocedat la 25 noiembrie, o zonă tampon care înconjura, de la sfârşitul primului război, în 1994, autoproclamata republică Nagorno-Karabah, populată majoritar de armeni.

Alte patru districte cu acelaşi rol au intrat sub controlul puterii de la Baku în cele şase săptămâni de lupte intense soldate cu mai multe mii de morţi.

Acordul de încetare a focului de la 9 noiembrie, semnat într-un moment în care Armenia se afla într-o situaţie militară catastrofală şi nu mai putea spera la ajutorul „aliatului” său rus, a consacrat victoria Azerbaidjanului.

Acordul este însă destul de fragil, mai ales din cauza neînţelegerilor dintre ruşi şi turci cu privire la monitorizarea încetării focului.

Dacă Turcia a fost alături de Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabah, Rusia s-a abţinut să-şi sprijine „aliatul” armean. Ba dimpotrivă, a forţat semnarea unui acord catalogat drept „ruşinos” de către populaţia armeană. Dar interesul poartă fesul. Ori, ca urmare a acestui acord, Rusia s-a implantat în zonă cu aproape 2.000 de soldaţi mobilizaţi sub pretinsa formulă de „pacificatori”, aşa cum a procedat în cazul Transnistriei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările