Azerbaidjan: Redactorul şef al unui ziar a fost condamnat la cinci ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hilal Mamedov (dreapta) FOTO rfelr.org
Hilal Mamedov (dreapta) FOTO rfelr.org

Redactorul şef al unui ziar din Azerbaidjan care apare în limba persană, critic faţă de putere, a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare, printre acuzaţii numărându-se trădarea şi traficul de droguri.

Bărbatul, pe nume Hilal Mamedov, angajat al publicaţiei „Talyshi Sado”, care înseamnă „Vocea poporului” în talysh, o limbă înrudită cu persana şi vorbită în Azerbaidjan şi Iran, a fost arestat încă din luna iunie 2012 şi acuzat de forţele de ordine că a colaborat cu serviciile secrete iraniene, însă acesta neagă toate acuzaţiile aduse, notează AFP.

Khalid Bagirov, avocatul său, a afirmat că hotărârea este una „nedreaptă şi neîntemeiată”,  subliniind că va face apel.

În 2008, un fost ziarist de la „Talyshi Sado”, Novruzali Mamedov, a fost condamnat pentru trădare după ce a fost acuzat de spionaj în favoarea Iranului. El a murit în închisoare un an mai târziu.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului acuză regimul preşedintelui Ilham Aliev că, în ajunul prezidenţialelor de la 9 octombrie, persecută jurnaliştii şi închide opozanţii din această ţară bogată în hidrocarburi, situată pe malul Mării Caspice.

Aliev i-a succedat tatălui său în 2003, a fost reales pentru al doilea mandat de cinci ani în 2008, iar în prezent candidează din nou la propria succesiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite