Atentat pus la cale de simpatizanţi ai Statului Islamic, dejucat de serviciile libaneze şi australiene. Bomba viza un avion şi era ascunsă într-o păpuşă

Atentat pus la cale de simpatizanţi ai Statului Islamic, dejucat de serviciile libaneze şi australiene. Bomba viza un avion şi era ascunsă într-o păpuşă

Atacatorii intenţionau să prăbuşească o cursă între Australia şi Emiratele Arabe Unite a companiei Etihad Ariways

Serviciile secrete libaneze şi australiene au dejucat un atentat vizând o cursă a companiei aeriene Etihad din Australia către Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, a anunţat ministrul de Interne al Lbanului, Nouhad Machnouk, citat de „La Repubblica“. Atentatorii voiau să folosească o păpuşă Barbie plină cu explozibili.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nouhad Machnouk a explicat, într-o conferinţă de presă, că patru fraţi cu dublă cetăţenie, libaneză şi australiană, inclusiv doi aflaţi în detenţie în Liban, au pus la punct un plan de a arunca în aer un avion cu bombe ascunse într-o păpuşă şi într-o maşină de tocat carne.

Geanta de mână în care erau ascunse bombele nu a fost acceptată în cabină, pentru că depăşea cu şapte kilograme greutatea maximă admisă de Etihad.

Avionul urma să decoleze cu 400 de persoane la bord, dintre care 120 de cetăţeni libanezi. Fraţii intenţionau să detoneze bombele după 20 de minute de zbor.

Doi dintre fraţi, Khaled şi Mahmoud Khayyat, se află în prezent în arest în Australia, în timp ce un al treilea, Tarek, este un membru important al organizaţiei teroriste Statul Islamic şi se află la Rakka.

Ministrul a adăugat că al patrulea frate, Amer, este cel care a încercat să urce în avion cu bombele. El a fost arestat în Liban.

Fraţii au vrut să „pedepsească Emiratele Arabe Unite şi Australia pentru că fac parte din coaliţia condusă de Statele Unite împotriva extremiştilor“, a explicat ministrul de Interne.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: