Ateismul, una dintre cele mai persecutate „religii” din lume

Ateismul, una dintre cele mai persecutate „religii” din lume

Adepţii ateismului militează pentru acceptare în societatea tradiţionalistă a concepţiei lor asupra divinităţii FOTO Shutterstock

Pot fi executaţi, închişi pe viaţă sau deposedaţi de cele mai importante drepturi. Din ţările islamice până în cele occidentale, discriminarea şi persecuţia ateilor ating cote paroxistice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un studiu numit „Libertatea de opinie 2012: Un raport mondial asupra discriminării faţă de umanişti, ateişti şi non-religioşi”, întocmit de Uniunea Internaţională Umanistă şi Etică (IHEU), prezintă mai multe cazuri în care ateii au fost executaţi pentru convingerile lor.

Studiul arată că există legi care discriminează ateii, refuzându-le „dreptul la viaţă, la libertatea de expresie”. Există ţări unde ateilor li se retrage cetăţenia sau le este interzis să se căsătorească, relatează Russia Today.

În urma analizării legilor din 60 state, IHEU a ajuns la concluzia că există ţări unde ateilor le este restricţionat dreptul la educaţie, nu au voie să deţină funcţii publice, nu pot lucra pentru instituţiile statului, sunt puşi sub acuzare pentru că critică religia şi sunt executaţi „pentru că au negat religia părinţilor lor”.

Ţările în care ateii sunt cei mai discriminaţi sunt cele islamic, precum Afganistan, Iran şi Pakistan, unde aceştia riscă chiar pedeapsa cu moartea. În Afganistan, uneori, pedespsele cu moarte sunt schimbate cu cele cu închisoare pe viaţă, mai arată studiul.

În Egipt, Indonezia şi Bangladeş, cetăţenii sunt obligaţi să se înregistreze ca aparţinători unei religii oficiale - de obicei creştinism, iudaism sau islamism. În caz contrar, aceştia nu au dreptul să primească îngrijiri medicale, să conducă, să urmeze cursuri universitare sau să călătorească peste hotare.

Ateii sunt discriminaţi şi în ţările occidentale. În SUA, ateii şi non-religioşii sunt făcuţi să simtă cetăţeni de mâna a doua. În cel puţin şapte state din America, cei care nu cred în nicio divinitate nu pot ocupa funcţii publice şi în Arkansas nu pot depune mărturie.

În 2010, un profesor din Elveţia a fost dat afară după ce s-a arătat îngrijorat că statul promovează Biserica Catolică în şcoli. „A fost concediat pentru că a scos crucifixul din sălile de clase din şcoala în care preda”, se arată în studiul IHEU.

Anul acesta, artista de origine poloneză Dorota Rabczewska a fost amendată cu 1.450 de dolari, pentru că a declarat într-un interviu că Biblia e plină de „poveşti incredibile”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: