Atacuri anterioare asupra Suveranului Pontif

Atacuri anterioare asupra Suveranului Pontif

Imagini de la atacul asupra Papei Benedict al XVI-lea de anul acesta

Ştiri pe aceeaşi temă

Decembrie 2008: Aceași femeie care l-a doborât pe Papă aseară, a încercat fără succes să ajună la el anul trecut.

Iunie 2007: Un tănâr geman în vârstă de 27 de ani a încercat să-l atace pe Papa Benedict în timp ce acesta se mergea prin Piața Sf. Petru, dintr-un Jeep decapotabil.

Citiți și: Atacul asupra Papei Benedict al XVI-lea a fost premeditat

Mai 1981: Papa Paul al II-lea a fost împușcat de patru ori în timp ce binecuvânta mulțimile d oameni adunate în Piața Sf. Petru. Un tănâr în vârstă de 23 de ani de naționalitatea turcă a tras în pontif, fapt pentru care a fost condamat la închisoare pe viață în iulie 1981.

Papa Paul al II-lea l-a iertat în mod public pe Mehmet Ali Agca, care a fost extrădat în Turcia în anul 2000.

Septembrie 1978: Papa Paul I a murit la 3 de zile după ce și-a asumat rolul de papă. Vaticanul a raportat că pontiful a decedat în urma unui atac de cord. Cu toate acestea, teorii conspiraționiste arată lipsa unei autopsii și un număr inconsistent de declarații privind moartea suveranului.

Potrivit unui zvon, Papa Ioan Paul I s-a stins din viață după ce a consumat „ceai otrăvit".

Noiembrie 1970: Papa Paul al VI-lea a scăpat teafăr în urma unei tentative de asasinare în Manila, Filipine, când un artist bolivian a încercat să-l înjunghie în incinta aeroportului.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: