UPDATE Atac asupra unei baze NATO din Kabul. Cel puţin un român ucis, iar altul rănit

UPDATE Atac asupra unei baze NATO din Kabul. Cel puţin un român ucis, iar altul rănit

Kabul, capitala Afganistanului, un oras framantat de razboi

Cel puţin şapte oameni au fost ucişi într-un atac asupra unei baze militare NATO din capitala afgană, Kabul, conform rapoartelor forţelor de ordine locale. Un român din personalul civil se află printre răniţi, iar altul este decedat.

UPDATE 8.50 Talibanii şi-au asumat responsabilitatea pentru atacul sinucigaş comis la baza logistică a NATO din Kabul.

Unul dintre insurgenţi a intrat cu un vehicul-capcană, încărcat cu explozibil, în baza militară, producând o explozie care a făcut un crater cu diametrul de 15 metri şi şase metri adâncime. În acelaşi timp, 3 atacatori talibani au deschis focul asupra gărzilor NATO. La faţa locului ai fost găsite veste încărcate cu explozibil.


 Comandantul-şef al Poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, a declarat că atacatorii au detonat o maşină capcană la poarta bazei, în această dimineaţă, înainte de a începe să împuşte gărzile.

Patru gărzi care păzeau baza NATO şi trei atacatori au decedat, însă bilanţul victimelor este mai mare.

Atentatul a avut loc după ce ministrul de Interne a anunţat că în atacurile armate din ultima lună au murit 300 de poliţişti locali şi naţionali de origine afgană, evidenţiind transferul de putere de la trupele Aliaţilor NATO la forţele de ordine locale, în cazul operaţiunilor de luptă. Un număr de 618 poliţişti au fost răniţi numai în cursul lunii trecute, adiţional celor 299 ucişi în atacuri.

În timp ce forţele afgane au devenit mult mai implicate în operaţiuni de securitate, s-a înregistrat o creştere masivă a numărului de morţi, comparativ cu decesele în rândul coaliţiei militare conduse de SUA care au scăzut, în timp ce forţele internaţionale se retrag pentru a transfera puterea către afgani.

Coaliţia NATO a înmânat formal trupelor afgane, controlul asupra tuturor operaţiunilor de securitate în luna iunie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: