Dar care a şi făcut cele mai periculoase jocuri de hacking şi expunere de documente clasificate în beneficiul unor state şi pentru subminarea altora, în beneficiul unui candidat prezidenţial american şi în detrimentul altuia, fiind instrumentul cu care s-au câştigat alegerile americane de către Donald Trump şi cel prin care s-a produs ingerinţa serviciilor secrete ruse şi a grupurilor de hackeri APT 28 şi APT 29 ale SVR şi GRU - serviciile externe şi militare ruse - în alegerile americane.

Povestea a început de la primele contradicţii puternice între Ecuador, pe de o parte - Wikileaks şi Assange pe cealaltă. Devenit cetăţean Ecuadorian din 2017, Assange a intrat în contradicţie cu autorităţile din Ecuador pe baza dezvăluirilor privind un scandal de corupţie ce-l viza pe actualul preşedinte Lenin Moreno. Plângerile împotriva sa se acumulaseră din partea Ministrului de Externe, José Valencia şi a celui de Interne, María Paula Romo, care l-au acuzat de încălcarea regulilor de comportament din Ambasadă. Asta după ce Wikileaks acuzase Ambasada şi statul ecuadorian de spionarea întrevederilor lui Assange, inclusiv cele de natură medicală şi interviurile sau discuţiile cu avocaţii săi.

Lista de nemulţumiri ale Ecuadorului e mult mai lungă şi mai veche decât plângerea care a dus la ridicarea cetăţeniei ecuadoriene a lui Assange. Australian prin naştere, fondatorul WikiLeaks s-a judecat timp de 4 luni cu guvernul ecuadorian pentru limitarea libertăţilor sale în Ambasadă şi încălcarea drepturilor sale, caz respins în octombrie de către judecători. Anterior, Ministerul de Externe de la Quito i-a cerut să nu mai facă declaraţii de sprijin pentru separatismul catalan, pentru că strică relaţiile Ecuadorului cu Spania.

Ruptura reală s-a produs la 25 martie, printr-o postare a WikiLeaks prin care era atrasă atenţia asupra probelor de corupţie împotriva preşedintelui ecuadorian Lenin Moreno, probe lansate după aceeaşi metodă a unui site neasumat care a publicat corespondenţa electronica a lui Moreno şi referiri la viaţa sa privată şi personală.

De altfel, cu puţin timp înainte de operaţiune, Wikileaks a anunţat că se pregăteşte operaţiunea de extrădare/expunere a lui Assange autorităţilor britanice. Şi ceea ce s-a anunţat chiar s-a întâmplat: poliţia metropolitană a fost chemată să-l ia pe Assange din Ambasadă. Acum acesta se confruntă cu multiple acuzaţii: încălcarea regimului cauţiunii în Marea Britanie – pentru care îl aşteaptă un an de închisoare. Apoi alegaţiile privind violul în Suedia, dacă autorităţile suedeze reacţionează şi doresc să continue cazul supendat din lipsa capacităţii de audiere a lui Assange cât se afla în Ambasadă. Cazul vizează două acuzaţii de viol, a căror prescriere intervine în 2020, în timp ce alte acuzaţii de abuz de natură sexuală s-au prescris deja în Suedia.

Dar poate cea mai gravă acuzaţie vine din SUA, acolo unde Assange e aşteptat pentru a răspunde de publicarea de documente militare clasificate, conspirând cu analistul Chelsea Manning în accesarea informaţiilor clasificate extrase din calculatoarele Departamentului Apărării de la Washington. Documentele revelau, printre altele, cazuri de ucidere a sute de civili în Irak şi Afganistan, cazuri neraportate de armata americană. Pentru această acuzaţie, în SUA Assange ar urma să se confrunte cu 5 ani de închisoare. Nu se ştie însă dacă asta e tot.

Partea cea mai gravă o constituie vieţile pierdute din iresponsabilitatea expunerii documentelor clasificate.

În regulile justiţiei britanice intră că o extrădare nu se poate face dacă există suspiciunea rezonabilă că cel în cauză s-ar confrunta cu pedeapsa cu moartea sau dacă statul care cere extrădarea nu va adăuga şi alte capete de acuzare – caz în care SUA ar fi vizată. Ei bine, liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn a respins extrădarea în SUA pe motiv că e vorba despre libertatea jurnalistică, dar şi faptul că au fost expuse fapte care altfel nu s-ar fi putut afla despre modul în care funcţionează guvernele şi cum acţionează în teatre de război.

Dezbaterea majoră exact aici rezidă: în discutarea complexităţii cazului Assange în termenii libertăţii presei sau în cei ai spionajului şi accesoriului pentru crime împotriva securităţii naţionale a SUA. Dacă accesul la informaţie e legitim şi expunerea celor găsite de asemenea, trebuie spus că Assange, ca şi alţi predecesori ai săi, şi-a asumat să plătească pentru încălcările de legi pentru obţinerea informaţiei, respectiv pentru infracţiunile săvârşite prin expunerea publică a documentelor militare clasificate. Astfel, hacking-ul în instituţii de stat şi furtul de date e condamnabil în orice stat şi nu are a face cu libertatea presei; extragerea de documente clasificate şi publicarea lor se plăteşte, de asemenea, cu închisoarea.

Dar partea cea mai gravă o constituie vieţile pierdute din iresponsabilitatea expunerii documentelor clasificate. E vorba despre militari şi civili ce luptau şi cooperau cu forţele americane care, după publicarea telegramelor WikiLeaks, au fost căutaţi şi executaţi. Nu mai vorbim aici de prejudiciile aduse de către site-ul lui Assange unui număr mare de personalităţi publice şi politice cuprinse în telegramele diplomatice americane, în unele cazuri aceştia pierzându-şi locul de muncă sau fiind de-a dreptul striviţi în ruşinea expunerii discuţiilor lor cu oameni din ambasadele americane de jur împrejurul lumii. Cariere întregi irosite, familii lăsate fără cei dragi, în fiecare asemenea caz Assange riscând să se întâlnească cu plângerile celor împricinaţi şi să răspundă, în SUA sau aiurea, în faţa acestor acuzaţii, plătind pentru prejudiciile aduse în numele libertăţii presei. Audierile pentru extrădarea în SUA au loc pe 2 mai.