Uciderea liderului ”statului islamic”, supranumit Al-Baghdadi, la vreo 1.000 de kilometri vest de Bagdadul natal (de fapt era născut în Samarra, provincia Saladin, dar nu dădea bine la CV să îl cheme Al Samarrai), a făcut, pentru o perioadă, irelevantă această grupare teroristă care reprezenta, oficial, motivul pentru SUA se afla în Siria.

La sfatul consilierilor săi, care i-au şoptit ceea ce unii spuneau demult pe la colţuri de agenţii de presă ostile, preşedintele a revenit:

Şi pentru petrol... Să nu cadă în mâinile teroriştilor. Şi să sprijine nevoile de reconstrucţie ale bunilor noştri parteneri, kurzii.

Aceiaşi consilieri s-au apropiat discret: ”Mister President, nu mai amintiţi kurzii, s-au dat cu Assad. Şi cu ruşii. Le-au vândut deja apa minerală din corturile lăsate cu fermoarul deschis de către GI-s.”

”În fine, găsiţi ceva să rămânem, dacă insistaţi să nu plecăm. Eu trebuie să mă întâlnesc cu un locotenent colonel ucrainean...  e de al nostru? Purple Heart? My God!”

În căutarea unui suport solid şi argumentat pentru ca Beretele Verzi să se afle şi la anul sub măslinii de la est de Eufrat, echipa prezidenţială de analişti a început să deseneze schema revăzută - şi adăugită după ce Erdogan a descoperit noi resurse de apă în nordul Siriei (în turceşte Barış Pınarı Harekâtı, Izvorul Păcii) -, a broşurii ”Who`s Who”, ediţia Care pe Care:

”Pentru Rusia, toţi ceilalţi sunt terorişti, mai puţin regimul de la Damasc şi luptătoarele kurde (pentru bărbaţi se vor cere referinţe la Ankara).

Pentru Turcia, toţi ceilalţi sunt luptători pentru libertate, mai puţin regimul de la Damasc, bărbaţii kurzi şi luptătoarele kurde.

Pentru Damasc, toţi sunt chemaţi la arme, inclusiv bărbaţii kurzi şi luptătoarele kurde, mai puţin membrii familiilor Makhlouf şi Tlass.

Pentru Iran, toate drumurile duc la Ierusalim, mai puţin autostrada către Marea Mediterană, Teheran – Latakia, care se construieşte în subteran şi va fi ridicată la suprafaţă la momentul potrivit.

Pentru noi, cei din  SUA, toţi cetăţenii au dreptul să poarte o armă, aşa cum zice şi amendamentul, mai puţin luptătoarele kurde, care pot păstra şi cuţitele.”   

Cum anumite cuvinte se repetau obsesiv, creând o impresie nepotrivită analizei, s-a încercat altă variantă:

„Rusia este prietenă cu Damascul, parteneră cu Turcia, cooperantă cu Iranul, neutră faţă de kurzi şi duşman al opoziţiei siriene.

Turcia este parteneră cu Rusia, a fost, dar nu mai este, whatever, inamic al Damascului, kurzii trebuie să se retragă la o raia distanţă, Iranul a fost şi rămâne în coasta de est, opoziţia siriană a fost şi rămâne în coasta regimului.

Iranul este co-prieten cu Damascul, cooperează cu Rusia şi Turcia că nu are de ales – altcineva de unde?, kurzii trebuie să stea la ei acasă, unde o fi aceea, cu opoziţia siriană cu tot.

Pentru noi, cei din SUA, Rusia rămâne un partener, Turcia este un partener,  kurzii au fost parteneri (aşa au crezut ei), opoziţia siriană speră să devină partener. Mai era cineva?”

- Mister President, încercaţi asta: ”Nu putem pleca, avem prea multe parteneriate în regiune...” E OK?