Arma conferinţelor de pace: pot deveni ruşii protectorii Afganistanului?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie istorică: prima negociere directă, la Moscova, între reprezentanţii guvernamentali de la Kabul şi talibani
Fotografie istorică: prima negociere directă, la Moscova, între reprezentanţii guvernamentali de la Kabul şi talibani

Despre „arma conferinţelor de pace“ la noi se vorbeşte puţin sau deloc. Chiar nu înţeleg de ce, dată fiind importanţa deosebită a reluării şi intensificării proceselor de acest gen. În formate interesante şi care, cel puţin unele, ar trebui să ne atragă atenţia, măcar pentru faptul că implică procese în desfăşurare cu consecinţe directe în spaţiile noastre proxime. Iată câteva dintre ele, cu consecinţe regionale şi globale.

O avem, eşec exemplar, pe cea care a generat Acordului de la Minsk, cel care ar fi trebuit, în naivitatea occidentală, să fie baza rezolvării situaţiei dramatice din Ucraina. Nici pe departe n-a fost să fie aşa, totul transformându-se în ceea ce şi-au dorit ruşii de la început: un „război îngheţat“ ce este acum în faza consolidării puterii administrative şi militare a independentiştilor din Doneţk şi Lugansk. Acum, ieşiţi evident învingători în alegerile organizate duminică, mergând înainte sub protecţie armată rusească întru sfidarea Occidentului care emite comunicat după comunicat de protest. Şi nimic altceva deoarece este limpede că acel „altceva“ nu poate fi decât o implicare activă în susţinerea unei eventuale acţiuni militare dusă de forţele de la Kiev pentru recuperarea teritoriilor pierdute, aproape jumătate de ţară dacă punem la socoteală şi Crimeea de care acum parcă a uitat toată lumea. Nu se poate, iar ruşii o ştiu foarte bine. Drept care, beneficiază de un proces de pace neterminat, echivalent cu o victorie militară şi diplomatică deoarece, la modul cel mai evident, garantează Moscovei statutul indiscutabil de Protector unic al regiunilor separatiste.

În regiune, istoria acestui mecanism blocat al Conferinţelor internaţionale de pace, este identic cu cel care priveşte soarta Transnistriei, acolo unde Occidentul pare să fi abandonat definitiv în faţa Rusiei la orice speranţă de a impune o soluţie rezonabilă şi în acord cu tratatele internaţionale, rămânând apă de ploaie şi toate apelurile şi rezoluţiile ONU sau ale UE. Mai mult, dacă Parlamentul European va vota mâine în favoarea reimpunerii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, atunci mi se pare clar că se poate termina rapid cu speranţele pro-europene de la Chişinău, caz în care Dodon îşi va vedea împlinit visul de a readuce ţara cu faţa la Moscova.

Sunt două procese separate sau, în final, scenariul ucrainean se va putea uni cu cel din R.Moldova pentru a crea o „zonă gri“ de protecţie şi garantare de acces care să extindă forţa implantării ruse în zona Mării Negre, deja cu consecinţe posibile la nivel continental datorită forţelor militare ruse din Districtul sud-vest? Nu, căci ambele procese sunt strâns legate de un eşec mai mare şi mai complex în urmări, adică eşuarea Parteneriatului Estic al UE...

Dar răspunsul nu ar fi complet fără legarea posibilă a acestui spaţiu de construcţia strategică ruso-turcă care securizează estul Mediteranei şi câştigă Siria ca punct central în raţionamentul pacificării ţării şi a influenţei în Orientul Mijlociu. Conferinţele succesive din „Procesul Astana“ au întărit credibilitatea trioului Rusia-Turcia-Iran, iar Conferinţa de pace asupra Siriei de luna trecută de la Istanbul a deschis porţile pentru revenirea Franţei şi Germaniei în jocul Orientului Mijloci. Sigur, un asemenea efort nu se face degeaba, explicaţia fiind că toţi partenerii vor să profite de poziţia Turciei de „hub regional energetic“ care va putea fluxurile de petrol şi gaze venbite din Iran prin Siria dar şi din Rusia şi ţările din zona Mării Caspice, cele care vor începe să vină pe conducta Turkish Stream care devine operaţională anul viitor, cu dezvoltări ulterioare prevăzute pentru perioada imediat următoare în scopul dublării capacităţii.

Ceea ce ne duce mai departe, către alt acord cu consecinţe cel puţin continentale, un real Acord de pace încheiat, după 20 de ani de negocieri, între ţările riverane Mării Caspice, Rusia fiind organizatorul şi promotorul procesului de disuţii şi devenind Garant al întregului proces în care sunt implicate foste republici sovietice, deţinătoare acum de resurse strategice imense şi cu distribuţie securizată către Europa, alta decât cea prin Ucraina.

Foarte interesant acest demers deoarece, cel puţin formal, încearcă să transmită că voinţa ruşilor de azi ar fi fundamental schimbată faţă de cea de odinioară a liderilor de odinioară ai URSS. Ar favoriza soluţii de securitate locale şi regionale şi care să fie reziltatul convorbirilor şi negocierilor între ţările direct interesate. Interesant, spun, deoarece noul Protector spune că asociază ţările respective la costurile şi beneficiile ulterioare ale procesului. Ceea a ce a sunat apetisant pentru ţările din zona Mării Caspice. De ce nu ar funcţiona acest tip de mesaj şi în cazul Afganistanului, cea mai importantă zonă strategică a Asiei Centrale şi nodul tradiţional de interese şi conflicte?

Oare se poate ca Rusia lui Putin să devină mediatorul agreat de pace? Greu de realizat, aproape imposibil. Totuşi, la finalul săptămânii trecute, la Moscova s-a desfăşurat cea de-a doua rundă a Conferinţei de pace asupra Afganistanului.  Ocazie cu care, situaţie fără precedent în istoria conflictuală a Afganistanului, au participat delegaţii atât ale talibanilor, cât şi ai Consiliului pentru Pace format de Guvernul de la Kabul. Alături de ei, reprezentanţi de rang înalt ai Rusie, Chinei, Indiei, Pakistanului şi Iranului, dar şi din fostele Republici sovietice Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan şi Uzbekistan. Deci o participare preponderent musulmană, sub mediere rusă, la care sunt invitate şi celelalte trei puteri nucleare ale regiunii, India, China şi Pakistan. Să adăugăm şi că la reuniune a participat, cu rang de observator, şi un diplomat din partea Ambasadei SUA de la Kabul.

Joc direct împotriva SUA şi intereselor sale de securitate? Nu, absolut deloc, spunea Zamir Kabulov, trimisul special în Afganistan al Preşedintelui Putin, „dar nu putem să stăm pur şi simplu şi să privim la ce se petrece în Afganistan şi le-am spus americanilor că se pare că nu au succes în efortul lor de găsire a unei soluţii... iar prezenţa SUA şi A NATO nu numai că nu a rezolvat problemele, ci le-a şi exacerbat... Occidentul a pierdut războiul în Afganistan şi are reţineri în a recunoaşte acest faăt evident... dacă va continua să se bazeze doar pe forţă, nu va produce decât mii de vitime suplimentare şi mai multe distrugeri“.

Mesaj deloc întâmplător căci, din nefericire, în acest moment, conform unui raport american, nivelul controlului naţional de către autorităţile de la Kabul este la cel mai scăzut nivel de trei ani încoace şi trupele guvernamentale au pierderi record în majoritatea provinciilor, existând şi o creştere importantă a umărului de atentate sinucigaşe şi atacuri împotriva sediilor centrale din Kabul.

Vor ceda oare americanii, în spiritul noii lor politici izolaţioniste, parţial sau total (pe modelul Siria) controlul asupra celui mai sensibil teritoriu strategic din Asia Centrală? Priviţi la lista ţărilor participante la Conferinţa de pace şi aveţi deja o imagine a intereselor pentru o nouă arhitectură de forţe sau de influenţe în zonă. De data asta, nu s-a înregistrat vreu acord formal, dar, sub presiunea actuală, jucătorii antagonici ar putea fi convinşi că trebuie să ajungă la o soluţie. Desemnând un nou Protector care să o impună în teren.

Motiv de tensiuni suplimentare între SUA şi Rusia? Poate nu. Surprinzător, este posibil să vedem acum o parte a unei negocieri la nivel foarte înalt care să privească refacerea hărţilor de putere, cu raţionalizarea eforturilor militare şi economice ale super-puterilor şi maximizarea a profiturilor garantate de politica cercurilor concentrice de interese în zonele naturale de influenţă, adică un fel nouă doctrină Monroe adaptată noilor realităţi de securitate.

E posibil? În orice caz, nu este imposibil, caz în care se vor reface alianţe şi acorduri, cu noi câştigători. Puţini, dar câştigători.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite