Arestări la nivel înalt în Venezuela

Arestări la nivel
înalt în Venezuela

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro. FOTO: AP

Trei generali ai forţelor armate din Venezuela suspectaţi că au vrut să conducă acţiuni „împotrivire Guvernului” au fost arestaţi, a anunţat marţi preşedintele Nicolas Maduro, în contextul protestelor care ţin de mai bine de şase săptămâni, informează „Le Monde”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am arestat trei generali ai forţelor aeriene care erau implicaţi într-o anchetă (…) trei generali care urmăreau să se împotrivească guvernului legitim constituit”, a declarat liderul de la Caracas în timpul unei reuniuni a miniştrilor de externe din cadrul UNASUR, care a avut loc în capitala Venezuelei.

Potrivit lui Maduro reprezentanţii forţelor armate „au legături cu anumite părţi ale opoziţiei”, fiind implicaţi în organizarea acţiunilor de protest începute pe 4 februarie, acţiuni care au produs insecuritate, inflaţie şi au dus la acţiuni de represiune ale poliţiei. De asemenea, preşedintele Venezuelei nu a oferit detalii suplimentare despre „legăturile” celor acuzaţi.

Cele trei persoane au fost deja aduse în faţa unui tribunal militar, a susţinut Maduro subliniind că a prin desconspirarea acuzaţilor a fost „evitată tentativa unei lovituri de stat”. Liderul de la Caracas le-a mulţumit ofiţerilor care i-au „denunţat” pe cei trei care.

„Grupul arestat are legături directe cu anumite părţi ale opoziţiei şi spuneau că aceasta va fi săptămâna decisivă. Este un război psihologic”, a adăugat Nicolas Maduro.

De la începutul protestelor 34 de manifestanţi au murit, iar aproximativ 400 au fost răniţi. În plus, conducerea de la Caracas a trecut la arestarea a numeroase personalităţi politice: fondatorul partidului politic Voinţa Populară, Leopoldo Lopez; primarul din San Cristobal, Daniel Ceballos; primarul din San Diego, Enzo Scarano etc. Pe lângă aceste arestări Maduro a reuşit să obţină demiterea deputatului din partea opoziţiei Maria Corina Machado.    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: