Arabia Saudită ameninţă Canada după criticile pe tema drepturilor omului. Justin Trudeau refuză să-şi prezinte scuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul canadian Justin Trudeau a refuzat miercuri să prezinte scuze Arabiei Saudite şi şi-a reafirmat voinţa de a apăra drepturile omului în întreaga lume, la câteva ore după ce Riadul a ameninţat Ottawa cu noi măsuri punitive.

La două zile de la expulzarea ambasadorului canadian la Riad pentru „amestec“ în afacerile interne, autorităţile saudite au înăsprit tonul miercuri şi au exclus orice posibilitate de mediere. Mai mult, au dat  de înţeles că iau în considerare adoptarea de noi sancţiuni împotriva Canadei, transmite AFP, potrivit 20minutes.fr.

„Canada a făcut o mare greşeală“, a declarat ministrul saudit de Externe Adel al-Jubeir în cadrul unei conferinţe de presă la Riad. „O eroare ar trebui corectată. Canada ştie ce are de făcut“, a insistat el.

Întrebat dacă intenţionează să-şi prezinte scuze, Justin Trudeau a răspuns, în mod indirect, negativ. „Canadienii au aşteptări ca Guvernul nostru să vorbească ferm, clar şi politicos în legătură cu necesitatea respectării drepturilor omului în Canada şi în întreaga lume, iar asta vom continua să facem“, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă la Montreal. Este prima reacţie a lui Trudeau de la izbucnirea crizei saudito-canadiene.

Luni, regatul saudit a anunţat expulzarea ambasadorului canadian, şi-a rechemat ambasadorul de la Ottawa pentru „consultări“ şi a îngheţat orice noi relaţii comerciale sau investiţii cu Canada. Riadul a ţinut să răspundă astfel criticilor formulate de autorităţile canadiene faţă de arestarea unor militanţi saudiţi pentru drepturile omului.

„Nu vrem să avem relaţii proaste cu Arabia Saudită“, a dat asigurări Justin Trudeau. „Este o ţară importantă în lume şi face progrese în domeniul drepturilor omului“, a adăugat el.

Premierul canadian a subliniat că „discuţiile cu Arabia Saudită continuă“. Ministrul canadian de Externe Chrystia Freeland a avut marţi convorbiri cu omologul său saudit, a precizat el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite