Arabia Saudită vrea să mute mormântul lui Mohamed, riscând un nou conflict în lumea musulmană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului, mormântul profetului Mohamed, ar putea fi distrus şi corpul său mutat într-un mormânt anonim. Acest plan al Arabiei Saudite ar putea aprinde un nou conflict în lumea musulmană.

Propunerea controversată de a muta mormântul lui Mahomed este parte dintr-un document întocmit de savanţii saudiţi. Documentul circulă printre supervizorii moscheei Al-Masjid al-Nabawi din Medina, locul unde rămăşiţele pământeşti ale Profetului sunt găzduite sub Domul Verde, vizitat şi venerat de milioane de musulmani în fiecare an. Custodele formal al moscheii este liderul Arabiei Saudite, Regele Abdullah, notează „The Independent“.

Planurile de dărâmare a mormântului, date publicităţii de un alt savant saudit care critică distrugerea locurilor sfinte şi a artefactelor din Mecca (cel mai sfânt loc al musulmanilor), presupun distrugerea camerelor din jurul mormântului Profetului care sunt în special venerate de musulmanii shia. De asemenea, se solicită îndepărtarea corpului lui Mohamed şi îngroparea lui într-un cimitir din apropiere, unde ar rămâne anonim. În cimitirul Al-Baqi deja sunt îngropaţi mulţi membri ai familiei lui Mohamed.

Nu se ştie încă dacă această decizie va fi implementată potrivit planurilor. Guvernul saudit a declarat în trecut că tratează cu extremă seriozitate orice schimbări în locurile sfinte ale Islamului.

Dar importanţa moscheii este atât de mare, şi pentru musulmanii sunni, şi pentru cei shia, încât dr. Irfan al-Alawi, directorul Fundaţiei de Cercetare a Moştenirii Islamice, a avertizat că orice încercare de a duce la îndeplinire aceste planuri va cauza revolte. De asemenea, există riscul amplificării tensiunilor dintre cele două secte ale Islamului, deja mari pe fondul conflictelor din Siria şi Irak.

Oamenii vizitează camerele unde a trăit familia Profetului şi apoi se îndreaptă către camerele de înmormântare pentru rugăciune. Acum ei vor să-i împiedice pe pelerini să intre şi să venereze mormântul pentru că se crede că este «shirq» - idolatrie. Dar singurul mod în care îi pot opri pe oameni să viziteze Profetul este să-l scoată şi să-l ducă în cimitir“, declară pentru „The Independent“ dr. Alawi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite