Arabia Saudită i-a eliberat pe prinţul Alwaleed bin Talal şi pe alţi câţiva cunoscuţi oameni de afaceri ai regatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul saudit Alwaleed bin Talal
Prinţul saudit Alwaleed bin Talal

Arabia Saudită i-a pus în libertate sâmbătă pe prinţul Alwaleed bin Talal şi pe alţi câţiva cunoscuţi oameni de afaceri ai regatului, eliberând astfel hotelul Ritz-Carlton, care a fost folosit ca închisoare pentru elita ţării în timpul unei controversate acţiuni anti-corupţie, transmite Bloomberg.

Prinţul Alwaleed, preşedintele miliardar al  companiei Kingdom Holding din Riad, care deţine participaţii la Citigroup şi Twitter, a reveni sâmbătă la reşedinţa sa, după ce a ajuns la un acord cu autorităţile, a declarat un oficial guvernamental.

Prinţul Alwaleed va rămâne la conducerea companiei sale, a spus oficialul, care a refuzat să dezvăluie termenii acordului.

Waleed al-Ibrahim, şeful unei importante companii de media, şi miliardarul Fawaz Al Hokair, cu afaceri în domeniul comerţului cu amănuntul, au fost şi ei eliberaţi după încheierea unor acorduri cu autorităţile, a precizat oficialul guvernamental.

Eliberarea prinţului Alwaleed a avut loc la câteva ore după ce acesta a declarat Reuters, într-un interviu, că se aşteaptă să ajungă în curând acasă şi că va păstra controlul companiei sale. El a spus că reţinerea sa este o neînţelegere şi şi-a exprimat sprijinul pentru conducerea regatului.

Numele suspecţilor şi dovezile împotriva lor nu au fost anunţate în mod oficial, aşa că reţinerea acestora a ridicat îngrijorări în rândul investitorilor străini legate de transparenţă, o condiţie esenţială pentru planul prinţului moştenitor Mohammed bin Salman de a diversifica economia dincolo de industria petrolului.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite