Arabia Saudită donează 200 milioane de dolari pentru a preveni „iudaizarea“ Palestinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Abdullah al Arabiei Saudite a anunţat o donaţie de 200 milioane de dolari pentru dezvoltarea oraşelor palestiniene, în scopul protejării caracterului arab şi islamic al acestora faţă de „iudaizare“ forţată, anunţă publicaţia saudită, Arab News.

Ministrul Dezvoltării Municipale şi Rurale, prinţul Mansour bin Miteb, a făcut acest anunţ la deschiderea unei conferinţe din cadrul Organizaţiei Capitalelor şi Oraşelor Islamice, desfăşurată în Arabia Saudită. 

Prinţul a militat pentru prevenirea „iudaizării“, dar şi pentru decretarea unor legi care să protejeze mediul şi dezvoltarea sustenabilă.

Potrivit informaţiilor postate pe site, Organizaţia Capitalelor Islamice este o grupare nonprofit fondată în 1980, afiliată organizaţiei Conferinţei Islamice. De asemenea, prezentarea oficială a grupului susţine că „nu interferează cu activitatea niciunui stat”.

Planul are în vedere construirea unei infrastructuri urbane şi extinderea instalaţiilor de purificare a apei.

Potrivit raportului, proiectul va purta numele Regelui Abdullah şi va fi implementat în colaborare cu Banca Islamică de Dezvoltare şi programul Habitat al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite