Ar trebui să se teamă Israelul de noul statut al Palestinei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un tânăr palestinian flutură un steag în faţa soldaţilor israelieni în timpul unei demonstraţii în Cisiordania, după recunoaşterea suveranităţii FOTO Reuters
Un tânăr palestinian flutură un steag în faţa soldaţilor israelieni în timpul unei demonstraţii în Cisiordania, după recunoaşterea suveranităţii FOTO Reuters

Israelul este nemulţumit de schimbarea statutului Palestinei în cadrul ONU, din moment ce liderii regimului de ocupaţie (Israel) vor fi nevoiţi să respecte drepturile poporului palestinian, a remarcat un fost secretar-general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Comentariul său vine în contextul în care Adunarea Generală a ONU a votat cu o majoritate covârşitoare schimbarea statutului Palestinei în cadrul ONU, de la „entitate observatoare”, la „stat observator non-membru”, în ciuda opoziţiei Israelului şi a Statelor Unite ale Americii.

Joi, Adunarea Generală formată din 193 de membri a aprobat rezoluţia schimbării statutului, cu 138 de voturi pentru şi 9 împotrivă. Nouă ţări, printre care Canada, Israel şi SUA, au votat împotriva rezoluţiei. Au existat şi 41 de abţineri.

Palestina, stat suveran

Televiziunea iraniană „Press TV” a realizat un interviu pe această temă cu Denis Halliday, fost secretar-general adjunct al ONU la New York.

Halliday nu ştie cât de mult se va schimba situaţia palestinienilor şi cât de curând se va întâmpla asta, dar cel mai important aspect îl constituie recunoaşterea Palestinei ca un stat suveran.

„Chiar dacă Palestina a devenit non-membru observator în ONU, ceea ce contează este statutul de stat suveran, iar acest lucru va duce la schimbarea relaţiei cu Israelul. Evident că Israelul are de ce să se teamă, pentru că Palestina s-ar putea implica în convenţiile internaţionale pentru a-l forţa să respecte arabii şi palestinienii. Mai mult, ar putea aborda problema teritoriilor ocupate, care constituie o încălcare a Cartei ONU, a legilor internaţionale“, susţine Halliday.

Această schimbare de statut, crede el, ar putea reprezenta un nou început în vederea respectării drepturilor omului.

Israelul este îngrijorat că, după acest vot, Statele Unite ar putea să nu mai trimită ajutoare în Cisiordania, ceea ce ar conduce la probleme serioase, inclusiv şomajul.

„Cred că Israelul înţelege foarte bine că trebuie să sporească bunăstarea şi prosperitatea palestinienilor, dar să nu faca abstracţie de alte probleme, cum ar fi coloniile şi faptul că Israelul este o putere militară care ocupă un teritoriu. Asta ar putea deveni de neacceptat săptămâna viitoare, când o să aibă de-a face cu un stat suveran“, a adăugat Halliday.

Întrebat dacă Israelul ar trebui să fie îngrijorat în posibilităţii de a fi acuzat de crime de război de către Palestina, Halliday este de părere că aceste crime nu se vor opri aici, ci vor fi duse la îndeplinire nu de stat, ci de indivizi, cum ar fi militari sau politicieni.

Există, totuşi, o altă problemă: Palestina poate acuza Israelul că exploatează petrolul şi gazele naturale palestiniene care, în momentul de faţă, sunt blocate din cauza asediului israelian.

Pace în schimbul bunăstării

Până când Statele Unite nu recunosc faptul că Israelul se află în pericol din pricina faptului că nu reuşeşte să convieţuiească alături de vecinii săi, de la Turcia la Egipt şi la toate statele arabe din zonă, viitorul israelienilor pare unul nefericit şi plin de violenţe.

În plus, Israelul ar trebui să iasă de sub influenţa SUA şi să colaboreze cu vecinii săi, să investească în Cisiordania sau în Gaza, să ofere locuri de muncă şi oportunităţi pentru educaţie, susţine Halliday.

Accentul cade acum, după părerea fostului oficial ONU, pe oprirea violenţelor: atât palestinienii, cât şi arabii sau israelienii, ar trebui să lucreze împreună pentru bunăstarea tuturor.

Într-o declaraţie făcută cu doar câteva ore înainte de vot, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că rezoluţia palestiniană a eşuat în a îndeplini aşteptările Israelului.

„Palestinienii ar trebui să recunoască statul evreiesc şi, totodată, ar trebui să fie pregătiţi să pună capăt conflictului cu Israel odată pentru totdeauna”, a spus Netanyahu.

„Niciunul dintre aceste interese vitale ale păcii nu apare în rezoluţia care va fi înaintată... şi de aceea Israelul nu o poate accepta.”

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite