Apocalipsa climatică: mit, joc geopolitic, realitate iminentă?

Iarna siberiană

Iată cinci avertismente ale cercetătorilor ştiinţifici cu privire la posibilitatea ca această iarnă să prevestească o nouă perioadă de mini-glaciaţiune, precum şi riscurile producerii unui asemenea fenomen extrem.

Primul avertisment :

„În timp ce, pe o perioadă de trei sferturi de secol, am cunoscut beneficiile extraordinare ale unui climat temperat, azi toate datele conduc spre concluzia că ne îndreptăm către o generalizare a răcirii climatice. Cu toate acestea, climatologii sunt în dezacord în ce priveşte atât cauzele cât şi durata acestei tendinţe de răcire a vremii precum şi în ce priveşte  impactul asupra condiţiilor locale de climat. Dar sunt aproape cu toţii de acord că această tendinţă va reduce productivitatea agricolă. Iar dacă climatul se va schimba într-atât de durabil pe cât o prezic cei mai pesimişti dintre ei, atunci consecinţele, precum foametea, vor fi catastrofale…Unii vorbesc despre această răcire climatică ca despre o reîntoarcere la condiţiile unei “mini-perioade glaciare” cu acele ierni foarte grele care au îngheţat Europa şi continentul nord-american între 1600-1900, perioada în care Tamisa era aşa de solid îngheţată încât londonezii făceau barbecue pe gheaţă şi spărgătoarele de gheaţă care navigau pe Hudson mergeau spre sud până la New York….Climatologii sunt pesimişti în ce priveşte voinţa liderilor politici de a lua în considerare decizii care să permită contrabalansarea schimbărilor climatice, chiar încetinirea efectelor acestora… ”

Peter Gwyne, The cooling world, Newsweek, 28 aprilie 1975

Al doilea avertisment :

„Rezultatele şi scenariul arată că încălzirea globală progresivă care ne afectează în acest moment ar putea probabil să declanşeze o ruptură climatică brutală cu efecte care vor fi masive şi poate chiar catastrofice”

Doug Randall şi Peter Schwartz, martie 2004, Raport adresat Pentagonului

Al treilea avertisment :

„Oamenii de ştiinţă care studiază schimbările climatice au descoperit primele semne ale unei încetiniri a curentului Gulf-Stream. Într-adevăr, forţa lui a scăzut cu aproape 25%...”

Prof. Peter Vanhame, aprilie 2005, Viena, raport remis UE

Al patrulea avertisment :

„După datele de care dispunem, temperaturile vor începe să scadă de o manieră stabilă începând cu anul 2014, iar vârful perioadei de răcire climatică se va situa în 2055, cu un posibil decalaj de 11 ani…Această scădere a temperaturilor va duce la reducerea considerabilă a suprafeţelor agricole. În afara problemelor cu hrana, va fi cu mult mai dificil de organizat producţia de petrol şi gaze în latitudinile septentrionale. Va deveni cu mult mai importantă problema asigurării încălzirii locuinţelor. Răcirea climatului va afecta numeroase ţări, cvasi-totalitatea acestora, dar în principal pe cele nordice…Aşa cum se întâmplă de foarte multe ori, la început se spune că e vorba de nişte prostii, că asta nu este ştiinţă, apoi se spune că ar putea fi probabil înainte de ase afirma că ne-am gândit la asta de la bun început. În acest moment, peste tot în lume începe să fie recunoscută teoria răcirii climatice… Am găsit o nouă mărturie a scăderii, de două secole încoace, a intensităţii radiaţiei solare. Această scădere, deja existentă, va conduce la o scădere globală a temperaturii pe Terra începând cu 2013-2015. Pentru moment, timp de câţiva ani, înainte să înceapă următoarea perioadă de răcire, ne găsim într-o perioadă de echilibru în timpul căreia temperatura va rămâne în jurul maximului deja atins, fără a se mări mai mult… ”

Dr. Habibullo Abdoussamatov, şeful secţiei de studii spaţiale de la Observatorul Pulkovo, Academia de Ştiinţe a Rusiei, şi şeful proiectului astrometrie de pe staţia spaţială internaţională  (februarie 2012 pentru agenţia RIA NOVOSTI)

Al cincilea avertisment:

 „Reducerea banchizei arctice care atinge un maximum în lunile septembrie-octombrie, accentuează încălzirea Oceanului Arctic. Aceasta are ca efect o încetinire a vitezei văntului de mare altitudine care se roteşte în jurul Polului Nord, aşa numitul VORETX POLAR: Dacă acest vortex îşi încetineşte mişcarea, aerul rece arctic poate să scape mult mai uşor să să coboare către altitudini mai joase”

Dim Coumou, Institutul din Potsdam, septembrie 2013

Înseamnă însă oare că un val de frig intens care să se extindă pe perioada a câteva luni ar putea să devină cea de-a cincea mini-perioadă de glaciaţiune în Europa din decursul ultimelor nouă secole, aceasta deoarece episoade similare au mai fost înregistrate în secolele al XIII-lea, al XV-lea, al XVII-lea şi al XIX-lea? 

Este vorba cu adevărat despre un scenariu-catastrofă cu şanse reale de a se produce sau doar despre o simplă ipoteză de lucru, evident spectaculoasă, dar care trebuie tratată cu maximă precauţie?  

Situaţia este deosebit de gravă subliniază experţii din GIEC (Grupul interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climatice) în raportul cu adevărat devastator publicat pe 27 septembrie 2013, deoarece fenomenul încălzirii climatice poate provoca efecte distrugătoare asupra calotei arctice şi genera urmări de tip mini-glaciaţiune….(puteţi accesa aici raportul integral )

„Oamenii nu sunt în măsură să influenţeze într-un mod cât de cât substanţial încălzirea climatică globală, iar efectul ineluctabil va fi o răcire profundă a climatului Pământului…Diminuarea progresivă a energiei venite de la Soare, process care va atinge un maximum în 2040, va conduce în mod necesar la o profundă răcire a climatului terrei – minimul climatic – între 2055-2060” – afirmă Abdoussamatov, analiză reluată pe 31 mai 2013 de Robert Paris care reaminteşte de corelaţia existentă între perioadele de răcire globală şi petele solare, introducând în discuţie datele comparative care ar demonstra că ne apropiem de un nou „minimum Mauder” teză susţinută acum de adepţii teoriei răcirii globale a climatului. Dintre aceştia, foarte des citat este Gerald E. Marsh, fizician recunoscut pe plan mondial, fost consilier al Departamentului Apărării pe problem de tehnologie nucleară strategică şi al Preşedintelui Reragan pe teme ştiinţifice. Iată ce spunea el într-un articol publicat în 2008:

„Contrar ideii acum atât de populare, marea primejdie pentru omenire nu este încălzirea globală, ci, foarte probabil, apropierea unei noi perioade glaciare. Suntem acum în ceea ce este cunoscut drept epocă interglaciară, o perioadă relative scurtă între lungi perioade glaciare. Din nefericire pentru noi, cele mai multe dintre perioadele interglaciare durează doar 10.000 de ani, dar cât timp a trecut de la ultima perioadă glaciară? Cât timp mai avem până când gheaţa să înceapă din nou să acopere suprafaţa terestră? Mai puţin de o sută de ani sau mai multe sute de ani? Nu ştim. Chiar dacă ridicarea temperaturii observată în secolul trecut este cauzată de activităţile umane, nivelul de creştere a fost relativ puţin important, de 0,6 grade Celsius – creştere absolut conformă cu variaţiile normale observate de milenii....Dar o nouă perioadă glaciară s-ar putea dovedi catastrofală pentru civilizaţia modernă. Doar o privire la hărţile care arată amploarea marilor carote glaciare din perioada ultimei glaciaţiuni ne va face să înţelegem c ear însemna o reîntoarcere la perioada glaciară. Mare parte din ansamblul Europei şi al Americii de Nord au fost acoperite de o gheaţă groasă, mii de metri în multe regiuni, iar în restul lumii era cu mult mai frig ca acum. Ultima “mică” perioadă glaciară a început din sec. al XIV-lea când Marea Baltică îngheţa chiar dincolo de sezonul de iarnă, observându-se furtuni masive şi o ridicare a nivelului Mării Caspice. Aceasta a fost urmată de moartea morselor în Groenlanda şi pierderea culturilor agricole din Islanda. Pagube agricole foarte importante au fost înregistrate şi în Pensinsula Scandinavică. Şi nu era decât începutul problemelor care aveau să urmeze. La mijlocul sec. al XVII-lea, gheţarii din Alpii elveţieni au avansat, eliminând ferme şi sate întregi. În Anglia, Tamisa îngheţa pe timpul iernii, aşa cum a îngheţat şi portul New York în 1780. Dacă lucrurile ar fi continuart astfel, civilizaţia de azi ar fi arătat cu totul diferit, Din fericire, diminuarea activităţii solare care cauzase mica eră glaciară a luat sfârşit, iar rezultatul a însemnat primăvara civilizaţiei moderne. Au existat puţine perioade glaciare până acum 2,75 milşioane de ani, atunci când climatul de pe Terra a cunoscut o perioadă excepţională de instabilitate. Au început apoi cicluri de perioade glaciare care durează aproximativ 100.000 de ani, separate de perioade interglaciare relative scurte, ca aceea în care suntem acum, Înainte de începerea perioadelor glaciare, în mare parte din istoria Terrei, se producea o încălzire climatică, cum se întâmplă acum. Într-adevăr, Soarele devenise cel mai luminos din întreaga istorie cunoscută a Terrei, iar flora şi fauna să dezvoltau din plin. Aceste două fenomene au avut ca efect scăderea nivelului de anhidridă carbonică în atmosferă la un nivel extrem de redus…acum 500 milioane de ani, concentraţiile de anhidridă carbonică erau de 13 ori mai mari ca acum; în urmă cu aproximativ 20 milioane de ani, nivelul de anhidridă carbonică a scăzut la un ivel cu doar de două ori mai mare decât cel de acum…NASA a previzionat că ciclul solar va avea un nivel minimal în 2022, unul dintre cele mai slabe nivele de secole încoace, şi aceasta ar trebui să ducă la o răcire foarte semnificativă a climatului. Oare aceasta va însemna şi începutul unei noi perioade glaciare? Trebuie să luăm foarte atent în considerare această posibilitate…  ”

Sunteţi sceptici la toate aceste argumente? Aveţi aici lista (foarte lungă) a oamenilor de ştiinţa care se opun ideii de încălzire climatică şi nici nu vor să audă de posibilitatea unei intrări într-o perioadă de mini glaciaţiune, ca urmare directă sau nu a efectelor majore ale schimbărilor climatice de acum. Aceasta nu înseamnă că, în acest moment, nu se multiplică semnalele de alarmă.

La nivel teoretic, dar şi practic, din momentul în care abundă analizele sistemelor de stocare naţională din Europa, cu rezerve de gaz natural (ca în Franţa, spre exemplu) considerate insuficiente pentru a face faţă unei perioade critice, definită prin temperaturi de -11 grade Celsius, timp de trei zile consecutive, pe întreg teritoriul naţional (a se vedea declaraţia de acum cîteva zile a lui Thierry Trouve, directorul general de la GRT gaz:

“...nivelul de umplere a stocurilor şi al rezervărilor făcute pentru lunile următoare rămâne preocupant: fără o reacţie imediată, Franţa nu va dispoune de gaze naturale suficiente în iarna viitoare pentru a face faţă unor condiţii extreme de frig”).    

Sigur că argumentele pro şi contra sunt integrate unor studii de risc la nivel planetar, dosare extrem de senibile puse acum la dispoziţia unora dintre decidenţii politici majori ai planetei, marii jucători geo-politici care îşi acordă în consecinţă mişcările pe termen scurt şi lung precum şi opţiunile strategice pentru viitorul îndepărtat. 

Geopolitica hidrocarburilor, exacerbată şi complicată  acum prin tensiunile politice şi militare adiacente din diferite zone sensibile ale globului, ia în calcul datele existente în aceste dosare şi în funcţie de deciziile politice naţionale se imaginează traseele din noua geografie a transportului de energie (sau, din lipsă de ştiinţă a jocurilor din partea celor interesaţi, la dispariţa unor proiecte precum Nabucco pe care România mizase greşit, în lipsă de surse de informaţie pertinente de la Bruxelles).

Ar fi bine ca o asemenea discuţie strategică să fie lansată şi în România, dacă se va găsi vreodată timp pentru asta în bătălia noroioasă şi fanariotă pentru putere de pe malurile Dâmboviţei. Poate da, poate nu, oricum nimeni n-o s-o facă în locul nostru şi, tare mi-e teamă că nimănui nu-i va păsa prea tare de o ţară orbită doar de patima bătăliilor pentru puterea imediată, fără perspectiva răspunsului la întrebarea de a şti ce să facă cu ea...