Apocalipsa din Australia, un adevărat „Cernobîl climatic“. Cer sângeriu deasupra oraşului Eden FOTO VIDEO

Apocalipsa din Australia, un adevărat „Cernobîl climatic“. Cer sângeriu deasupra oraşului Eden FOTO VIDEO

FOTO Guliver/Gettyimages

Cerul s-a făcut de un roşu sângeriu, duminică, deasupra unor zone din sud-estul Australiei. Oamenii caută disperaţi refugiu din calea incendiilor devastatoare. Pompierii spun că ultimele 24 de ore au fost cele mai dificile pe care le-au avut vreodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Australia este, în aceste zile, un veritabil „ground zero” al unei catastrofe climatice în plină desfăşurare. Renumita Mare Barieră de Corali e pe moarte, pădurile înscrise pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO ard, mai multe oraşe au rămas sau sunt pe cale să rămână fără apă. Întregul continent australian arde la o scară nemaiîntâlnită până în prezent, în ceea ce ar putea fi numit un „Cernobîl climatic”, scrie celebrul scriitor australian Richard Flanagan, în New York Times. Ce vedem în aceste zile în Australia pare să fie rezultatul unei combinaţii între „Mad Max” şi „Ultimul ţărm”: mii de oameni care îşi caută refugiul pe plaje, într-un decor dominat de o ternă lumină portocalie. Imaginile cu oameni şi animale, înghesuiţi laolaltă într-o muţenie stranie aduc aminte de tablourile lui Bruegel sau Bosch. Flăcări care ating 70 de metri înălţime. Şi tornade de foc.

Fotografiile realizate în Pambula, în statul New South Wales, arată un peisaj de neimaginat, plin de fum, cu străzi pustii, iluminate de un cer roşu aprins. Pe o suprafaţă de 30 de kilometri spre sud, cerul roşu-sânge a coborât peste oraşul Eden, unde sute de oameni căutau adăpost pe plajă, la recomandările poliţiei. Multe case au fost distruse în zonă, iar oficialii se tem că vor exista victime. Un număr de 150 de incendii s-au înregistrat în tot statul, conform Serviciului de Pompieri Rurale. Duminică, aproximativ 2.300 de pompieri luptă contra incendiilor.
 
„Ziua precedentă a fost una dintre cele mai proaste zile ale noastre”, a declarat ieri comisarul Shane Fitzsimmons, de la Serviciul de Pompieri. El a adăugat că un „număr considerabil” de proprietăţi nu au mai putut fi salvate în New South Wales şi că un bărbat de 47 de ani a murit în urma unui stop cardiac în timp ce lupta cu un incendiu care ameninţa locuinţa prietenului său din Batlow. 
 
Este a 24-a persoană care a murit la nivel naţional în acest sezon de incendiu. Totodată, patru pompieri au fost spitalizaţi din cauza inhalării de fum, a epuizării şi a arsurilor suferite la mâini. Fitzsimmons a declarat că este posibil ca de duminică temperaturile să mai scadă, dar că situaţia se poate agrava în zilele următoare. În statul vecin Victoria, trei focuri s-au combinat pentru a forma unul singur mai mare decât Manhattan-ul. 
 
Temperaturi record:  48,9 de grade , la Sydeny, 44 de grade la Canbera
 
În capitala Canberra au fost înregistrate sâmbătă după-amiază 44 de grade Celsius, un record de temepratură al ultimilor 80 de ani, potrivit Biroului de Meteorologie. În Penrith, la vest de Sydney, au fost 48,9 grade Celsius. Zeci de mii de australieni au fost nevoiţi să-şi părăsească sâmbătă locuinţele pentru a fugi din calea incendiilor de vegetaţie, agravate de condiţiile meteorologice catastrofale, informează AFP. 
 
Temperaturile au depăşit sâmbătă 40 de grade Celsius, iar vânturile puternice au alimentat sute de incendii, cele mai multe scăpate de sub control. Metropola Sydney s-a confruntat sâmbătă cu temperaturi record, 48,9 grade Celsius fiind înregistrate în suburbia vestică Penrith. Cel mai populat oraş al Australiei, cu peste cinci milioane de locuitori în zona metropolitană, Sydney se confruntă cu întreruperi de energie electrică după distrugerea de către incendii a două staţii electrice. 
 
În acest context, autorităţile au solicitat rezidenţilor să reducă consumul de electricitate. Mai multe mesaje de avertizare au fost emise sâmbătă în toată ţara, unul dintre acestea referindu-se la un incendiu la sud-vest de Sydney care ar putea ajunge la periferia oraşului. 
 
100.000 de oameni, ordin de evacuare din sud-estul Australiei
 
Starea de urgenţă a fost declarată în sud-estul Australiei, cea mai populată regiune a ţării, iar vineri autorităţile au emis un ordin de evacuare pentru peste 100.000 de persoane din trei state australiene. Guvernul a chemat 3.000 de rezervişti să se desfăşoare pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care devastează în prezent ţara, a anunţat sâmbătă premierul Scott Morrison, o mobilizare fără precedent, notează AFP. 
 
„Această decizie permite să avem mai mulţi oameni pe teren, mai multe avioane pe cer, mai multe nave pe mare“, a declarat Scott Morrison, criticat pentru modul în care a gestionat incendiile violente care durează din septembrie. Un general două stele a fost numit pentru a superviza intervenţia armatei, iar HMAS Adelaide - o navă de debarcare cu elicoptere - a fost desfăşurată pentru a contribui la efortul de luptă contra focului. De mai multe luni, armata australiană îşi aduce ajutorul în materie de recunoaştere aeriană, cartografie, căutare şi salvare, logistică şi sprijin aerian. 
 
Circa 2.000 de militari au fost deja desfăşuraţi. „Guvernul nu a luat această decizie superficial“, a afirmat ministra apărării, Marise Payne. „Este pentru prima dată când sunt mobilizaţi atât de mulţi rezervişti. Cred că este pentru prima dată în istoria ţării noastre“, a subliniat ea. Un număr mai mic de rezervişti au fost desfăşuraţi pentru a lupta împotriva incendiilor în statul Queensland (nord-est). 
 
Turiştii şi locuitorii din sud-estul ţării şi-au abandonat cazările şi locurile de vacanţă. Autostrăzile care leagă oraşele de coastă de Sydney şi alte mari oraşe au fost blocate de lungi şiruri de maşini.  Centrele comerciale, magazinele şi barurile au fost închise. Liniştea domnea sâmbătă la Batemas Bay, un oraş turistic care de obicei este activ.
 
Singurul semn de viaţă în această localitate era un centru de primiri pentru persoanele evacuate, unde sute de locuitori nevoiţi să-şi părăsească casele şi-au găsit refugiu în corturi instalate pe un teren din oraş.  „Am putea spune o tabără de refugiaţi“, a glumit o locuitoare vineri seară, în timp ce se instala cu soţul ei.  Mick Cummins, 57 de ani, şi soţia sa au fugit către centrul de evacuare în timp ce focul le distrugea satul, în seara de Anul Nou. 
 
 

FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
  •  FOTO Guliver/Gettyimages
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: