Anul 2010, era comunismul absolut şi a fericirii fără compromis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu jumătate de secol în urmă, în ajunului Anului Nou 1960, ziariştii de la Komsomolskaia Pravda au imaginat pentru cititorul sovietic cum va trăi omenirea în anul 2010, îşi aminteşte RIA Novosti.

Potrivit ziarului sovietic, începutul celei de-a doua decade a secolului XXI avea să fie era comunismului absolut şi a fericirii fără compromis.

Viaţa în 2010 nu va fi marcată de niciun fel de probleme economice sau sociale. Criminalitatea va fi eradicată de mult, iar omul nu se va mai confrunta cu dificultăţile muncii manuale întrucât aceasta va fi făcută de maşini. Oamenii, în schimb, vor fi angajaţi exclusiv în activităţile progresului tehnico-ştiinţific şi în explorarea cosmosului.

Întreaga proprietate este publică, nicăieri nu va exista vreo uşă încuiată, întrucât nu vor exista hoţi.

Autoturismele nu sunt nici ele bunuri personale. De exemplu, autorul articolului care înfăptuieşte o călătorie imaginară prin Moscova înaintea Anului Nou descoperă fără surprindere că autoturismul cu care s-a deplasat nu mai este la locul lui: fusese luat de altcineva. Dar aceasta nu contează: alături se află un alt automobil luxuos, de cinci locuri, cu care îşi poate continua călătoria.

Magazinele se vor transforma în 2010 în unităţi din care fiecare îşi va lua tot de ce are nevoie fără să plătească.

Dacă ceva din fantezia autorilor coincide cu realitatea zilelor noastre, este că oamenii din secolul XXI se bucură de telefonia video şi de telefoane mobile.

Potrivit ziariştilor de la Komsomolskaia Pravda, omul din secolul XXI este longeviv, iar bătrânii de o sută de ani sunt plini de vitalitate şi chiar se dovedesc capabili să învingă la baschet o echipă a tineretului.

În opinia lor, sănătatea omului din viitor reprezintă o preocupare constantă a societăţii. Astfel, în 2009 trebuie să fie inaugurată prima staţiune ”Pozitron” pe Marte în care muncitorii, inginerii şi tehnicienii din detaşamentele expediţiei vor beneficia de parcuri din ferigi, de cabinete de masaj, fitness, bronzare artificială.

Conform fanteziei ziariştilor sovietici, în 2010 ar exista deja o climă artificială, astfel încât în luna decembrie Moscova nu va fi prin nimic deosebită de cea din luna mai, scrie Agerpres.

Caracteristicile automobilului din 2010 sunt: formă raţionalizată, fabricat din material plastic, motor cu o capacitate de 800 CP, termen de garanţie - cinci ani.

Luna şi Marte ar fi trebuit să devină către 2010 planetele favorite pentru pământenii dornici să exploreze spaţiul.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite