Anomalie: Bebeluşilor din China le cresc sâni din cauza laptelui praf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au consumat un anumit sortiment de lapte praf, despre care se spune că ar conţine hormoni, bebeluşilor chinezi de sex feminin le cresc sâni.

Nivelul hormonal la trei fetiţe între 4 şi 15 luni, alimentate cu acelaşi tip de lapte într-o localitate din centrul Chinei, este mai mare decât media înregistrată la femeile adulte, precizează China Daily. Fetiţele au un nivel foarte ridicat de estradiol şi prolactină. Potrivit primelor teste, nivelul hormonilor măsurat în cazul celor trei copii depăşeşte cel prezent în corpul femeilor adulte obişnuite.

Faptul că, în ultimele zile, cele trei fetiţe s-au dezvoltat anormal după ce au consumat laptele praf produs de compania Synutra, a provocat mânia chinezilor, potrivit Daily Mail.

'Fără îndoială, există o problemă', spune şeful departamentului de pediatrie a spitalului din provincia Hubei (centrul Chinei). Cu toate acestea, autorităţile chineze refuză să interzică comercializarea laptelui praf, pe motiv că nu poate face ţeste de siguranţă la cererea consumatorilor.

Industria chineză a produselor lactate a fost zguduită la sfârşitul anului 2008 de un imens scandal: adăugarea de melamină în laptele destinat copiilor a dus la moartea a şase bebeluşi şi a îmbolnăvit 300.000 de sugari. Scandalul, în care au fost implicate 22 de firme de produse lactate, dintre care unele foarte mari, a dus la retragerea masivă, din toată lumea, a produselor chinezeşti care conţineau lapte şi a declanşat o adevărată psihoză în China.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite