Angajaţi ai ONU dintr-o şcoală, ucişi de un atac israelian asupra Fâşiei Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţi ai ONU dintr-o şcoală, ucişi de un atac israelian asupra Fâşiei Gaza FOTO Reuters
Angajaţi ai ONU dintr-o şcoală, ucişi de un atac israelian asupra Fâşiei Gaza FOTO Reuters

Cel puţin 15 persoane, printre care şi angajati ai ONU, au fost ucişi, joi, în timpul unei ofensive israeliene asupra unui adăpost din Gaza în care se regasea şi o unitate şcolară a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a anunţat secretarul general ONU, Ban Ki-moon, potrivit AFP.

Sute de palestinieni se aflau în acel moment în şcoala din Beit Hanoun, adăpostindu-se de violenţele din zonă, relatează BBC. Este a patra oara când o unitate şcolara a ONU este lovită de ofensiva israeliană împotriva militanţilor Hamas din Gaza.

„Sunt numeroşi morţi, inclusiv femei şi copii, precum şi angajaţi ai ONU”, a declarat Ban Ki-moon, care s-a declarat totodată „consternat” de acest nou atac. „Este necesar să oprim aceste violenţe şi este nevoie să le punem capăt acum”, a mai subliniat secretarul general al ONU.

De asemenea, Ban Ki-moon a făcut un nou apel tuturor părţilor implicate în acest conflict să respecte în primul rând legislaţia internaţională în ceea ce priveşte apărarea civililor.

Şeful delegaţiei umanitare ONU din Fâşia Gaza, Valerie Amos, a precizat că este „vitală” încetarea focului, deoarece există în prezent peste 118.000 de oameni care şi-au părăsit locuinţele din Gaza şi care urmează să rămână fără hrană.

Potrivit celui mai recent bilanţ, în ultimele 16 zile, peste 750 de palestinieni şi 33 de israelieni şi-au pierdut viaţa după ofensiva israeliană din Fâşia Gaza.

Armata din Israel a promis că va organiza o anchetă asupra acestui atac, însă nu a exclus ca ipoteză lansarea unui proiect din partea grupării Hamas asupra şcolii ONU. Tot joi, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că regretă moartea fiecărui civil palestian, însă responsabilitatea acestor decese aparţine organizaţiei Hamas.


Citeşte şi:

Un nou stat islamic în Orientul Mijlociu

Noul Stat Islamic, apărut în Orientul Mijlociu, nu ar fi fost posibil fără largul concurs al şeicilor suniţi. La 29 iunie, Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL) a anunţat restabilirea Califatului islamic, primul după abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman.

Atac asupra unui bordel din Bagdad. Militanţii şiiţi au ucis 28 de femei şi şase bărbaţi

Militanţi şiiţi au atacat sâmbătă mai multe apartamente dintr-un bloc din Bagdad, despre care vecinii spun că erau folosite pentru prostituţie. Fundamentaliştii au ucis 34 de persoane şi au lăsat un mesaj sinistru pe uşă: „Aceasta este soarta oricărei prostituate”.

Irak: Lupta pentru funcţiile politice destabilizează ţara mai mult decât atacurile insurgenţilor

În timp ce militanţii suniţi avansează spre Bagdad, politicenii irakieni s-au confruntat cu probleme majore în procesul de alegere a unui nou lider al Parlamentului, la ultima întâlnire ce-a avut loc duminică în capitala Irakului, Bagdad.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite