Andreea Vass: Ce atuuri regionale are Turcia - istoria, demografia, economia

Ce face din Turcia o putere în devenire? Care sunt punctele forte ale Ankarei pentru a se impune ca un actor regional de calibru? În completarea dosarului "Răsăritul Turciei" din ediţia curentă a revistei FP România, Andreea Vass detaliază câteva dintre resorturile creşterii Turciei.

Addenda la dosarul Răsăritul Turciei, publicat în ediţia FP România nr 21 (martie/ aprilie 2011).

Turcia este o putere regională. În geografia strategică este puterea care controlează Marea Neagră. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care tindem să le uitam este Flota Roşie a Mării Negre. Actuala Flota Rusă din Marea Neagră este puterea navală contrapusă de Rusia şi CSI Flotei a VI-a din Mediterana, ca principală proiecţie strategică în Orientul Mijlociu. Tot Orientul Mijlociu este şi în proiecţia strategică a forţelor americane bazate în Turcia, Incirlik fiind un Rammstein al Orientului.

Toate statele care au controlat actualul teritoriu turc, total sau în parte,  au fost puteri, chiar supraputeri:  Imperiul Hitit, Frigia, Bizanţul, Regatul Capadociei, Imperiul Otoman. Nodul Gordian, cel ce guverna destinul Asiei, înţeleasă atunci în mare ca actualul Orient Mijlociu, a fost tăiat pe teritoriul Turciei, Gordion fiind capitala statului Frigian.

Politica internă şi externă

Însăşi problema cipriotă dovedeşte puterea Turciei: este singura putere din afara cercului celor cinci mari naţiuni - SUA, Rusia, China, UK, Franţa - care a lansat cu succes o invazie  amfibie şi aeriană în perioada postbelică (1974). Argentina şi Irakul au suferit înfrângeri devastatoare în situaţii în care au declanşat intervenţii militare. Situaţiile nu sunt politic similare, paralela oprindu-se strict la efectul operaţiunilor militare, însuşi termenul "invazie" având aici conotaţia strict militară, fără alte semnificaţii semantice. Doar două intervenţii militare ale altor state decât cei cinci au avut succes militar: cea a Vietnamului în Cambogia (1978) şi cea a Tanzaniei în Uganda (1979). Toate acestea s-au încheiat foarte rapid. Deşi pornite cam în aceeaşi perioadă, doar intervenţia turcă în Cipru mai persistă.

Ataşamentul Turciei la valorile democratice europene este ferm. Simpla constatare a abundenţei statuilor lui Ataturk închide orice argument contrariu. Nu trebuie uitat că Turcia, într-o şedinţă parlamentară fluviu, de 16 ore, unică în istoria constituţională modernă ca efecte şi semnificaţii, şi-a modificat legislaţia adaptând-o la cea europeană, renunţând inclusiv la pedeapsa cu moartea. Simbolistica transpunerii legislaţiei europene antifumat în Turcia este, de asemenea, revelatoare, şi probează constanta eforturilor de aderare. Aceasta nu exlude fireşte, unele nemulţumiri legate de poziţia Germaniei şi Franţei faţă de integrarea Turciei în Uniunea Europeană.

Nu cred că Turcia va exporta, prin aderarea sa la UE, problema kurdă, deoarece o gestionează politic şi militar destul de corect şi cu succes, păstrând-o într-o carantină internă.

Avantajul demografic

Turcia este o forţă a regiunii şi prin dimensiunea populaţiei sale şi a tinereţii. Cu o populaţie de aproape trei ori si jumătate mai mare decât cea a României, Turcia se poziţionează pe locul al 17-lea în lume din acest punct de vedere, cu peste 72,5 milioane locuitori în anul 2010. În plus, are avantajul "dividendului populaţiei", cu o populaţie preponderent tânără. Peste 40% din populaţie are vârsta până în 25 de ani, iar 77% au vârsta mai mică de 50 de ani. La momentul actual, vârsta medie a populaţiei este de 28,5 ani. La nivelul UE, este predominantă populaţia cu vârste cuprinse între 25-49 ani (36%). În Turcia, ponderea cea mai importantă a populaţiei este reprezentată de grupa de vârstă 25-49 ani (37%), urmată de cei cu vârste între 0-14 ani (peste 26%), şi grupa 15-24 ani (aproximativ 17%).  Analiza acestei distribuţii pe vârste a populaţiei oferă un avantaj greu egalabil în alte naţiuni dezvoltate. Presiunile bugetare sociale sunt mici, perspectivele de creştere ale investitiilor şi ale puterii de cumpărare mari, într-o piaţă de consum atat de mare asa cum e piata turca. Acesta este şi motivul pentru care Turcia a devenit ţinta investitorilor străini şi atrage cele mai mari fluxuri de investiţii străine directe în regiune, mult peste potentialul ţărilor învecinate, atât cele de pe continentul asiatic, cât şi cele din Uniunea Europeană (România şi Bulgaria).

Perspective economice

Turcia se poziţionează pe locul al 17-lea în lume în ceea ce priveşte producţia de vehicule cu motor. În Europa stă pe locul al 7-lea în anul 2009, depăşind Italia şi Rusia. Capacitatea de producţie a industriei de automobile a fost de peste 1.5 milioane de vehicule. Cele mai importante companii producătoare de autoturisme care activează în Turcia sunt Fiat-Tofaş, Oyak-Renault, Hyundai-Assan, Toyota, Honda şi Ford-Otosan. Turcia reprezintă unul dintre centrele de producţie cele mai importante ale Toyota în Europa. Principala piaţă de desfacere a Turciei este Europa, deşi este o piaţă extrem de competitivă. Turcia şi-a dezvoltat o serie de puncte forte. E vorba, în primul rând, de alinierea legislaţiei la cea a Uniunii Europene în privinţa reglementărilor tehnice şi de mediu. În al doilea rând, şi-a creat o capacitate de producţie care răspunde aşteptărilor clienţilor europeni. Până în 2015, producţia turcă este prefigurată să crească la 2 milioane de vehicule anual, din care să exporte 1,5 milioane de vehicule. Acest potenţial poductiv se traduce în generarea a circa 40 miliarde dolari din export. În plus, Turcia îşi propune să devină cea de-a treia ţară producătoare de automobile din Europa şi a zecea din lume.

Turcia a dat dovadă de o capacitate sporită de adaptare la provocările crizei internaţionale, spre deosebire de Uniunea Europeană, fiind capabilă de relansare economică într-un timp foarte scurt şi cu o amplitudine foarte mare. Turcia avea un ritm de creştere economică superior  ţărilor din UE încă din perioada dinaintea declanşării crizei, cu niveluri care au atins, în medie, 7%, în perioada 2003-2007. Vibraţiile economice au fost determinate de programul de reforme aplicat, axat pe supraveghere atentă a sectorului financiar, pe privatizare, pe ameliorarea climatului de investiţii şi pe securitate socială. Ulterior, Turcia a fost puternic afectată de efectele crizei financiare recente, ca urmare a şocurilor externe resimţite în activităţile de comerţ exterior şi cele financiare. În anul 2009, exporturile şi investiţiile private au scăzut cu o treime, iar PIB-ul a cunoscut o scădere brutală de -7,6% în prima parte a anului. Economia Turciei şi-a revenit rapid, chiar spre sfârşitul anului 2009, astfel încât contracţia PIB-ului s-a diminuat la -4,7% în acelaşi an, sprijinindu-se pe un sector bancar puternic capitalizat şi bine reglementat, dar şi pe o bună gestiune a datoriei publice şi a politicii monetare şi fiscale. Relansarea economică a fost amplă în anul 2010, cu 7,8% - creştere economică comparabilă cu cea din perioada dinaintea anului 2008.

Pornit recent într-o „călătorie geopolitică” prin Turcia, Moldova, România, Ucraina şi Polonia” pentru  Stratfor, George Friedman a ajuns la concluzia că România ar trebui să transforme Turcia într-un partener strategic. Nu sunt de acord cu toate concluziile articolului, dar la aceasta subscriu. Pe viitor, trebui să ţinem seamă mai mult de Turcia.

Andreea Paul Vass este consilieră a premierului Emil Boc.