Faptul că apar predicţii mai multe înseamnă şi că se începe dezvoltarea interesului pentru prognoze, care a lipsit prea mulţi ani în ţara noastră. Gândirea pe termen lung este ceea ce ne lipseşte în principal, majoritatea românilor gîndind pe termen mult prea scurt, iar calculele pe termen lung lipsind de multe ori. Se vede doar interesul pe termen foarte scurt, iar mai apoi „om vedea cum ne descurcăm”. Progresul unei ţări se face doar prin perspectiva analizei, prognozei şi proiectării acţiunilor pe termen mediu şi lung, şi este pozitiv faptul că anul 2015 începe să schimbe acest mod complet defectuos de gândire.

Cum diferitele predicţii au fost înfăţişate sub diferite titluri, a trebuit să aleg un titlu care să fie diferit de cele folosite de cei care şi-au oferit deja propriile idei. Mi-ar fi plăcut să spun că mi-am confirmat previziunile printr-o metodă unică – spre exemplu, divinaţia în mustăţi de pisicuţă – dar acest lucru nu este adevărat, iar intenţia mea nu este de a induce în eroare pe cineva. Dacă ceea ce cred eu se va întîmpla, atunci la final de an 2016 o să ne uităm spre anul 2015 ca la un an destul de liniştit, iar la anul 1996 ca aproape de ideal.

Concret, anul 2016 va fi – sub aspect geopolitic – unul sumbru. Vor exista câteva elemente pozitive, dar mult prea puţine faţă de ce este necesar, mai degrabă la nivel individual, iar nu de societăţi. Toate ţările vor fi afectate, unele mai mult decât altele – iar în anumite situaţii, pericolul unor explozii interne imposibil de controlat pe termen scurt este foarte real.

Nici România nu va fi ocolită de probleme, iar calitatea foarte scăzută a clasei noastre politice, coroborată cu faptul că 2016 este an electoral promite probleme mari – pensii plătite cu întârziere, salarii reduse şi concedieri, proteste mai multe şi o încrâncenare continuă.

Văd că pentru unii marea problemă a zilei este faptul că salariile sunt mici. Este adevărat sunt mici, nu o pot contesta, mai ales când ştiu bine că educaţia, sectorul care ar trebui să funcţioneze cel mai bine este plătit la nivel de „mizerie la pătrat”. Dar nu pot să uit că 140 de parlamentari – 24% dintre ei mai concret – sunt trimişi în judecată, condamnaţi sau urmăriţi penal pentru fapte penale care au predus prejudicii majore, de la mii de hectare de pădure la mite fantastice, din care s-ar fi putut dota la vârf toate bibliotecile universităţilor de stat din ţară. De asemenea, în aceeaşi situaţie infracţională sunt peste o mie de alte persoane din vârful instituţiilor publice sau colectivităţilor locale. Adunat, prejudiciul produs de aceşti oameni este de ordinul miliardelor de euro. Totuşi, a solicita mărirea salariilor fară a stopa risipa şi furtul este echivalent cu pedeapsa Danaidelor, care umpleau cu apă un butoi fără fund: adică are efect 0 în buzunarul fiecăruia dintre noi, cei păgubiţi de aceşti „hoţi cu ştaif”. Nu pui apă într-o găleată spartă, ci mai întâi astupi găurile, iar apoi introduci ce vrei, după cum ne învaţă şi acest cântec.

Există doi factori paradoxal pozitivi care se vor manifesta în 2016. Primul este dat de intersele economice ale marilor companii, care vor opri până la un punct involuţia unor actori statali sau a unor lideri politici incompetenţi – vom detalia la timpul lor. Al doilea este dat de reîntoarcerea fermă a realpolitik-ului, care începe din ce în ce mai mult să strivească corectitudinea politică. Este adevărat, distruge şi cariere ale unora care au tot vândut gogoşi publicului, dar cei ce vând produse cu valoare adăugată mică vor fi întotdeauna trimişi mai uşor pe margine. Să fie avuţi în vedere aceşti doi factori în fiecare clipă şi fiecare situaţie, deoarece ei se vor manifesta cu putere şi vor ajunge pînă la blocarea unor acţiuni întreprinse dintr-o direcţie sau alta, schimbând uneori complet jocul pe marele stadion al geopoliticii globale.

Pivotul SUA

Principalul eveniment geopolitic al anului 2016 va fi alegerea unui nou preşedinte al SUA. Asupra învingătorului nu mă pot pronunţa acum, dar să nu uităm că noul lider de la Casa Albă va intra în funcţie la 20 ianuarie 2017. Până atunci, avem acelaşi preşedinte şi linia se imprimă pe diagrama geopoliticii de vârf aşa cum doreşte conductorul în funcţie. Iar dacă B.H.O. nu a fost un conducător prea inspirat, SUA ajungând la o datorie publică gigantică, de peste 18,6 trilioane de dolari, nu acelaşi lucru se poate spune despre echipele care au condus sectoarele administraţiei americane.

Anul 2015 a condus la câteva schimbări importante pentru interesele SUA: s-au realizat acorduri cu Iranul şi Cuba, cu consecinţe profunde în geopolitica regională sau cea a resurselor energetice; s-a renunţat la interdicţia de a exporta petrol, ceea ce are consecinţe profunde asupra preţului petrolului pe termen mediu şi chiar lung; s-a renunţat la politica de dobândă 0% pe care ani de zile Federal Reserve a avut-o.

Această ultimă măsură este cea mai important dintre toate, cu efecte globale. Un dolar mai puternic face să fie mai favorabil exportul spre SUA, ceea ce lansează două direcţii de analiză: cine poate să exporte mai uşor pe piaţa americană şi respectiv cu ce costuri se exportă lesne pe această imensă piaţă.

Cel mai uşor poate exporta cel care poate produce bunuri de calitate la un preţ mic. Aici intersele marilor companii apar clar, şi se învederează că această mădură a FED ajută negocierile privind tratatul economic transatlantic dintre SUA şi UE – TTIP.

Un dolar puternic favorizează companiile din UE să exporte mai mult către SUA, ajutând astfel la diminuarea unor asperităţi ale negocierilor.

Cum ţările din UE au nevoie de exporturi pentru a-şi însănătoşi economia, deschiderea pieţii americane la un nivel mai înalt va fi apreciată, iar pe termen mediu consider că poate chiar în acest an acordul comercial între cele două zone economice euro/dolar se va încheia. Tocmai acest acord, bazat pe întărirea relaţiei cu SUA va reprezenta un argument foarte puternic pentru a menţine Marea Britanie în interiorul UE, iar nu în afară. Orice ar dori diferiţi lideri de la Berlin, Paris sau Bruxelles, nu poate exista UE fără Londra, iar acest lucru îl ştiu toţi foarte bine. Interesele economie vor îmblînzi pretenţiile reciproce, şi în final, după ce Cameron va obţine anumite avantaje pentru britanici, povestea Brexitului se va încheia.

Propagandă slăbită în America Latină

Un dolar puternic ajută şi ţările din America Latină să exporte mai mult, iar acest lucru se va traduce şi prin obligaţia conducătorilor acestora de a ţine cont de anumite accente ce vor veni din Washington. În plus, anul 2015 a dus la înfrângerea viziunii Chavez-Maduro, iar Venezuela se apropie de ora schimbării decisive, sub impactul prăbuşirii economice şi sociale fără precedent. Argentina a ieşit în bună măsură în urma alegerilor din noiembrie din clubul anti-american, ceea ce slăbeşte mult opţiunea propagandistă din America Latină. De fapt, semnalul decisiv a fost dat de înţelegerea americano-cubaneză: în urma ei a mers foarte uşor acceptarea de către latino-americani a unei realităţi: liderii lor nu au izbutit să aducă un progres major în ţările lor, deoarece aceiaşi politicieni corupţi prezenţi în ţările cu nivel mai redus al statului de drept au consumat în mare parte beneficiile obţinute de munca cetăţenilor aflaţi în josul ierarhiei politice.

Aici mai trebuie menţionat că Brazilia se află în faţa unei mari probleme, anume situaţia companiei sale naţionale de petrol Petrobras. Prin unele analize se vorbeşte chiar de intrarea în faliment a companiei, ceea ce va avea efecte dezastruoase pentru întreaga economie braziliană – care se află deja în recesiune. Cum cele mai mari două oraşe ale ţării au împreună o populaţie de peste 30 de milioane de locuitori, şocul economic pe care îl vor resimţi se va traduce prin proteste puternice, care vor conduce în bună măsură la schimbări în cadrul vârfului puterii, nefiind excluse – în varianta cea mai confruntaţională – alegeri prezidenţiale anticipate.

Legalitatea şi statul de drept nu sunt vorbe în vînt, ele ajută nu doar la menţinerea unei atmosfere sănătoase în societate, dar mai ales blochează drenarea de resurse financiare pentru membrii nomenclaturilor politice şi economice. Succesul economic brazilian a fost umbrit de mari furturi, cel mai bun exemplu fiind creşterea fără măsură a costurilor construcţiei stadioanelor pentru recentul campionat mondial, Romario, fostul mare jucător – azi senator – protestând public împotriva costurilor uriaşe.

Protest în Brazilia împotriva costurilor uriaşe pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2014

Economia şi jocul politic al Chinei

Problema dezvoltării unui stat este una deosebit de delicată, deoarece avansul rapid trebuie însoţit de măsuri puternice de asigurare a legalităţii. În caz contrar, clasa politică va consuma rapid o bună parte din avuţia produsă, iar cetăţenii vor beneficia mult mai puţin de rezultatul muncii lor. De fapt, cu cât progresul este mai rapid, cu atât mai tare trebuie să se instaureze legalitatea – altfel, toleranţa la furtul din avutul public va duce în final la furtul viitorului naţiunii. Dacă această problemă apare din 1990 încoace şi prin estul Europei este pentru că legalitatea este o axiomă a progresului întregii societăţăţi, iar nu numai a unui  grup redus, oligarhic.    

După cum aminteam mai sus, un dolar puternic încurajează exporturile pe piaţa SUA, oferindu-i Washington-ului posibilitatea de a preciza mai multe lucruri în relaţia cu partenerii comerciali. Dacă despre avantajele pe care UE şi TTIP le vor avea am precizat, este necesar să ne uităm la China, ţara care în ultimii 25 de ani a devenit „atelierul lumii”. China exportă spre SUA mai multe bunuri decât servicii, deoarece şi-a dezvoltat industria la un nivel nemaiîntâlnit în istorie, depăşind capacităţile necesare unei dezvoltări armonioase a economiei proprii. De aceea, s-ar putea spune că un dolar puternic va ajuta exporturile Chinei spre piaţa SUA.

Totuşi, economia chineză are trei mari probleme, care o macină puternic din interior. Prima ţine de calitatea vieţii şi de aspectul ecologic. Poluarea îngrozitoare şi smogul care afectează ţara afectează dramatic agricultura, dar şi sănătatea oamenilor, în special a copiiilor şi vârstnicilor. După cum se vede în imaginea alăturată (FOTO Getty Images), sunt peste 200 de milioane de persoane afectate, în oraşe foarte importante. Cum aerul se deplasează şi asupra altor localităţi învecinate, problema este gravă. De aceea, orice intensificare a activităţii industriale pentru a exporta şi mai mult decât acum va spori poluarea, cu rezultate dezastruoase asupra calităţii vieţii cetăţenilor chinezi.

A doua mare problemă a Chinei este cuantumul datoriei publice, care va crea probleme în relaţia dintre capitală şi marile oraşe producătoare de bunuri. Chiar dacă datoria statului nu este atât de mare, colectivităţile locale au acumulat mari datorii, iar acest lucru le afectează stabilitatea. Coroborându-se cu luptele pentru putere din interiorul partidului comunist chinez, o situaţie negativă din punct de vedere economic a oraşelor mari poate duce la coaliţii interne care se pot opune nu doar preşedintelui Xi Jinping, dar şi centrului, privit ca loc unde se iau decizii care afectează ţara, dar care sunt adoptate fără consultarea teritoriului. Paradigma politicii interne chineze este aceeaşi de peste 2000 de ani, ceea obligă la reflecţie şi la conştientizarea pericolelor.

Ultima mare problemă economică internă pe care China o are este scăderea burselor, ceea ce produce nervozitate în multe ţări, dar mai ales la Beijing, care se vede pus în situaţia de a recunoaşte că nu toate planurile sale de dezvoltare se concretizează. Când un stat aflat în ascensiune vede că un aspect important al planurilor sale involuează, va înţelege că acolo este o breşă pe care state mai puţin prietenoase o vor exploata, cu consecinţe deosebite pe termen mediu şi lung.

China duce de câţiva ani o politică fermă de promovare a propriilor interese în spaţiul adiacent, devenind un factor important în zona Pacificului şi mărilor care jalonează ţărmurile Coreei, Japoniei, Filipinelor şi Vietnamului, dar şi în zona Asiei Centrale.

Practic, această acţiune concertată în zona marină – care a condus la adoptarea recentă a unei decizii de construire a unui nou portavion – izbuteşte să unească din ce în ce mai multe ţări ale Extremului Orient contra Chinei; se fac alianţe clar îndreptate contra Beijingului, care vor avea un sprijin puternic din partea SUA. Anul 2016 va permanentiza jocul de poziţie din acea parte de lume, iar Japonia va fi fortaţă din ce în ce mai mult să îşi asume un rol militar mai activ în zonă, iar pe termen mediu şi lung tensiunea va creşte şi mai mult.

Xi Jinping şi Vladimir Putin

În Asia Centrală însă China va pedala în anul 2016 mult mai direct pentru diminuarea prezenţei ruse în zonă.

De fapt, Beijingul profită de slăbiciunea Moscovei din ultimii doi ani pentru a-şi impune condiţiile, fie în negocierile economice pentru resursele naturale ruse, fie pentru a dubla sau chiar înlocui politic Rusia.

Daca aspectul politic este mult mai greu de realizat în Asia Centrală – dar mai facil în Africa – pe plan economic China a făcut paşi importanţi în Kazahstan şi Turkemenistan, ţări cu resurse energetice importante şi care pot înlesni proiectul Drumului Mătăsii 2.0 dorit de Beijing.

Rusia, în an de bilanţ

De aceea, Rusia se vede în anul 2016 supusă la multe provocări, unele directe, iar altele care se manifestă în fiecare an mai puternic. Dacă acţiunea chineză este calmă, fermă şi mereu în ofensivă, relaţiile Moscovei la graniţele sale de vest şi sud au altă consistenţă şi mai ales, mai multă asprime. Problemele pe care rubla le are de doi ani au slăbit mult puterea economiei ruse, iar acestea sunt consecinţa unor chestiuni dinspre vest, iar nu de la est. Parţial din vest vine şi situaţia actuală a preţului petrolului, ceea ce creează din nou probleme bugetului de stat la Federaţie Ruse. De aceea, alegerile din septembrie pentru Dumă vor avea o semnificaţie deosebită, atât sub aspectul recrutării unei elite pentru deceniul III al acestui secol, cât şi pentru proiectele de dezvoltare care se vor propune.

În spaţiul fost sovietic anul 2016 are o conotaţie aparte, deoarece în decembrie se împlinesc 25 de ani de la desfiinţarea URSS. De aceea, pentru liderii de la Moscova, Kiev şi Chişinău acţiunile pe care le vor dezvolta în acest an au semnificaţie aparte, deoarece 25 de ani reprezintă întotdeauna un moment de bilanţ.

Cum relaţia Rusia – Ucraina este puternic afectată, analişti considerând că în acest an se va produce ruptura totală dintre cele două ţări, ne rămâne să aşteptăm „ceva important” , în întregul context precizat mai sus. Nici Rusia, nici Ucraina nu au câştigat prea mult din punct de vedere economic în ultimii doi ani, numărul populaţiei aflată în sărăcie este în creştere, iar presiunea acestor numeroşi oameni sărmani va obliga guvernele celor două ţări la acţiuni mai ferme în apărarea intereselor naţionale.

Dacă Ucraina îşi va înţelege mai corect relaţia cu ceilaţi vecini, ar putea primi un anumit sprijin, proporţional cu acţiunile sale faţă de minorităţile dobândite în 1945; în caz contrar însă, va trebui să facă faţă singură presiunii ruse, ceea ce nu este prea uşor. O reluare a luptelor în zona Donbasului este mai mult decât previzibilă, deoarece părţile au de aproape un an un fel de armistiţiu, care însă nu a fost făcut cu scopul de a ajunge la o pace efectivă. De aceea, durata armistiţiului nu poate fi prelungită prea mult, pentru că nu există încă voinţa de a se stabiliza relaţiile dintre cele două ţări. Cum Moscova şi Kievul au ajuns la embargou comercial şi de transport aerian, anul 2016 nu va aduce pace, dar – sperăm – nici accente dramatice pentru prea multe luni.

La Chişinău toate acestea se vor vedea şi se vor repercuta în sens negativ, deoarece atât se mai poate acolo – o clasă politică ineficientă a reuşit să distrugă aproape complet un teritoriu, lasându-i o singură soluţie de supravieţuire: drumul european. Când Plahotniuc este marele conducător, indiferent cine este prim-ministru, este clar că eşti în faliment – mai trebuie doar să soliciţi instanţei de judecată constatarea acestui eşec. Cum pentru teritoriul din dreapta Nistrului judecata se face doar la Bucureşti, rămâne să aşteptăm momentul în care „societatea comunistă pe acţiuni cu sediul la Chişinău” va depune cererea de intrare în faliment, adică votul pentru mersul apăsat pe drumul european.

Ultima suflare a corectitudinii politice

Realpolitik-ul se manifestă în Europa şi Orientul Mijlociu în principal în relaţia cu islamul. Invazia musulmană a Europei a asigurat moartea corectitudii politice, viitoarea demisie a Angelei Merkel din acest an, şi a forţat ţările din vestul Europei să se gîndească mai bine la ce rol trebuie să joace religia în societate.

Dacă relaţia cu creştinismul este clară – statul aproape distrugându-i temelia şi forţându-l să cedeze în multe domenii care încalcă preceptele biblice – situaţia populaţiei de religie islamică din vestul Europei este mult diferită. Musulmanii în vestul Europei sunt preponderent din Africa şi Orientul Mijlociu, zone cu sisteme de educaţie slabe, cangrenate de sute de ani de tiranie, nomeclatură politică şi religioasă şi lipsă a legalităţii. Generaţiile care au emigrat în Europa pe vremea când societatea era mai închegată sub aspect moral şi religios s-au putut integra într-o anumită măsură, pentru că îşi cunoşteau poziţia în societate.

Relativismul şi corectitudinea politică care a preluat conducerea în Occident de aproape 50 de ani a avut ca efect mai întâi prăbuşirea şcolilor, iar de aici, ca o consecinţă inevitabilă, înstrăinarea de educaţie a generaţiilor tinere, în special a celor care nu provin din societăţi bine fundamentate pe educaţie. Cum imigranţii musulmani erau vulnerabili sub acest aspect, eşecul prea multor tineri din comunităţile musulmane a devenit inevitabil. Golul din mintea lor trebuia umplut de ceva, iar pentru mulţi victoria a fost cîştigată de interpetări ultra-radicale ale Coranului. Cum ultimii ani au adus explozia grupării demente din Irak şi Siria, precum şi o radicalizare mai mare a populaţiei tinere din ţările preponderent musulmane, a devenit la fel de implacabilă extinderea problemelor pe care radicalii musulmani le vor face continetului european.

Poliţia italiană a blocat drumul către Franţa după ce a dispersat imigraţii

Europenii din vest, moi ca nişte cârpe înmuiate în veninul corectitudii politice, au fost uşor de speriat. Doar că s-a depăşit o limită acceptabilă în mintea occidentalului: atacarea directă într-un oraş simbol a unor obiective. Aceste atacuri nu au putut fi ascunse, iar clasa politică cea prea corectă politic s-a văzut pusă în faţa unei realităţi – ei au eşuat în construcţia unei societăţi bine articulate, iar cetăţenii nu îi mai vor, francezii fiind cei mai siguri asupra acestei respingeri, în procent uriaş, de 74%. Acum establishment-ul vest european nu ştie cum să reacţioneze, mai ales că cetăţenii albi şi preponderent creştini din propriile ţări încep să se îndrepte spre mişcări care vor expulzarea musulmanilor din Europa. Dacă această dorinţă de eliminare se mai poate controla încă, este suficient să se mai realizeze două atacuri sub steagul islamului în acest an, în oraşele simbol al Europei.

Dacă se va ataca Vaticanul, atunci va izbucni o criză cum nu s-a văzut din 1939 încoace. Musulmanii care muncesc şi trăiesc cinstit au acum această sabie a lui Damocles deasupra vieţilor lor.

Se consideră că una dintre consecinţele acestor atacuri va fi desfiinţarea spaţiului Schengen. Deşi controale au fost reintroduse în mai multe locuri, ele nu vor rezista prea mult, deoarece blochează sau îngreunează afacerile şi circulaţia de bunuri, ceea ce produce pierderi şi somaj, iar companiile nu vor accepta acest lucru. Interesele lor economice vor face ca spaţiul Schengen să rămână, chiar dacă acum apar anumite restricţii.

Totuşi, dacă vor mai exista câteva atacuri de natură teroristă islamică în vestul Europei, se va putea suspenda acest spaţiu, dar pe termen mediu şi lung el va supravieţui. Mai degrabă se va ajunge la mişcări de stradă contra musulmanilor, amprentarea lor, expluzarea unora, privarea de cetăţenie, concedierea acestora din firmele unde lucrează – într-un cuvânt, se va ajunge la sloganul „Europa este creştină şi doar pentru creştini”, care este deja promovat de anumite partide cu reprezentare parlamentară din ce în ce mai mare. Ce poate fi mai semnificativ decît faptul că în acest an peste 7.000 de evrei din Franţa au emigrat în Israel, când este recunoscută forţa Tel-Avivului de a proteja şi promova interesele coreligionarilor săi în lume. Toate aceste posibile consecinţe geopolitice grave sunt efectul eşecului educaţiei în mai multe ţări, care are deja zeci de ani vechime (eşecul) în Europa de Vest, dar sute de ani în Africa şi Orientul Mijlociu.

Orientul Mijlociu, vulnerabil

De aceea, ce se întâmplă acum în relaţia dintre Arabia Saudită şi Iran – în parte explicată într-un articol anterior – este demonstraţia faptului că prea multă religie nu este bună, iar educaţie niciodată nu este suficientă pentru nevoile societăţii. Horatius ne atragea atenţia ca est modus in rebus / este o măsură în toate lucrurile, dar Orientul Mijlociu se pare că lucrează în materia educaţiei cu măsuri prea mici, iar în ceea ce priveşte sentimentul religios cu măsuri prea mari, ceea ce duce la o disproporţie vădită şi în final la prăbuşirea statelor şi societăţilor în propria ură religioasă.

Siria, 20 noiembrie 2015

Conflictul din Siria nu se va termina, distrugerea economică a ţării adâncindu-se pentru a fi de foarte lungă durată. Ţările Orientului Mijlociu vor fi şi mai vulnerabile în acest an în faţa propriilor slăbiciuni ale sistemelor administrative şi economice proprii, dar nu vor şti cum să se re-inventeze pentru a beneficia de contextele pozitive ce vor apărea în viitorii ani. De aceea, ele vor bălti în veşnicele intrigi interne şi sectare sunito-şiite, cu masacre, lovituri pe sub centură şi atragere în paradigma conflictului lor a aproape tuturor resurselor proprii – pe fond, multe dintre aceste ţări alocă sume mari înarmării, iar tensiunile din aceste momente pot fi folosite ca pretexte pentru lovituri reciproce. Prea puţine raze de speranţă vor veni din Orient în 2016, iar profit din această situaţie nu va avea nimeni: nici din puterile zonei, dar nici din marile puteri continentale sau globale.

În încheiere

Anul 2016 este un an cu prea multe vulnerabilităţi politice şi economice, în prea multe ţări de pe toate continentele, fiind vulnerabilizate spaţii geopolitice largi. De fapt, ne aflăm în faţa unei nevoi acute de schimbare profundă a modului în care se face politică, astfel încât aceasta să se adapteze dezvoltărilor tehnologice, reducându-se astfel acele vulnerabilităţi enumerate anterior. Dacă sute de ani inteligenţa politică a fost înaintea tehnologiei, ultimii 15 ani au inversat această ecuaţie. Politica influenţează mult economia, dar omul nu trăieşte doar prin politică sau bani. Dacă acest lucru nu se înţelege la nivelul capitalelor, se vor găsi persoane care să ne-o amintească, din păcate, cu costuri uriaşe de vieţi omeneşti. Se pare că 2016 va fi unul dintre acei ani în care mai mulţi actori îşi vor fixa ca scop demonstrarea faptului că nu îşi mai acceptă poziţia, iar pentru a-şi schimba locul pe tabla geopoliticii, vor fi dispuşi să lupte cu toate puterile. Cine vor pierde? Cei care au uitat dictonul si vis pacem, para bellum / dacă vrei pace, pregăteşte-te de război – şi se pare că un mare procent de amnezici se află la Bucureşti.