Americanii mai pot adopta copii din Rusia până în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SUA speră ca procedurile de adopţie deja începute să fie încheiate în 2013, pentru ca familiile abia formate să nu se despartă FOTO Arhivă
SUA speră ca procedurile de adopţie deja începute să fie încheiate în 2013, pentru ca familiile abia formate să nu se despartă FOTO Arhivă

Legea care interzice adopţia copiilor ruşi de către părinţi americani  va intra în vigoare într-un an, din cauza unei clauze prevăzute în acordul dintre cele două state.

Potrivit agenţiei RIA Novosti citate de site-ul cnn.com, la finalul lunii decembrie, Vladimir Putin a semnat legea care interzice adopţia copiilor ruşi de către familii americane. Legea ar fi trebuit să intre în vigoare începând de la 1 ianuarie.

Potrivit RIA Novosti, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, a spus joi că acordul de adopţie dintre cele două ţări nu a expirat.

“Acordul este în vigoare la momentul actual”, a declarat el pentru agenţia de ştiri. “Va fi valabil şi în cursul acestui an”.

Departamentul de Stat al SUA a precizat că există o clauză care extinde acordul - în cazul în care se doreşte renunţarea la înţelegere - pentru încă un an.

“Aşadar, asta înseamnă în 2014”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland. “Sperăm că vom fi capabili să ducem la bun sfârşit procedurile de adopţie deja începute înainte ca legea să treacă. Aşadar, la asta vom lucra alături de Guvernul rus”, a explicat aceasta.

RIA Novosti a arătat că 46 de astfel de adopţii sunt în curs de desfăşurare. Nu este clar dacă se vor aproba noi adopţii.

“După cum ştiţi, am căutat să ne consultăm cu ruşii cu privire la implementarea legii. Aşa că îi vom întreba cum privesc acest lucru”, a mai spus Nuland.

Americanii au adoptat aproape 1.000 de copii ruşi anul trecut, potrivit cifrelor furnizate de Departamentul de Stat.

Deşi numărul a scăzut în ultimii ani, Rusia rămâne a treia cea mai populară ţară străină – după China şi Etiopia – pentru americanii care adoptă copii din alte ţări.

Măsura rusească împiedică şi orice activităţi politice ale organizaţiilor nonguvernamentale finanţate de către SUA, dacă astfel de activităţi ar afecta interesele ruşilor, scrie RIA Novosti.

Mişcarea este văzută ca fiind o reacţie faţă de o lege promulgată de preşedintele Obama pe 14 decembrie. Legea respectivă, numită "Actul Magnitsky", impune restricţii financiare şi interzice accesul în SUA al persoanelor care au fost implicate în decesul avocatului Sergei Magnitsky.

Actul Magnitsky a fost denumit după acest avocat rus care a scos la iveală cea mai importantă fraudă fiscală din istoria ţării. Magnitsky a fost ucis în bătaie în 2009, după ce a petrecut un an într-un centru de detenţie moscovit.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite