America nu are dreptul să pronunţe cuvintele „menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”. Plus întâlnirea la vârf Jake Sullivan - Yang Jiechi. China la zi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui SUA (stânga) şi Yang Jiechi, membrul Biroului Politic al Comitetului Central al PCC din China şi director al Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externei (dreapta). FOTO thestar.com
Foto: Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui SUA (stânga) şi Yang Jiechi, membrul Biroului Politic al Comitetului Central al PCC din China şi director al Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externei (dreapta). FOTO thestar.com

În materialul de astăzi al revistei presei „China la zi” vă prezentăm trei texte din mass-media chineză din saptămâna 12-15 iunie, care accentuează în primul rând dubla tensiune din relaţia SUA – China.

Pe de-o parte, declaraţii apăsate şi dure, pe de altă parte, întâlniri la cel mai înalt nivel descrise de participanţi ca fiind „sincere, detaliate şi constructive”. Se vede limpede că nicio parte nu vrea să fie acuzată că escaladează, dar, concomitent, nici nu vrea să sugereze că ar transmite vreun semnal de slăbiciune. Relaţia dintre cele două - singure! – superputeri mondiale nu este încă clarificată, nici aşezată într-o logică predictibilă (gen Război Rece). Suntem în faţa unei construcţii încă neclare care se derulează în faţa noastră, cu mize uriaşe. Chiar dacă mai puţin spectaculoasă – şi dramatică! – decât relaţia Washington – Moscova, este incomparabil şi incontestabil, pe termen mediu şi lung, mult mai importantă în modelarea viitoarei Ordini Mondiale, indiferent cum va arăta aceasta (CSSR).

Sumar:

  • „Menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”, sunt vorbe pe care Statele Unite nu au dreptul să le pronunţe
  • Ministrul japonez al Apărării face caz de „îngrijorările legate de China”
  • Yang Jiechi se întâlneşte cu consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui (SUA), Jake Sullivan
  • „Menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”, sunt vorbe pe care Statele Unite nu au dreptul să le pronunţe
captura

Foto: Consilierul de stat şi ministrul Apărării, Wei Fenghe în timpul discursului ţinut la Dialogul Shangri-La în dimineaţa zilei de 12 iunie , Sursa: @CCTV Military.

În dimineaţa zilei de 12 iunie, Wei Fenghe, consilierul de stat şi ministru chinez al Apărării, a ţinut un discurs în timpul Dialogului de la Shangri-La prin care a expus „viziunea Chinei privind ordinea regiunii”. Acesta a reafirmat poziţia solemnă a Chinei cu privire la problema Taiwanului: reunificarea patriei este un lucru care trebuie să aibă loc; reunificarea paşnică este cea mai mare dorinţă a poporului chinez; dacă cineva îndrăzneşte să despartă Taiwanul de China, forţele armate chineze vor lupta până la capăt. Problema Taiwanului este linia roşie pe care ministrul chinez al Apărării a evidenţiat-o pentru a doua oară în decurs de trei zile, fiind şi un avertisment ferm adresat Statelor Unite şi adepţilor săi în problematica manipulării problemei strâmtorii Taiwan.

Problema Taiwanului ţine strict de afacerile interne ale Chinei şi nu ar trebui să fie un subiect de discuţie în forumuri multilaterale precum Shangri-La. Însă, Statele Unite îşi intensifică manipularea „Taiwanului pentru a controla China”, începând încă din anul 2017 să menţioneze problema Taiwanului în cadrul Shangri-La.

captura

Foto: Secretarul american al Apărării, Austin, în timpul discursului său de la Sangri-La în dimineaţa zilei de 11 iunie, Sursa: CCTV

La întâlnirea din acest an, în timpul discursului secretarului american al Apărării Austin, precum şi a declaraţiei comune a reuniunii miniştrilor Apărării SUA-Japonia-Coreea de Sud şi a reuniunii miniştrilor apărării SUA-Japonia-Australia, strâmtoarea Taiwan a fost numită o problemă „cheie”. Acesta este, în mod clar, rezultatul unor înţelegeri secrete, care nu numai că încearcă să internaţionalizeze problema Taiwanului, ci şi să facă China responsabilă de subminarea păcii în strâmtoarea Taiwan.

Pentru cei care au oarecare cunoştiinţe cu privire la situaţia strâmtorii Taiwan, această scenă este extrem de absurdă şi ridicolă: Statele Unite, adevăratul distrugător al păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan, încearcă să intervină în afacerile ei sub pretextul „menţinerii păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”. Statele Unite şi aliaţii lor s-au deghizat dizgraţios în „gardianul” păcii şi stabilităţii în strâmtoare prin aşa-numita „imposibilitate de a folosi forţa pentru a schimba statusul quo".

 Întreaga lume poate vedea foarte clar că acţiunile întreprinse de Statele Unite precum extinderea continuă a vânzărilor de arme către Taiwan, trimiterea de membri ai Congresului şi foşti politicieni să viziteze Taiwanul, modificarea informaţiilor de pe site-ul Departamentului de Stat cu privire la „Relaţiile SUA cu Taiwanul”, au dus la agresiva „independenţă a Taiwanului” şi la intensificarea situaţiei din strâmtoare.

Wei Fenghe a ţinut să sublinieze în mod repetat că „lupta până la capăt” este necesară. China a transmis un semnal clar pentru acţiunile care agravează tensiunile din strâmtoarea Taiwan şi a creat un factor de descurajare pentru provocările Statelor Unite şi a riscului „independenţei Taiwainului”. Aceasta este garanţia reală şi fermă pentru pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan.

Traiectoria istorică de reunificare a strâmtorii nu poate fi oprită, iar principiul unei singure Chine este punctul culminant al păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan. De fapt, dacă Statele Unite nu ar fi jucat „cartea Taiwanului” şi nu ar fi încercat să ştirbească principiul unei singure Chine, de unde ar fi căpătat încrederea Partidul Democrat Progresist în a refuza recunoaşterea „Consensului din 1992” ? Statele Unite au spus mereu că nu susţin „independenţa Taiwanului”, dar de ce ar trebui să existe un paravan pentru „independenţa Taiwanului”? Tocmai din cauza forţelor agresive care susţin „independenţa Taiwanului” şi a încercărilor persistente ale forţelor externe de a interveni este imposibilă renunţarea Chinei la abordarea „reunificării prin forţă”. Acum, SUA vorbesc necontenit despre „pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan”. Pentru ce luptă ei este, de fapt, dreptul de a interpreta, de a denatura şi de a fura adevăratul sens al păcii şi stabilităţii în Taiwan.

Există, de asemenea, două expresii pe care oficialii americani le folosesc adesea pentru a ataca China continentală: „ordine internaţională bazată pe reguli” şi „împotrivirea faţă de oricare parte să schimbe unilateral statusul quo al strâmtorii Taiwan”. Pe lângă faptul că Statele Unite nu au dreptul să facă astfel de afirmaţii, aceste cuvinte sunt de neconceput. Există o singură China în lume, Taiwanul este parte a Chinei, iar guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă China. Acesta este adevăratul status quo al problemei Taiwanului şi nu există un altul; Taiwanul este o parte inalienabilă a suveranităţii teritoriale a Chinei. Modul de a rezolva problema Taiwanului ţine de afacerile interne ale Chinei şi nu este permisă nicio interferenţă externă. Este singura ordine recunoscută de marea majoritate a ţărilor din lume, neexistând altele. Washingtonul vrea să-şi folosească „propriile legi” pentru a reglementa afacerile interne ale Chinei şi, de asemenea, vrea să dea vina pe China pentru încălcarea „statusului quo”, lucru care face ca SUA nu numai să îşi supraestimeze propria capacitate de a fabrica minciuni, dar şi să subestimeze hotărârea Chinei de a apăra integritatea teritorială.

Afacerile dintre cele două maluri ale strâmtorii sunt afaceri de familie ale compatrioţilor de pe ambele maluri ale acesteia. Cea care doreşte cel mai mult să menţină stabilitatea în strâmtoarea Taiwan este cu siguranţă China şi nu Statele Unite. De-a lungul anilor, SUA au destabilizat Orientul Mijlociu, Europa, iar acum vor să destabilizeze şi Asia Pacifică. Însă partea americană ar trebui să înţeleagă că poporul chinez nu poate fi provocat. „A folosi Taiwanul pentru a controla China” înseamnă a te juca cu focul, iar cei care se joacă cu focul, se ard. Sfătuim SUA să fie prudente în vorbe şi fapte cu privire la problema Taiwanului şi să nu acţioneze de capul lor.

Sursă: aici, din 12 iunie 2022.

  • Ministrul japonez al Apărării face caz de „îngrijorările legate de China”

Experţii chinezi: „Nobuo Kishi a fost întotdeauna vocal în legătură cu problemele legate de China”

În urma discursurilor premierului japonez Fumio Kishida şi ale ministrului apărării Nobuo Kishi ţinute în cadrul celui de-al 19-a Dialog Shangri-La (SLD), în care s-a vorbit foarte mult despre „necesitatea Japoniei de a-şi consolida capacităţile de apărare”, Nobuo Kishi a continuat să declame aşa-numitele „îngrijorări” în timpul întâlnirii cu Wei Fenghe, consilierul de stat şi ministrul chinez al Apărării din data de 12 iunie.

Experţii chinezi intervievaţi de Global Times în acea zi au declarat că Kishi a fost întodeauna vocal în ceea ce priveşte problemele legate de China şi de Taiwan, de aceea n-a fost nimic surprinzător atunci când le-a menţionat în timpul dialogului cu ministrul chinez al Apărării. Însă, un lucru foarte important este menţinerea dialogului pe fondul dezacordurilor dintre cele două ţări cu privire la anumite probleme.

Potrivit cotidianului japonez „Yomiuri Shimbun”, întâlnirea din 12 iunie dintre Nobuo Kishi şi Wei Fenghe a fost prima întâlnire fizică între miniştrii Apărării celor două ţări după anul 2019, cât şi prima de la înfiinţarea guvernului Fumio Kishida în octombrie 2021.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului japonez al Apărării, în timpul întâlnirii, Nobuo Kishi şi-a exprimat „îngrijorările cu privire la încercările Chinei de a schimba unilateral statusul quo-ul în Marea Chinei de Est şi cea de Sud”, declarând că „în relaţia dintre China şi Japonia există multe preocupări, printre care şi unele legate de securitate”. Nobuo Kishi ar fi făcut referire la exerciţiile legate de nava Liaoning în largul Japoniei, îndemnând ferm partea chineză să dea dovadă de reţinere. El a mai declarat că poziţia iniţială a Japoniei în problema Taiwanului nu s-a schimbat, în schimb a precizat că „pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt de o importanţă vitală pentru Japonia, precum şi pentru comunitatea internaţională”. Nobuo Kishi a mai avut un schimb de opinii cu Wei Fenghe cu privire la afacerile regionale şi internaţionale, inclusiv la conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Ziarul Sankei Shimbun a relatat că, deşi programată iniţial să dureze 30 de minute, întâlnirea dintre cei doi miniştri ai Apărării a durat în cele din urmă mai mult de o oră.

captura

Foto: Întâlnire între Ministrul chinez al Apărării Wei Fenghe şi ministrul japonez al Apărării Nobuo Kishi, Sursa: News Sina

Declaraţia de mai sus a lui Nobuo Kishi este o continuare a discursului ţinut de acesta, împreună cu Fumio Kishida la „SDL” în urmă cu două zile. În zilele de 10 şi 11 iunie, cei doi au folosit conflictul dintre Rusia şi Ucraina ca pretext pentru a discuta despre problema Taiwanului şi a Mării Chinei de Est şi de Sud, exagerând „teoria ameninţării venite din partea Chinei” pentru a justifica creşterea cheltuielilor militare şi a puterii militare. Potrivit relatărilor cotidianului Asahi Shimbun din data de 12 iunie, la întâlnirea celor trei miniştri ai apărării din Japonia, Statele Unite ale Americii (SUA) şi Australia, care a avut loc pe 11 iunie, subiectul a fost, de asemenea, legat de Marea Chinei de Sud şi de Taiwan.

Liu Jiangyong, prodecan al Institutului de Relaţii Internaţionale Contemporane de la Universitatea Tsinghua, a declarat pe 12 iunie, într-un interviu acordat celor de la Global Times că remarcile făcute de Nobuo Kishi au fost determinate de poziţia sa politică personală şi, de asemenea, că sunt o moştenire a politicii fostului guvern Abe faţă de China. El a analizat că Japonia doreşte în prezent să folosească SUA, inclusiv prezenţa sa militară, precum şi ţările şi conflictele internaţionale cu disputele insulare ale Chinei, pentru a forma aşa-numitul „Indo-Pacific liber şi deschis” promovat de Japonia, unind o gamă mai largă de ţări pentru a pune în aplicare izolarea strategică a Chinei.

În ceea ce priveşte problemele legate de Marea Chinei de Sud şi de Est şi Taiwan, China şi-a exprimat în mod repetat poziţia ca răspuns la retorica negativă a părţii japoneze. Ambasadorul chinez în Japonia, Kong Xuanyou, a declarat recent că tendinţa actuală a Japoniei de a considera China o ameninţare strategică la adresa securităţii este în creştere şi că numărul argumentelor şi al mişcărilor negative care insistă asupra alăturării SUA pentru a izola China este în creştere, ceea ce necesită o mare atenţie din partea ambelor părţi. Dacă partea japoneză intenţionează să ia din nou calea greşită în a-şi transforma vecinii în duşmani şi dacă doreşte să împingă relaţiile dintre cele două ţări pe vechea cale a confruntării, nu este doar o problemă legată de evoluţia relaţiilor sino-japoneze şi de interesele proprii ale Japoniei, ci şi de pacea şi stabilitatea în Asia.

Dacă Japonia urmăreşte SUA în luarea de măsuri negative împotriva Chinei, nu numai că nu va ajuta la dezvoltarea relaţiilor sino-japoneze, dar se va plasa şi într-o poziţie mai pasivă. Acest lucru reiese şi din sondajul publicat luna trecută de Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei: la întrebarea care ţară sau organizaţie este „un partener important pentru ţările din Asociaţia naţiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN) în viitor”, 48% dintre respondenţii din ţările ASEAN au ales China, iar 43% Japonia şi 41% SUA. Acest lucru evidenţiază faptul că Japonia, prin urmarea oarbă a SUA şi prin alegerea taberelor, a creat nemulţumire în rândul ţărilor din regiune.

Cu toate acestea, pe fondul unor acţiuni recente ale Japoniei care au afectat relaţiile dintre Japonia şi China, discuţiile purtate de cei doi miniştri ai Apărării sunt considerate ca fiind semnale pozitive, importante pentru aprofundarea înţelegerilor reciproce, căutarea unui consens în materie de securitate şi promovarea cooperării în domeniul apărării. Potrivit presei japoneze, Wei Fenghe a declarat, în cadrul discuţiilor dintre miniştrii Apărării din Japonia şi China din data de 12 iunie, că relaţia de cooperare bilaterală va fi consolidată prin dialog şi dezvoltată pe baza încrederii şi a consensului dintre cele două guverne. Wang Guangtao, cercetător asociat al Centrului de Studii Japoneze de la Universitatea Fudan, a declarat pentru Global Times pe data de 12 iunie că există cu siguranţă diferenţe între China şi Japonia, dar discutarea modului de gestionare eficientă a acestora şi de prevenire a conflictelor, precum şi a extinderii disputelor este în interesul comun al celor două ţări.

Sursă: aici , 13 iunie 2022.

  • Yang Jiechi se întâlneşte cu consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui (SUA), Jake Sullivan
captura

Foto: Întâlnirea dintre Yang Jiechi şi omologul său american, Jake Sullivan, Sursa: CCTV.

Pe data de 13 iunie, Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) şi director al Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe, s-a întâlnit cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui SUA la Luxemburg.

Cele două părţi au avut un dialog sincer, detaliat şi constructiv şi un schimb de opinii cu privire la relaţia dintre China şi SUA şi alte probleme de interes comun. Au căzut de acord să consolideze schimburile şi dialogul, să reducă neînţelegerile şi evaluările eronate şi să gestioneze în mod corespunzător diferenţele, având ca linie principală punerea în aplicare a consensului important la care au ajuns cei doi şefi de stat. Ambele părţi au fost convinse că este necesar şi util să se menţină canale de comunicare libere.

Yang Jiechi a subliniat că preşedintele Biden i-a precizat în repetate rânduri preşedintelui Xi Jinping că SUA nu caută să ducă un „nou Război Rece”, să schimbe sistemul chinez, să se opună Chinei prin consolidarea alianţelor, nu sprijină „independenţa Taiwanului” şi nu are intenţia de a intra în conflict cu China. Partea chineză acordă o mare importanţă acestui aspect. Cu toate acestea, de ceva timp, partea americană insistă să îşi intensifice acţiunile de izolare şi suprimare totală a Chinei, ceea ce nu numai că nu duce la o rezolvare a problemelor cu care se confruntă SUA însele, dar pune şi relaţiile sino-americane într-o postură complicată, influenţând în mare măsură, dar mai ales în mod negativ schimburile şi cooperarea dintre cele două ţări în domeniul bilateral, ceea ce nu este nici în interesul SUA, nici al Chinei, dar nici al restului lumii.

Yang Jiechi a declarat că relaţiile dintre China şi SUA se află la o răscruce critică.

Cele trei principii propuse de preşedintele Xi Jinping - respectul reciproc, coexistenţă paşnică şi cooperare reciproc avantajoasă reprezintă calea corectă pe care China şi SUA trebuie să o urmeze, fiind în concordanţă cu interesele fundamentale ale poporului chinez şi cel american, cât şi cu aspiraţiile generale ale comunităţii internaţionale. China este dispusă să discute cu partea americană căile şi metodele de realizare a acestei viziuni. China se opune ferm definirii relaţiilor sino-americane în termeni de concurenţă. SUA ar trebui să îşi corecteze percepţia strategică asupra Chinei, să facă alegerea corectă, să transpună declaraţia preşedintelui Biden despre „cele cinci NU-uri” (SUA nu caută să ducă un „nou război rece”, nu caută să schimbe sistemul chinez, nu caută să se opună Chinei prin consolidarea alianţelor, nu sprijină „independenţa Taiwanului” şi nu intenţionează să se confrunte cu China – n.n.) în acţiuni practice, să se îndrepte în aceeaşi direcţie cu China şi să pună în aplicare în mod eficient consensul important dintre cei doi şefi de stat.

Yang Jiechi a subliniat că poziţia Chinei este clară, fără echivoc în ceea ce priveşte chestiunea apărării suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale. China nu permite altor ţări să intervină în afacerile sale interne şi orice act care obstrucţionează sau subminează unificarea naţională a Chinei va fi un eşec total. Problema Taiwanului este o chestiune ce ţine de fundamentul politic al relaţiilor sino-americane şi va avea un impact subversiv dacă nu este tratată corespunzător. Acest risc nu numai că există, dar va continua să crească pe măsură ce SUA încearcă să „controleze China prin Taiwan”, iar autorităţile taiwaneze „să se bazeze pe SUA pentru independenţă”. Partea americană nu ar trebui să aibă nicio judecată greşită sau să-şi facă vreo iluzie, ci trebuie să respecte principiul unei singure Chine şi prevederile celor trei comunicate comune sino-americane, tratând în mod corespunzător şi cu multă atenţie problemele legate de Taiwan. Yang Jiechi a declarat, de asemenea, poziţia fermă a Chinei cu privire la problemele legate de Xinjiang, Hong Kong, Tibet şi Marea Chinei de Sud, cât şi în ceea ce priveşte drepturile omului şi religia.

Yang Jiechi a subliniat că partea americană ar trebui să interacţioneze în mod pozitiv cu partea chineză şi, de asemenea, să depună eforturi comune pentru prosperitatea, stabilitatea şi dezvoltarea regiunii Asia-Pacific.

Cele două părţi au mai avut un schimb de opinii pe teme internaţionale şi regionale, precum chestiunea Ucraina şi problema nucleară nord-coreeană.

Sursă: aici , 14 iunie 2022.

Echipa de traducători: Paula Toma (coordonator proiect China la zi), Diana-Maria Ghinea şi Yu Zhan.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite