Discursurile şi susţinerile sale publice arată elementele majore ale schimbării fundamentale a ordinii liberale globale la care asistăm şi pe care o îmbrăţişează Statele Unite, deopotrivă cu partenerii săi occidentali. Noul desen strategic vine cu veşti bine şi cu veşti rele, deopotrivă, la nivelul lumii aşa cum o ştim.

Revenirea la Statul Naţional ca sursă de putere şi legitimitate. Reforma instituţiilor globale

Mai întâi, susţinerile lui Mike Pompeo anunţă o perioadă de profundă turbulenţă, reaşezare şi de schimbare a lumii. Principala schimbare de fond este revenirea la originea puterii şi legitimităţii: statul naţional, ca sursă pentru toate acordurile şi organizaţiile internaţionale. Statul naţional recucereşte rolul central ca şi principiul suveranităţii statelor pe principiul că „nimic nu poate înlocui statul-naţiune ca garant al libertăţilor democratice şi apărător al intereselor naţionale“.

La capitolul veştilor bune, Statele Unite anunţă menţinerea ordinii liberale globale, promovarea păcii şi cooperării între state, ca obiective majore ale statelor şi instituţiilor internaţionale şi prezervarea idealurilor Occidentale, cu menţinea adaptării instituţiilor la aceste deziderate, convenite la momentul lansării acestora. Tot Mike Pompeo anunţă, fără echivoc, susţinerea Statelor Unite şi a preşedintelui Donald Trump pentru NATO şi relaţia transatlantică, asigurarea securităţii Europei – ca aliat, şi nu ca parte a securităţii Statelor Unite, e adevărat – ca şi decizia în comun pentru marile teme ale reformelor, inclusiv în ceea ce priveşte Tratatul INF, al Forţelor nucleare cu rază medie din Europa.

Despre Uniunea Europeană, Pompeo întreabă retoric dacă mai reprezintă interesele statelor sau pe cele ale birocraţilor de la Bruxelles.

Dar aceleaşi discursuri vin şi cu veştile mai puţin bune pentru continuitatea lumii pe care o ştim. Statele Unite denunţă „coroziunea ordinii liberale“, dar şi multilateralismul ca scop în sine. Mai mult tratate şi mai mulţi birocraţi nu sunt o soluţie în sine. Sistemul configurat trebuie să revină la orientarea pe obiective şi eficienţă. Instituţiile vizate de nevoia de reformare sunt multiple: ONU – misiuni de menţinere a păcii perpetue nu duc la pace, nici la democraţie sau liberalizare, nu ajută la atingerea obiectivelor stabilite de organizaţie; Banca Mondială şi FMI au probleme pe multiple direcţii în a atinge obiectivele de reconstrucţie post-război şi lansarea creşteiri economice prin recursul la politicile de austeritate, Organizaţia Statelor Americane şi Uniunea Africană nu rezolvă obiectivele păcii şi democraţiei, a libertăţii în lume, tolerând statele ce ies din reguli.

Despre Uniunea Europeană, Pompeo întreabă retoric dacă mai reprezintă interesele statelor sau pe cele ale birocraţilor de la Bruxelles? Secretarul de Stat al SUA susţine că actorii răi au exploatat lipsa de leadership şi au speculat funcţionalitatea instituţiilor în scopul lor propriu.


FOTO 123RF

Lumea Viitorului, mai riscantă, mai periculoasă, mai ameninţătoare

Şi de aici începe situaţia cea mai complexă a veştilor proaste: pentru lume, odată cu dezbaterea privind Tratatul INF, al forţelor cu rază medie în Europa şi a situaţiei Rusiei care încalcă acest Tratat încă de la mijlocul anilor 2010. Concluzia este în două trepte: ultimatumul pentru a respecta Tratatul în 60 de zile – conformare verificabilă şi transparentă - în caz contrar vine retragerea din Tratat a SUA şi relansarea cursei înarmărilor şi a reapariţiei perspectivelor războiului nuclear global, inclusiv pe baza teoriei escaladării spre a dezescalada.

De fapt, avem de a face cu o formula de ruptură şi ieşire din dilema impusă de către Rusia Occidentului, atunci când asumă folosirea armei nucleare în conflicte regionale convenţionale. Într-adevăr, teza escaladării pentru a dezescalada presupune ca Rusia să utilizeze arma nucleară tactică, tracând peste linia roşie, pentru a determina revenirea la masa de dialog şi a forţa câştigurile sale teritoriale convenţionale, bazându-se pe varianta că Occidentul, NATO şi SUA nu vor fi de acord niciodată să replice cu aceeaşi monedă, deci folosind arma nucleară. Mai mult, o asemenea discuţie legată de reacţia nucleară crează cele mai profunde falii în interiorul NATO, a relaţiei transatlantice şi a Occidentului.

Devine evident că jocul global şi presiunea asupra gesturilor aventuriste ale Rusiei au depăşit nivelul acceptabil de către Occident, de către America lui Trump.

Or pe această dimensiune, Statele Unite doresc fie revenirea în reguli şi eliminarea armelor nucleare cu rază medie, testate deja de Rusia şi ameninţând, de pe vehicule mobile şi stabile, Europa, fie ieşirea din Tratat şi lansarea unei afirmaţii puternice de contra-reacţie dură, odată ce un asemenea pas peste linia nucleară se va fi produs. Însăşi susţinerea obţinută de către SUA la NATO din partea tuturor Aliaţilor pentru abordarea ultimativă a Rusiei pe această temă deschide uşa unui acord general ca, după 60 de zile, abordarea să intre în realitatea de zi cu zi, deci să revenim la perioada politicilor periculoase ale epocii Hruşciov, din timpul Crizei Rachetelor din Cuba.

Pe de altă parte, devine evident că jocul global şi presiunea asupra gesturilor aventuriste ale Rusiei au depăşit nivelul acceptabil de către Occident, de către America lui Trump, în orice caz, şi că politica loviturilor de fait accompli, urmate de ameninţări cu escaladarea conflictului dacă nu se recunoaşte situaţia şi câştigurile de facto, pas cu pas, ale Moscovei, nu mai poate da rezultate. Ca în dilema salamului feliat, în care lumea tot mănâncă, pas cu pas, câte o felie, ajungând în final să mănânce tot salamul, abordarea pe metoda paşilor mici de a consacra câştiguri tactice de jur împrejurul lumii, valorificând voinţa politică de utilizare a forţei militare şi ameninţarea constantă de a recurge la forţă, nu mai poate da rezultate, în cazul Rusiei lui Putin, chiar dacă acest lucru înseamnă împingerea lumii spre tensiunile nucleare pe care le credeam depăşite.


FOTO 123RF

China, Iran, Rusia – duşmanii valorilor, regulilor şi angajamentelor

Discursul lui Michael Pompeo atacă principalele ţinte ale nemulţumirilor americane în legătură cu activitatea şi comportamentul lor neconform cu interesele de securitate ale Statelor Unite, conform cu Strategia de Securitate Naţională a Preşedintelui Trump. Se regăsesc, deci, aici, China, Iranul şi Rusia, fiecare dintre ele cu propria încălcare concretă a valorilor, regulilor şi angajamentelor internaţionale. Astfel, China este criticată pentru că, în ciuda unei creşteri substanţiale economice şi a dezvoltării sale, acest proces nu a transformat-o într-un stat democratic şi susţinător al stabilităţii regionale, ci a provocat mai multă represiune internă de natură politică şi provocări regionale subtanţiale în zona Mării Chinei de Sud şi a Mării Chinei de Sud-Est. China a fost primită în lumea democraţiilor liberale, a fost salutată în rolul său competitiv şi economic major, dar nimeni nu a sancţionat comportamentul acestui actor pe celelalte dimensiuni.

Potrivit Statelor Unite, China s-a obişnuit să exploateze găurile şi limitele Organizaţiei Mondiale a Comerţului impunând restricţii pieţei, forţând transferuri tehnologice şi furând proprietate intelectuală. Aceasta ştie că opinia publică internaţională şi comunitatea internaţională nu are nici o putere să oprească violările drepturilor omului de pe teritoriul său care au ajuns de proporţii orwelliene.

Rusia are cel mai complicat dosar în rechizitorul făcut de către Pompeo: nu a îmbrăţişat valorile libertăţii şi cooperării internaţionale, a subminat şi distrus opoziţia şi a invadat Georgia şi Ucraina, state suverane.

Iranul a revenit în comunitatea naţiunilor libere după semnarea acordului nuclear, dar a continuat să utilizeze resursele care i-au revenit cu această ocazie şi produsele comerţului regăsit pentru a susţine teroriştii şi dictatorii. Teheranul continua să ţină arestaţi numeroşi ostateci, între care pe Bob Levinson, de 11 ani deja. Iranul a ignorat cu bună ştiinţă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, a minţit inspectorii Agenţiei Intenaţionale pentru Energie Atomică despre programul său nuclear şi a scăpat de sancţiunile ONU. Dar, în acelaşi timp, numai săptămâna trecută a testat o rachetă balistică, încălcând Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU.

Nu mai târziu de începutul acestui an, Teheranul a folosit Acordul de Prietenie SUA-Iran pentru aduce acuzaţii împotriva Statelor Unite în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie – majoritatea având legătură cu activitatea sa îneconformă pe toată durata de funcţionare a acordului nuclear JCPOA.

Rusia are cel mai complicat dosar în rechizitorul făcut de către Pompeo: nu a îmbrăţişat valorile libertăţii şi cooperării internaţionale, a subminat şi distrus opoziţia şi a invadat Georgia şi Ucraina, state suverane. În plus, a desfăşurat atacul cu armă chimică de sursă militară pe pământ străin, în Europa – cazul Skripal – încălcând Convenţia Internaţională pentru Armele Chimice la care este parte, în plus, a violat tratatul Forţelor Nucleare cu Rază medie în Europa, care se va dovedi şi punctul central al discursurilor şi criticii americane de la Bruxelles.

În final, Secretarul American de Stat a reafirmat principalele abordări ale Statelor Unite, care lămuresc şi liniştesc lumea: Statele Unite nu părăsesc leadershipul international şi nici nu-şi părăsesc prietenii, aliaţii şi partenerii din sistemul internaţional, şi nu se retrag nicăieri, nici în izolare, nici din poziţiile pe care le deţin, ci chiar dimpotrivă; instituţiile internaţionale trebuie să faciliteze cooperarea şi să promoveze valorile lumii libere, în caz contrar vor fi reformate, eliminate sau vor intra în irelevanţă; atunci când cineva încalcă tratatele la care sunt parte, ele trebuie expuse, confruntate şi trebuie să plătească preţul acestei încălcări, în caz contrar tratatele trebuie să fie reaşezate sau să fie dizolvate, dacă nu permit acest lucru, deoarece angajamentele trebuie să însemne ceva, adică chiar respectarea concretă a angajamentelor, în litera şi spiritul lor. Administraţia americană a ieşit sau a renegociat tratate, acorduri comerciale şi alte aranjamente internaţionale care nu mai respect interesul naţional sau pe cel al aliaţilor în mod legal, fără a leza pe nimeni.


Secretarul de Stat Mike Pompeo FOTO EPA-EFE

Acorduri revizuite: cerinţele interesului naţional

La acest capitol, al acordurilor revizuite, principalul punct este retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, în lipsa unei posibilităţi de a introduce condiţii mai favorabile Statelor Unite. Actuala formulă, susţine Pompeo, „sifonează banii contribuabilului american şi îmbogăţeşte poluatori globali precum China“. În contrapartidă, SUA a găsit alte resurse şi soluţii încălzirii globale, care ar putea fi îmbrăţişată de către întreaga lume: competiţia puternică a companiilor energetice relansată fără blocaje a trecut la inovare libere de constrângeri şi rezultatul a fost scăderea dramatică a emisiilor de bioxid de carbon.

De altfel, nu întâmplător, majoritatea acordurilor denunţate de către Statele Unite sau renegociate au un profund caracter economic şi financiar, o reflectare directă a nivelului de înţelegere global al pragmatismului tranzacţionist al lui Donald Trump.

În cazul Acordului nuclear cu Iranul, JCPOA, Statele Unite au schimbat cursul acestuia pe motivul continuării activităţilor destabilizatoare şi violente ale Teheranului care subminează spiritul acordului şi ameninţă siguranţa poporului american şi a aliaţilor. Pe această cale, aliaţii sunt conduşi să preseze Iranul să limiteze ambiţiile sale revoluţionare în Orientul Mijlociu şi să susţină terorismul global pentru ambiţii de putere regională. SUA doresc să întărească coaliţia care, împreună, să reuşească să impună acest deziderat paşnic, prin constrângere şi sancţiuni.

Mike Pompeo a atacat Curtea Penală Internaţională, considerată un tribunal care afectează suveranitatea SUA şi a altor state.

Statele Unite au renegociat cu Canada şi Mexicul acordul regional nord-american NAFTA pentru a susţine interesele muncitorului american. Acordul revizuit a fost semnat la summitul G20 de la Buenos Aires, în urmă cu o săptămână, şi vineri a intrat în Congres spre a fi ratificat. Noul acord include noile prevederi şi vine să întărească ideea Americii lui Donald Trump că nici un acord comercial nu e potrivit în fiece epocă, şi trebuie adaptat, ajustat, revizuit după ce se demonstrează că crează efecte secundare majore.

La capitolul instituţiilor care trebuie reformate, reuniunea G20 a convenit nevoia de reformare a OMC-Organizaţia Mondială a Comerţului, în timp ce Banca Mondială şi FMI au nevoie să fie reaşezate pe direcţia politicilor care promovează prosperitatea economică şi să întrerupă practica împrumuturilor către state care se pot împrumuta fără probleme de pe piaţa liberă de capital, precum China, aşa cum doreşte să blocheze şi formulele de împrumuturi publice către băncile de dezvoltare care pot să-şi atragă singure capitalul de pe piaţă. Formulele acestea de împrumut privilegiat alterează competiţia corectă pe piaţă şi privilegiază unii jucători, sau le permite să împrumute la dobânzi preferenţiale, necesare statelor în dificultate.

Pe aceeaşi linie, Mike Pompeo a atacat Curtea Penală Internaţională, considerată un tribunal care afectează suveranitatea SUA şi a altor state, respectiv libertăţile acestor state din cauza încercării biroului Procurorului TPI de a deschide o investigaţie contra personalului american din Afganistan. Washingtonul anunţă fără echivoc că-şi va proteja cetăţenii, ca şi pe cei ai statelor aliate din NATO prezenţi în teatrul de război, în faţa unor acuzaţii injuste. Iar concluzia Statelor unite este că TPI nu mai răspunde scopurilor pentru care a fost create, ci devine un instrument contra păcii şi securtăţii în lume, contra celor care sunt chemaţi să limiteze dezastrul în zone aflate la distanţă strategică, pe teritoriul altor state slabe, scăpate de sub control.

Mike Pompeo susţine că nu e vorba despre subminarea acestor instituţii, nici o retragere a SUA din conducerea globală a lumii, ci doar revenirea la scopul iniţial al acestor instituţii, în beneficiul tuturor statelor lumii, respective construcţia unei ordini mondiale liberale care previne războiul şi realizează o prosperitate crescută pentru toată lume

Şcolarii premianţi ai lui Trump: sistemul SWIFT, NATO şi Iniţiativa de Securizare a Proliferării

Fireşte că Secretarul de Stat American a avut, în contrapartidă, cuvinte de laudă pentru instituţii bune, corecte, necesare, moderne, adaptate la nevoile lumii contemporane de azi.

La capitolul premianţi ai sistemului se numără sistemul SWIFT, cel care a deconectat şi sancţionat Iranul şi băncile iraniene de la platforma de schimburi din cauza riscului la care supune acest sistem global de plăţi pentru toată lumea. Iniţiativa Securizării Proliferării nucleare - Proliferation Security Initiative, alcătuită din 11 state în timpul administraţiei bush şi ajunsă azi la 105 state care sunt preocupate de oprirea proliferării traficului de arme de distrugere în masă are o contribuţie majoră la creşterea securităţii lumii.

Nu în ultimul rând, NATO intră la instituţiile indispensabile în condiţiile în care fiecare stat plăteşte partea sa indispensabilă pentru a descuraja duşmanii şi a apăra poulaţia aliată în faţa oricărei ameninţări. NATO face acum eforturi majore pentru a întări cea mai puternică alianţă din întreaga istorie.


Donald Trump FOTO EPA-EFE

Iliberalismul pus la colţ în noul eşafodaj global al Americii lui Trump

În mod poate surprizător, Mike Pompeo vine şi condamnă definitiv şi irevocabil iliberalismul. Poate nu întâmplător, Polonia a ieşit din era contestărilor anti-europene conservatoare şi a revizuit propriile politici pe justiţie, pentru a le pune în acord cu Uniunea Europeană, şi e de aşteptat reacţia Ungariei lui Viktor Orban, vizat direct de acuzaţiile lui Mike Pompeo, făcute în numele Americii: „devine urgent să facem aceste schimbări pentru că ne confruntăm cu state şi actori puternici, ale căror ambiţii este să redeseneze lumea după propria lor imagine iliberală“.

Cu acest deziderat şi sub imperiul acestei ambiţii pronunţate explicit – cu definirea definitive[ a politicilor conservatoare americane ca fiind în spectrul democraţiei liberale, fără drept de apel, Secretarul American de Stat trasează direcţiile prezervării lumii libere prin cooperarea comună. Schimbările propuse de către Statele Unite - actor care este, totodată, o super-putere, îmbrăţişând politica de putere propusă pe scena internaţională de rivali, dar şi o putere normativă, respectând legi, angajamente, acorduri, deziderate comune, în format aliat şi de cooperare multilaterală – vizează obiectivul final de a servi intereselor popoarelor şi cetăţenilor faţă de care statele sunt responsabile, deopotrivă.

Iar instrumentarul este, în viziunea propusă de către Mike Pompeo, crearea instituţiilor internaţionale agile, respectând suveranitatea naţională, care livrează pe măsura misiunilor pemntru care au fost create şi care crează valoare adăugată pentru pentru ordinea liberală şi pentru pacea întregii lumi. Mesianic, Pompeo adaugă faptul că, „Atunci când America conduce, pacea şi prosperitatea vin cu certitudine, iar atunci când America şi aliaţii săi europeni, când Occidentul nu conduce, alţii o vor face“ în locul şi împotriva valorilor pe care le apără comunitatea euro-atlantică.


Vladimir Putin şi Donald Trump FOTO Getty Images

Tratatul INF rămâne pe masă pentru încă 60 de zile

Poate cea mai puternică critică în cele trei discursuri/declaraţii de la Bruzelles ale lui Mike Pompeo, a fost cel referitor la Tratatul INF, a forţelor nucleare cu rază medie în Europa. Iar ţinta a fost Rusia, pusă pe coji de nuci şi acuzată direct în cadrul reuniunilor sub egida NATO. De la Tratatul din 1987, menit să ducă la dezescaladarea ameninţării nuclerare în Europa, ne aflăm azi în situaţia în care, o Rusie revizionistă şi revanşardă, care introduce în doctrina sa utilizarea armei nucleare în conflictele regionale în care interesele sale ar fi afectate, care recurge la doctrina escaladării pentru a dezescalada – utilizarea armei tactice nucleare pentru a determina recunoaşterea câştigurilor făcute oportunist – încalcă tratatul încă de la mijlocul anilor 2000, produce, testează şi amplasează rachete de croazieră SSC-8, potrivit nomenclatorului NATO.

Astfel, Mike Pompeo a subliniat că toate testele cu această rachetă ilegală au fost lansate de la site-ul Kapustin Yar, că au fost testate variantele lansatoarelor fixe şi mobile, în acelaşi timp, că desfăşurarea acestui tip de rachetă reprezintă o ameninţare directă la adresa NATO şi facilităţilor din aria sa de responsabilitate, mai mult, Rusia a continuat cu înarmarea mai multor batalioane cu acest tip de rachetă SSC-8. SUA au respectat strict şi cu scrupulozitate Tratatul INF, în ciuda acestor date, a invitat Rusia să reintre în reguli, iar subiectul a fost discutat de cel puţin 30 de ori de către responsabilii americani cu cei ruşi subliniindu-se aceste încplcări ale tratatului şi nevoia de a reintra în reguli, în caz contrar urmând să apară şi consecinţele, şi costurile situaţiei curente.

Întreaga responsabilitate pentru un asemenea curs revine Rusiei, pe umerii căreia stă alegerea de a face schimbările necesare şi de a reveni în cadrul Tratatului INF!

Rusia a procedat cum se pricepe mai bine, şmechereşte, insistând pe variantele clasice de ocolire a responsabilităţii şi continuând să se joace cu focul. Astfel, mai întâi a negat că ar exista aşa ceva, a cerut mai multe informaţii, a lansat contra-acuzaţii fără nici o bază, a refuzat mai bine de 4 ani să recunoască aceste acuzaţii chiar dacă li s-a probat caracteristicile rachetei, istoria testărilor, activitatea şi locurile de desfăşurare a ei. După ce în noiembrie 2017, acum un an, aceste date au devenit publice, Rusia a admis că are acele arme, într-un final, dar a început să schimbe naraţiune susţinând că acestea ar respecta tratatul!!!

Cum Statele Unite ţin Rusia sub acuzaţie pentru un întreg dosar al nerespectării angajamentelor internaţionale, situaţia a intrat în faza extremă, la un an distanţă. Pe lângă acţiunile infame din Georgia, anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, Siria, amestecul în alegerile americane şi din alte state, Cazul Skripal, acum atacul din strâmtoarea Kerci împotriva Ucrainei, azi avem pe listă şi încălcarea Tratatului INF, dar ameninţarea şi trecerea linii roşii atrage consecinţe mult mai serioase.

E motivul pentru care Statele Unite, susţinute pe deplin de toţi aliaţii săi, a lansat un adevărat ultimatul de 60 de zile Rusiei pentru a se conforma angajamentelor sale din Tratat, recunoscând că deţine acele arme şi distrugându-le, revenind la varianta transparentă şi verificabilă a acestor acţiuni, în caz contrar, SUA va suspenda şi obligaţiile sale care decurg dina cest acord pentru a se apăra şi a-şi apăra aliaţii. Aceasta înseamnă dobândirea, producerea şi amplasarea capabilităţilor ce duc la contracararea ameninţărilor, respectiv Relansarea cursei înarmărilor şi a perspectivei războiului nuclear! O revenire la condiţiile Războiului Rece, în plină escaladare, pe baza regulii Distrugerii Reciproce Asigurate. Iar întreaga responsabilitate pentru un asemenea curs revine Rusiei, pe umerii căreia stă alegerea de a face schimbările necesare şi de a reveni în cadrul Tratatului INF!