Ambasadoarea Egiptului la Bucureşti: Palestina poate fi eliberată prin negocieri sau prin luptătorii pentru libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste din Egipt
Proteste din Egipt

Ambasadoarea Egiptului în România Laila Ahmed Bahaa El-Din a declarat într-un interviu acordat lui Ion Petrescu, analist militar şi blogger adevarul.ro, că teritoriul palestinian ar putea fi eliberat ”prin negocieri sau prin luptătorii pentru libertate”.

În ceea ce priveşte felul în care relaţionează azi oficialităţile de la Cairo cu liderii din Gaza şi conducerea Israelului, Laila Ahmed Bahaa El-Din susţine că Egiptul doreşte reunirea palestinienilor din Gaza cu cei din Cisiordania, dar soluţia nu poate veni decât de la ei. 

„Faptul că acum au obţinut statutul de observator la ONU le-a demonstrat că trebuie să fie uniţi. Pe de altă parte, Egiptul este una dintre ţările importante din regiune care doreşte şi are relaţii paşnice cu Israelul. Dar palestinienii trebuie să-şi recupereze teritoriile acum ocupate”, continuă ea.

Ambasadoarea consideră că statul palestinian, aflat încă sub ocupaţie, ar putea fi eliberat prin negocieri cu liderii din Israel, însă o altă opţiune rămâne în mâinile luptătorilor pentru libertate.  

Laila Ahmed Bahaa El-Din nu crede că victoria premierului Benjamin Netanyahu va bloca procesul de negocieri , fiind ”sufiecient de pragmatic şi inteligent”, pentru a-şi da seama că este timpul să se ajungă la o înţelegere între cele două state. 

”...şi Menachem Begin a fost dur, însă s-a putut negocia cu el, ajungându-se la semnarea acordurilor de pace de la Camp David. Cred că premierul Netanyahu ar putea fi suficient de pragmatic şi inteligent, pentru ca să înţeleagă că este timpul să se ajungă la o înţelegere.Laila Ahmed spune despre noul premier, Benjamin Netanyahu, că este un lider cu opinii ferme, inteligent şi pragmatic, iar el va înţelege că, odată cu victoria sa, este timpul să se stabilească o nouă înţelegere,” a declarat ambasadoarea. 

Citiţi interviul integral pe blogul lui Ion Petrescu.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite