Iniţiativa anulării documentului de control reciproc al forţelor nucleare plasate pe purtătoare cu rază medie de acţiune, respectiv care pot lovi între 500 km şi 5500 km distanţă, aparţine Washingtonului. Totuşi, la originea denunţării sale se află încălcarea sistematică a Tratatului de mai bine de 5 ani de către Rusia, cea care a produs şi testat rachete cu rază medie în Europa.

Simbolistica contondentă a retragerii din Tratatul INF: alunecarea lumii spre război

Căderea unui Tratat de control al armelor nucleare este o veste proastă pentru perspectivele păcii în lume. Cade şi unul dintre cele mai importante instrumente de construcţie a încrederii, acordul de verificare reciprocă pe această dimensiune, atunci când apar suspiciuni. Iar formula cu atribuirea vinovăţiei către partea rusă e clară şi asumată de NATO şi de statele Occidentale în întregimea lor.

E natural, identificarea producţiei s-a făcut demult, Rusia a fost avertizată şi somată să revină în cadrul Tratatului, în limitele angajate, a negat mai întâi că ar avea aceste rachete, apoi a negat testele, apoi a negat şi probele puse pe masă de partea americană, cu imagini din satelit despre traiectoriile de zbor şi date concrete despre producţia respectivă de arme.

Căderea unui Tratat de control al armelor nucleare este o veste proastă pentru perspectivele păcii în lume.

În faţa unui asemenea comportament, ieşirea din situaţie era de două feluri: fie ignorarea problemei şi tolerarea încălcărilor – un precedent periculos – fie ieşirea din Tratat. Cum Rusia nu a catadicsit nici să recunoască încălcarea, nu a acceptat nici probele, a negat evidenţa, ieşirea dintr-un tratat ce nu se respectă oricum a devenit obligatorie, mai ales pentru actuala administraţie Trump. Şi s-a făcut după o discuţie telefonică a ultimei şanse între Moscova şi Washington.

Fireşte că ieşirea din Tratatul INF – Intermediary Nuclear Forces – are o relevanţă majoră şi în perspectiva renegocierii anul viitor a Tratatului Start 3. E vorba, de această dată, despre armele strategice ruse şi americane, cele cu rază lungă de acţiune, celebrul „echilibru al terorii“. Şi aici există probleme, în urmă cu 10 ani intervenind celebrul preambul – fără valoare juridică – în care Rusia a cerut echivalarea rachetelor balistice nucleare cu anti-rachetele din scut, fără încărcătură explozibilă, chiar. Motivaţia era capacitatea de doborâre a rachetelor strategice şi, fireşte, stricarea echilibrului.


Vladimir Putin şi Donald Trump FOTO EPA-EFE

Echilibrul terorii din nou în prim plan: Dificultăţi majore de negociere a Tratatului Start

Dincolo de nebunia discuţiei despre rachete ofensive nucleare şi rachete defensive fără încărcătură, iată că dispariţia Tratatului INF anunţă probleme majore în perspectiva negocierilor pentru Tratatul START. Într-adevăr, cei doi preşedinţi au lansat negocierile şi echipele de negociere au avut primele contacte, dar perspectivele nu sunt de bun augur.

În afara acestor evaluări care, cel mai probabil, sunt pe buzele oricărui analist strategic, ar merita să ne uităm cu atenţie şi la alte două elemente: efectele reale ale tratatului şi consecinţa faţă de îndiguirea Chinei. Despre efectele Tratatului din 1998 sunt multe voci care vorbesc astăzi despre irelevanţa lor, despre lipsa de instrumentar real de control şi doar rămânerea la nivel simbolic şi formal în acest tip de supervizare a respectării acordului.

În cea de-a doua parte, trebuie amintit că, încă de la începutul discuţiei pentru negocierea unui tratat nou tip INF în care să participe toate statele cu capabilităţi, preşedintele Donald Trump a invocat China. Dacă Moscova a fost de acord pentru acest nou tip de format mai larg şi despre interzicerea rachetelor cu rază medie în întreaga lume, printr-un Tratat care să ia locul Tratatului INF, China a respins orice negociere, invocând faptul că cursa înarmărilor şi numărul mare de rachete se referă la cele două moştenitoare ale erei bipolare, Statele Unite şi Rusia, iar China nu are cantităţi comparabile de rachete încât să intre în asemenea acorduri.

Preocuparea comună ruso-americană pentru îndiguirea Chinei

Se pare că răspunsul nu a fost deloc pe placul preşedintelui american, Donald Trump, şi cum relaţiile sino-americane sunt tensionate pe dimensiunea războiului comercial şi a suprataxelor de import aplicate produselor chineze de către SUA, interpretarea pe care o propun acum este aceea a unui acord ruso-american având drept ţintă China. Interpretarea e argumentată inclusiv de reacţiile Washingtonului după părăsirea Tratatului INF, care nu au vizat amplasarea de rachete balistice cu rază medie de acţiune în Europa – ar fi fost mult mai dificilă şi prin prisma lipsei de deschidere actuală a statelor europene pentru un asemenea pas - ci Secretarul Apărării, Mark Esper, a insistat pe nevoia de a amplasa asemenea rachete în Asia de Sud Est, ţinta fiind îndiguirea şi descurajarea Chinei.

Declaraţia a fost făcută pe 3 august în Australia, la începutul unui turneu ce conţine şi Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia. Esper a susţinut că nu e o mirare că China şi-a construit o asemenea capabilitate, nefiind limitată de acord, şi că pentru zona Asia-Pacific, e necesar ca Statele Unite să construiască o capabilitate regională ce poate acoperi distanţele din regiune. În afara ţărilor vizitate – care se anunţă ca potenţiale zone unde SUA doreşte şi negociază amplasarea acestor capabilităţi integrate – Washingtonul îşi are propriile prezenţe, amplasamente, baze şi acorduri pe care pot fi grefate capabilităţi nucleare cu rază de 500-5500 km, care să fie şi în regiune, şi să poată acoperi întinderile de apă ce separă bazele americane şi poziţiile aliate de China.

Esper a subliniat că nu ne aflăm în situaţia în care China să fie considerat de către SUA un duşman, dar temele legate de avansurile tehnologice şi militare chineze se află pe masă şi acţiunile asertive ale Chinei în Asia de Sud Est şi în Marea Chinei de Sud sunt cunoscute, de la ocuparea unor insule disputate, construcţia de insule şi capabilităţi militare în regiune, la zgândărirea periodică a vecinilor cu care se află în dispute teritoriale pentru diferite porţiuni şi categorii de insule din Asia de Sud Est.

Nu ne aflăm în situaţia în care China să fie considerat de către SUA un duşman, dar temele legate de avansurile tehnologice şi militare chineze se află pe masă.

Interesantă este alinierea Rusiei la această perspectivă, ştiut fiind efortul Moscovei de a marca existenţa şi forţa unul parteneriat strategic sino-rus, pe care-l întăreşte tot mai vizibil şi vocal prin exerciţii militare mamut în Asia, cu 300.000 de militari ruşi şi 15.000 chinezi, sau prin recentul zbor de testare a apărării care a traversat spaţiile aeriene şi zonele economice exclusive ale Japoniei şi Coreii de Sud, inclusiv insule disputate de cele două state în Marea Japoniei, în format comun ruso-chinez, exerciţiu soldat cu tragerea a peste 300 de focuri de avertisment de către aviaţia sud-coreeană. Rusia şi-a cerut scuze ulterior.

Iată că tot acest efort de marcare a parteneriatului strategic dintre Moscova şi Beijing, între Putin şi Xi, este ruinat astăzi de acceptarea formulei de ţintire a Chinei şi îndiguire cu capabilităţi nucleare cu rază medie, ca formă de descurajare a acţiunilor militare agresive în regiune împotriva Taiwanului, Filipinelor, Vietnamului, Coreei de Sud, Japoniei, Bruneiului sau Cambogiei. Iar acordul de denunţare a Tratatului INF, cu toată logistica, mise en scene-ului şi tiradelor sforăitoare jucate public ar putea avea în subsidiar şi preocuparea reală a Rusiei lui Putin pentru creşterea excesivă de putere a Chinei şi perspectivele presiunii inclusiv militare asupra Siberiei Orientale de către Beijing.