FOTO VIDEO Cutremur de 8,2 pe scara Richter în nordul Chile, soldat cu cel puţin cinci morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin cinci persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 8,2 pe scara Richter, produs în largul coastei nordice a Chile. Autorităţile chiliene au evacuat întreaga coastă a statului, iar o alertă de tsunami a fost emisă pentru mai multe state ale Americii Latine. Alerta a fost, ulterior, anulată pentru Peru şi Chile.

UPDATE 08.04 „Înregistrările nivelului mării arată că un tsunami a avut loc şi este foarte posibil ca valul să fi avut o forţă distrugătoare de-a lungul coastei din vecinătatea epicentrului cutremurului”, se arată într-un comunicat al Centrului de avertizare pentru tsunami în Pacific, care a anulat, ulterior, alerta de tsunami pentru statele Peru şi Chile.

UPDATE 07.43 Autorităţile din Hawaii au fost avertizat, la rândul lor, că insulele ar putea fi afectate de urmările cutremurului de 8,2 pe scara Richter, însă nu este preconizată formarea unui tsunami major, potrivit Centrului de avertizare pentru tsunami în Pacific.

UPDATE 07.30 Cel puţin cinci persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 8,2 pe scara Richter, a anunţat ministrul chilian de Interne, Rodrigo Peñalillo, informează „The Guardian”. „Anunţ cu tristeţe moartea a cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, la Iquique şi Alto Hospicio, victime ale unei crize cardiace sau zdrobite sub dărâmături", a declarat ministrul. 

Ricardo Toro, şeful Oficiului Naţional pentru Urgenţe al Ministerului de Interne din Chile (ONEMI), a anunţat că întreaga coastă chiliană a fost evacuată.

Potrivit CNN, preşedintele Chile, Michelle Bachelet, a declarat stare de urgenţă în regiunile Arica y Parinacota şi Tarapacá, situate în nordul ţării. Străzile oraşelor din zona de coastă au fost deja inundate. Pe alocuri, nivelul apei a crescut cu doi metri.

Cutremurul s-a produs la ora locală 20.46 (miercuri, 02.46 ora României), la aproximativ 89 de kilometri sud-vest de Cuya, la o adâncime de 46,4 kilometri, potrivit Centrului seismologic naţional al Universităţii din Chile. Alerte de tsunami au fost emise pentru Chile, Ecuador, Peru, Columbia, Panama, Costa Rica si Nicaragua.

UPDATE 07.00 Aproximativ 300 de deţinute au evadat de la închisoarea din Iquique, oraşul cel mai apropiat de epicentrul cutremurului, a anunţat ministrul de Interne Rodrigo Peñalillo. El a anunţat că aproximativ 300 de deţinute au fugit de la închisoarea Iquique, unde au fost mobilizate efective ale Forţelor Armate „ca măsură preventivă” pentru a ajuta poliţia să le aducă înapoi.

Un avion care transporta circa 100 de membri ai Forţelor speciale este, de asemenea, aşteptat la Iquique pentru a evita posibile jafuri.


Potrivit Centrului seismografic naţional al Universităţii din Chile, seismul de 8,2 pe scara Richter s-a produs la ora locală 20.46, marţi (ora 02.46, ora României, marţi noapte spre miercuri), la 46 de kilometri adâncime, iar epicentrul său a fost înregistrat la 86 kilometri nord-vest de oraşul minier Iquique.

image

Potrivit USGS, cutremurul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudini cuprinse între 5,1 şi 6,2 pe scara Richter. 

Alerta de tsunami va rămâne valabilă până la ora 12.00, ora României. 

Conform Centrului de avertizare tsunami din Pacific, un val seismic de doi metri înălţime a fost raportat în oraşele Pisagua şi Patache. Autorităţile chiliene au ordonat evacuarea rapidă a locuitorilor de pe coastă şi au anunţat totodată populaţia să se refugieze în cel mai scurt timp în nişte locuri cât mai înalte.

image

De asemenea, autorităţile din Chile au anunţat că nu există până în acest moment pierderi de vieţi omeneşti şi nici daune importante. Un ziar local, potrivit „The Guardian” notează că trei persoane au fost rănite, inclusiv un băiat în vârstă de doi ani.

„Am cerut cetăţenilor să evacueze toată coasta. Nu există nici o distrugere semnificativă asupra caselor. De asemenea, nu există persoane rănite”, a declarat Mahmud Aleuy, Ministrul Afacerilor Interne din Chile.

Majoritatea imaginilor transmise de posturile de ştiri internaţionale arătau ambuteiaje şi oameni care formau cozi pentru a fi evacuaţi. Pene de curent au fost raportate în Iquique din Chile, precum şi în oraşele peruviene Tacna, Moquegua şi Arequipa.

Site-ul BBC menţionează că există unele rapoarte potrivit cărora în Chile s-au produs alunecări de teren între oraşele Putre şi General Lagos.

image

FOTO Javiera Mora Araya/Twitter

Alerte de tsunami au fost emise şi pentru Ecuador, Peru, Columbia, Panama, Costa Rica si Nicaragua, potrivit Centrului american.

„Vom fi atenţi la coastele noastre şi ne pregătim”, a anunţat preşedintele Ecuadorului, Rafael Coreea, pe reţeaua Twitter.

Pe de altă parte, comandantul Marinei de Război din Peru, Colbert Ruiz, a anunţat că ţara sa a emis o alertă de precauţie. „Este o alertă pentru care luăm toate măsurile de precauţie. O alertă înseamnă că trebuie să fim atenţi, dar nu confirmă sosirea unui tsunami”, a declarat Colbert Ruiz.

Chile este una dintre ţările cu cea mai bogată activitate seismică din lume. În februarie 2010, zona centrală şi de sud a statului Chile au fost afectate dramatic după un cutremur de 8,8 pe scara Richter.

Unul dintre cele mai mari cutremure produse vreodată în Chile a avut loc în 1960, în oraşul de sud Concepcion, unde un seism cu magnitudinea de 9,5 pe scara Richter a provocat moartea a peste 1.600 de persoane.


Citeşte şi:

Cutremur cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter în Chile

Un cutremur cu magnitudinea 6,7 pe scara Richter a avut loc duminică în Chile, pe coasta Pacificului, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 pe scara Richter în largul Chile

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 pe scara Richter a avut loc vineri în largul statului Chile, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, citat de Euronews.

O parte din marile seisme nu au fost consemnate de-a lungul timpului

Întâlnirea din această toamnă a geofizicienilor din cadrul Uniunii Geofizicienilor Americani a adus în spaţiul public mai multe ipoteze, printre care şi cea potrivit căreia o parte din marile cutremure care au zguduit Terra lipsesc din arhivele istorice, nefiind consemnate, potrivit BBC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite