Alegeri legislative în Canada. Partidul Liberal al premierului Trudeau încearcă să-şi păstreze majoritatea parlamentară

Alegeri legislative în Canada. Partidul Liberal al premierului Trudeau încearcă să-şi păstreze majoritatea parlamentară

Justin Trudeau , premierul Canadei

În Canada au loc luni, 21 octombrie, alegeri generale în care premierul liberal Justin Trudeau va încerca să obţină al doilea mandat consecutiv. Deşi rata şomajului este scăzută iar economia în creştere, Trudeau a fost implicat, în ultimul timp, într-o serie de scandaluri care au transformat acum alegerile într-un plebiscit pentru sau împotriva premierului.

Partidul Liberal al premierului Trudeau încearcă să-şi menţină majoritatea parlamentară obţinută la scrutinul din 2015. Dacă partidul pierde alegerile, va fi pentru prima dată din 1935 când un premier aflat la primul mandat şi care beneficiază de majoritatea partamentară nu reuşeşte să fie reales.
 
Programul liberalilor se concentrează pe clasa de mijloc, partidul promiţând să investească în servicii de sănătate şi în locuri de muncă, să facă îngrijirea copiilor mai accesibilă şi să ofere stimulente celor care îşi cumpără locuinţe pentru prima dată. Principalul oponent al lui Trudeau este şeful conservatorilor, Andrew Scheer, care promite, între altele, eliminarea taxei naţionale pe emisiile de carbon, tăierea cheltuielilor guvernamentale, inclusiv a ajutorului trimis în străinătate, cu 25%, reducerea taxelor şi echilibrarea bugetului federal.
 
Susţinut de Obama
 
Fostul preşedinte american Barack Obama i-a îndemnat miercuri pe canadieni să-i acorde un nou mandat premierului Justin Trudeau, la alegerile legislative din 21 octombrie, relatează AFP.
 
"Am avut onoarea de a lucra cu Justin Trudeau când eram preşedinte", a transmis pe Twitter predecesorul democrat al lui Donald Trump. "Este un lider muncitor, eficient, care abordează marile probleme cum este schimbarea climatică", a scris Obama, adăugând că "lumea are nevoie astăzi de leadershipul său progresist". "Sper ca vecinii noştri din nord să-l susţină pentru un nou mandat", a conchis fostul preşedinte american.
 
"Mulţumesc, prietene, muncim din greu pentru a progresa mai departe", i-a răspuns tot pe Twitter Justin Trudeau.
 
Instalaţi amândoi la putere la o vârstă relativ tânără, Barack Obama (58 de ai) şi Justin Trudeau (47 de ani) şi-au afişat frecvent prietenia. Amândoi au fost aleşi pe baza unor mesaje similare de înnoire, urmate de o schimbare de orientare şi stil faţă de predecesorii lor conservatori, George W.Bush şi respectiv Stephen Harper.
 
Cei doi s-au întâlnit prima dată în timpul deţinerii de funcţii oficiale la un summit din Asia, în noiembrie 2015, la câteva luni după ce Trudeau a devenit premier. Câteva luni mai târziu, acesta din urmă a devenit primul şef de guvern canadian primit în vizită oficială, cu mare fast, la Casa Albă, după aproape 20 de ani.
 
Justin Trudeau candidează pentru un al doilea mandat de patru ani la alegerile din 21 octombrie, iar sondajele îl arată la egalitate cu rivalul său conservator Andrew Scheer.
 
În comparaţie cu prietenia sa cu Barack Obama, care a continuat după plecarea acestuia de la Casa Albă, relaţia lui Trudeau cu actualul preşedinte american Donald Trump este ceva mai complicată, notează AFP. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: