Alături de noi, dar nu şi cu noi împreună, se consolidează proiecte globale cu dimensiuni geostrategice
0
Printre acestea, în continuare fascinat prin proiectele şi realizările pe care le consolidează, este Proiectul Noului Drum al Mătăsii, cu rutele sale terestre şi maritime care, acum, se extind, se întrepătrund, generează noi structuri de asociere, cu promisiunea că lumea s-ar putea lega într-o viitoare bunăstare împărtăşită între ţările participante.
Proiect gigantic, mai amplu decât tot ceea s-a imaginat până acum în lume, este deja un punct obligatoriu de referinţă în toate analizele care încearcă să prevadă mersul viitor al lumii în care trăim. O evoluţie care pune în lumină importanţa noilor rute care, conform proiectului chinez lansat în 2013 şi prevăzut să se încheie în 2049, vor alcătui o structură unitară şi care să să se constituie în osatura pe care va evolua lumea viitorului.
De aici importanţa strategică a alianţelor economice, politice şi militare şi de securitate care se leagă mai întâi între marii parteneri, Rusia fiind prima super-putere mondială asociată direct la proiect prin intermediul intrării în ecuaţie a Uniunii Economie Eurasiatice în termenii acordului cu China din mai 2015. Normal în logica specifică geografiei geo-politice: prin Rusia trec opt din cele nouă drumuri înspre Europa ale proiectului chinez, plus acordul între cele două ţări pentru dezvoltarea unei rute maritime nordice, în largul coastelor arctice ruseşti, pentru o legătură directă cu ţările din nordul Europei. Iată-le:
Deschiderea spre Iran era esenţială pentru a valoriza spaţiul care duce spre Mediterană, pentru a echilibra situaţia din Golf şi de a permite consolidarea drumului maritim de sud, folosindu-şi de această strategia construirii „locaţiilor portuare duale de parcurs“, cu dubla lor valoare, comercială şi militară. Au făcut-o la Djibouti, în proximitatea Strâmtorii Bab el Mandeb, se anunţă că o vor face şi la Jask, în imediata apropiere de Strâmtoarea Ormuz. Cu posibilitatea de a controla militar traficul din Golf dar punând astfel o problemă enormă navelor americane din Flota a V-a din oceanul Indian care sunt staţionate în Bahrein.
În orice caz, nimeni nu ia în uşor acest Sino-Iranian Comprehensive Strategic Partnership tocmai pentru că, în cea mai simplă dintre implicaţiile directe, este clar că investiţiile de 400 miliarde de dolari pe care se angajează să le facă China în economia iraniană vor fi tot atâtea motive directe pentru ca gigantul chinez să mute în zonă tot ceea ce va fi necesar pentru a-şi proteja investiţiile. Sau, aşa cum se spune, există deja un acord complementar cu ruşii pentru ca, la nevoie, să fie organizate misiuni comune de mare amploare. În acest sens, greu de înţeles lipsa de interes la momentul respectiv asupra unor foarte ample exerciţii navale complexe chino-ruso-iraniene desfăşurate în Golful Oman în perioada 27-30 decembrie anul trecut. Interesantă locaţie, căci marea Oman este legată de Golful Persic prin strâmtoarea Ormuz, acolo pe unde tranzitează a cincea parte din petrolul mondial, iar acest exerciţiu fusese primul de acest fel organizat după 40 de ani, după cum declara purtătorul de cuvânt al forţelor militare chineze.
Proiectul de acord redactat de partea chineză - cel puţin în varianta care circulă acum pe unele canale - oferă Chinei posibilitatea de a investi în două facilităţi majore portuare din Iran, ceea ce ar însemna o valoare strategică foarte importantă adăugată la lista foarte lungă deja de porturi în care chinezii au investit deja sume importante, pe tot traseul rutei lor maritime din Oceanu Indian, cu staţiile de realimentare care merg din zona Chinei de Sud până la Canalul de Suez. Urmează să vedem foarte rapid varianta iranian a propunerii, aşa cum a fost ea trimisă părţii chineze în urmă cu 9 zile, varianta finală urmând să fie prezentată apoi pentru ratificare în parlamentul iranian.
În sine, ceea ce este în schiţa de acord ar fi absolut suficient pentru a spune că ar putea să fie vorba despre un scenariu multiplu cu Rusia drept partener cu relevanţă globală şi să resteze relaţiile existente acum (tensionate cu India) într-o nouă logică de interese de securitate. Dar ar fi prea simplu, prea evident şi aproape deloc în spiritul gândirii orientale, cea pentru care prezentul nu este decât un pretext istoric în construcţia viitorul pe următoarele secole. Cum este tipul de gândire strategică al Chinei, Iranului şi Rusiei.
Teoretic, cu asta s-ar încheia demonstraţia. Numai că nu ar fi completă deoarece, după foarte mulţi ani, relaţiile dintre ţările din Orientul Apropiat par să se reseteze din cauza apariţiei unui front arab anti-american creat în urma deciziei preşedintelui Trump ca SUA să recunoacă unilateral o anexare de către Israel a 30% din teritoriile ocupate de armata israeliană în 1967 în Cisirdania. În plus, după decenii, situaţia asta provoacă tensiuni de poziţionare şi în Europa cu al său şef diplomatic Josep Borrell încercând să meargă pe o linie de compromis între membrii UE, dar este silit de evenimente să se radicalizeze, pe măsură ce Netanayahu nu pare să audă niciun fel de apel la moderaţie.
Mesajul privind acordul sino-iranian vine astfel să se suprapună în lumea semnificaţiilor diplomatice în care totul se leagă de orice, peste apelul neobişnuit de urgent formulat vineri de 11 miniştri de externe din UE într-o scrisoare adresată lui Borrell şi retransmisă tuturor liderilor instituţiilor europene şi NATO. Titularii portofoliilor externelor din Franţa, Italia, Olanda, Irlanda, Belgia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Portugalia, Malta, Luxemburg îi cer titularului postului de Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă şi apărare să dea dispoziţie departamentelor pe care le coordonează să formuleze cât mai rapid o listă de răspunsuri posibile la posibila anexare de teritorii de către Israel. „Ar trebui să fie un proiect reaizat în strânsă consultare cu Comisia care să ofere o analiză generală a relaţiilor UE-Israel, o analiză a consecinţelor legale ale anexării precum şi a răspunsului de dat în asemenea eventualitate, incluzând o anulare automată a acordurilor UE-Israel precum şi respectivele responsabilităţi în acests ens ale Comisiei“.
Dacă se ajunge aici, conflictul va depăşi simplele graniţie diplomatice, oricât de laxe şi relativ extrem de vagi ar fi ele. Se poate naşte o combinaţie extrem de negativă de factori de tensiune în care să trebuiască să se caute noi „peace brokers“ în condiţiile în care SUA şi-a retras prezenţa militară semnificativă din zonă şi UK nu mai contează ca actor semnificativ şi nici nu va mai fi dorită vreodată să exercite rol de protector după falimentul prezenţei sale din Palestina de care ar fi trebuit odată să aibă grijă.
Şi atunci? Nimeni nu are un răspuns şi asta întăreşte neliniştile tuturor. Dacă răspunsul va evolua în direcţia căutării unei soluţii militare, va fi dezastru. Pe de altă parte, nimeni nu ştie dacă se poate introduce un program de cooperare economică suficient de amplu şi ofertant pentru a face să fie uitate, fie şi temporar, motivele conflictuale ale trecutului.
Se încarcă comentariile...
