Ai dreptul să alegi morţii pe care-i plângi

Graffiti de Banksy

Nu cred în corectitudinea politică a suferinţei sau a lacrimilor. Moartea se simte diferit de la om la om şi, de multe ori, reţeaua socială Facebook ajunge să dicteze emoţiile oamenilor. Lovim cu ciocanul judecătoresc să ne fabricăm propria dreptate, care este automat şi cea absolută. Între vii, nu mai există cale de mijloc, trebuie să plângi morţii din Paris, ba nu, morţii din Beirut, ba nu, morţii din Nigeria, ba nu, morţii din Colectiv.

Avem, din păcate, prea mulţi morţi din care să alegem. Depinde unde vrei să priveşti. Teama şi durerea vor fi prezente în oricare dintre unghiurile în care s-a vărsat sânge. E omenesc să nu fii multicultural în suferinţă. 

După atentatele teroriste din Paris, care s-au soldat cu cel puţin 129 de morţi, internetul s-a înflăcărat pentru că nu s-a vorbit la fel de mult şi despre victimele din Beirut sau din Irak sau din Egipt – zeci de oameni nevinovaţi care şi-au pierdut viaţa şi în aceste ţări. La tragedia din ianuarie, tot din Paris, de la redacţia revistei Charlie Hebdo, a existat o situaţie similară. Am scris atunci despre cei peste două mii de oameni care au fost ucişi de gruparea teroristă Boko Haram, în aceeaşi zi cu atentatele din Paris. În urma acelui text, o fostă colegă de facultate mi-a atras atenţia că acest fenomen se numeşte, generic, „whatabout-ism“ – într-o traducere foarte liberă, mai degrabă explicativă: încercarea de a muta atenţia de la un eveniment la altul, acuzând o aparentă acoperire mediatică inferioară cantitativ a celui de-al doilea eveniment. Internetul fierbe de „what about these and what about those?“ şi cred, acum, că fiecare îşi alege morţii pe care-i va plânge, în funcţie de filtrele personale. Presa va alege şi ea în funcţie de mai multe criterii, de la resurse la rating. În cele din urmă însă, poate că oamenii n-ar trebui să arate cu degetul cine pe cine plânge, ce share-uri se dau pe Facebook sau de ce am scris despre Paris mai mult decât despre Beirut. E adevărat, presa are obligaţia de a relata despre toate aceste atentate, chiar dacă ele au ajuns să nu mai aibă valoare de ştire în ţările grav afectate de războiul cu terorismul. Dar judecându-ne unii pe alţii, ne întoarcem cu spatele către vinovaţi, către cei care revendică vieţi ca şi când ar fi micii Dumnezei din jocul video „The Sims“. 

Nu ar trebui să ne lăsăm suferinţa impusă de comentariile politic corecte de pe Facebook, de hashtag-uri care vin să susţină cauze şi rugăciuni virtuale. Am căzut, cei mai mulţi dintre noi, în capcana bolnăvicioasă a imaginii: dă bine să fim solidari cu toate victimele, chiar dacă nici măcar nu ştim ce s-a întâmplat cu multe dintre ele. #PrayForNigeria este un alt hashtag care îi blamează pe cei care astăzi nu-şi arată suportul pentru oamenii morţi într-o piaţă în care Boko Haram a ucis, într-o explozie, 32 de persoane şi a rănit alte 80. Cât de relevant este asta pentru românul meu, cel care poate să moară pe stradă, căzând într-o groapă, sau distrându-se într-un club, sau românul meu care e înjunghiat la beţie, jefuit în plină zi sau uitat într-un sat fără apă curentă şi electricitate. Cum să îi cer eu românului meu să se roage pentru Nigeria? 

Dar îi pot cere (nouă) presei să-l informeze pe românul meu. 

În urma atentatelor şi alertelor teroriste din ultima perioadă, Statul Islamic pare cea mai puternică organizaţie teroristă din lume, la ora actuală. Statisticile vieţilor revendicate indică, însă, altceva. Boko Haram a surclasat ISIS şi primeşte statutul de „cea mai mortală organizaţie teroristă din lume“. Grupul stabilit în Nigeria a devenit cunoscut şi drept „Statul Islamic din Africa de Vest“ şi este responsabil pentru moartea a 6.644 de oameni, doar în 2014. Statisticile au fost publicate, marţi, 17 noiembrie, într-un raport „Global Terrorism Index“ realizat de „Institutul pentru Economie şi Pace“ din informaţii strânse din baza de date a institutului Global Terrorism.  

În comparaţie, ISIS ar fi revendicat 6.073 de vieţi în aceeaşi perioadă. Boko Haram şi-a declarat apartenenţa la Statul Islamic în martie 2015. Ediţia online a cotidianul britanic „The Independent“ prezintă un infografic al celor mai periculoase organizaţii teroriste şi vieţile care s-au transformat doar în cifre. La capitolul răniţi, ISIS a amputat trupurile a peste 5.700 de oameni, în timp ce Boko Haram a rănit 1.742.

Acelaşi raport arată că ţara cel mai sever afectată de atacurile teroriste în 2014 a fost Irak, urmată de Afganistan, Pakistan şi Nigeria. În acest top intră: Siria, Ucraina, Libia, Somalia, Yemen, India, Thailanda şi Filipine. Alte ţări afectate sunt: Egipt, Kenya, Sudan, Republica Centrafricană, Camerun şi Columbia. 

În iunie 2014, ISIS a anunţat crearea unui Califat în Siria şi Irak – o ştire care a făcut înconjurul lumii. Pentru că ISIS s-a dezvoltat ca un stat în toată regula, are propria caracatiţă media care împinge şi distribuie mesaje şi clipuri video în urma cărora obţine notorietate, bagă teama în oameni sau, din contră, îşi găseşte noi adepţi. ISIS a revendicat recentele atentate din Paris şi Egipt, unde a fost prăbuşit un avion cu 229 de oameni la bord. 

Pe de altă parte, Boko Haram îşi poartă atacurile sângeroase în principal în nordul Africii. În ultimul an, rata fatalităţii în Nigeria a crescut cu 300% din cauza actelor teroriste, atingând un număr aproape incredibil de 7.512 oameni. Este un record înregistrat la nivel mondial şi îi revine, în mare parte, grupării Boko Haram. Dar teroriştii nu se limitează doar la Nigeria, în 2014 s-au extins în Ciad şi Cameron, unde au comis 46 de atacuri şi au revendicat 520 de vieţi. Cele mai multe dintre ele, în ciuda folosirii de bome şi alte explozive, s-au petrecut efectiv cu arma-n mână. Oameni seceraţi, ucişi la locurile de muncă, pe stradă, la şcoală, la cină cu familia, oameni buni şi răi care vor rămâne mereu nişte anonimi pentru noi. 

Presa poate informa în egală măsură şi ar trebui să o facă fără manipulare, însă, de multe ori agenda jurnaliştilor este făcută şi de atenţia oamenilor. Vreţi să comparăm câte click-uri face un articol despre morţii din Beirut şi unul despre atentatele din Paris? Diferenţa e de cel puţin zece mii de afişări. Ar merita ca moartea să fie sinceră şi egală – măcar ea. Ar merita ca oamenii să renunţe la ipocrizie şi impostură şi să plângă fiecare, cinstit, în ungherul lui, pe cine simte: fie că e francez, nigerian, alb sau negru, prieten sau mamă.