Afganistan, testul consecvenţei româneşti

Afganistan, testul consecvenţei româneşti

Afganistan, testul consecvenţei româneşti

Analiza. Aliaţii europeni sunt prinşi între cererile americane de suplimentare a trupelor din Afganistan şi opinia publică locală care cere tot mai vocal „aducerea băieţilor acasă“. Noua ediţie FP România, care a apărut azi, publică un amplu dosar pe tema „Ne retragem sau plusăm?“. Continuăm dezbaterea cu opiniile unui om de arme.


Participarea României la misiunea NATO din Afganistan nu a fost o decizie de conjuctură, aşa cum se mai spune din când în când. Pe 11 septembrie 2001, conducerea ţării a asigurat SUA de sprijinul său total şi a declarat că va acţiona ca un membru de facto al Alianţei. Acţiunea era o continuare firească a opţiunii de integrare în structurile euroatlantice, susţinută de clasa politică şi de aproximativ 90% din cetăţenii români cu drept de vot.

România a fost invitată, de către  Consiliului Nord-Atlantic, să se alăture Alianţei în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF) a Afganistanului, concomitent cu solicitarea SUA de participare la misiunea independentă a acesteia - Operaţia Enduring Freedom - ambele având aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. În consecinţă, în acelaşi an, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi apoi Parlamentul au decis participarea la cele două misiuni.

ISAF are obiectivul de a stabiliza şi reconstrui Afganistanul pe toate planurile, prin restrângerea până la eliminare a prezenţei şi a influenţei Al Qaida şi a talibanilor. Succesele militare rapide ale forţelor internaţionale nu au fost urmate de pacificare şi reconstrucţie în acelaşi ritm fiindcă societatea afgană dezbinată, confruntată cu conflicte timp de 20 de ani şi aflată, în majoritatea sa, la un nivel de organizare tribală priveşte cu suspiciune orice intervenţie străină. Accentul iniţial pe acţiunile militare, în dauna celor civile, a prelungit expectativa populaţiei, care percepea ISAF ca pe o forţă de ocupaţie.

Misiune de protecţie

Contigentul românesc a fost trimis în Afganistan în primăvara anului 2002. Iniţial, misiunile acestuia au fost preponderent de protecţie a forţei, asistenţă medicală şi instruire a armatei afgane. Acţionând într-un mediu ostil şi foarte fluid, militarii noştri au acumulat experienţă, câştigând respectul şi încrederea aliaţilor şi au primit misiuni tot mai importante şi mai dificile.

Astfel, în 2005, pentru prima dată în istoria sa post-decembristă, ţara noastră a condus o misiune militară internaţională - Kabul International Airport - în cadrul căreia aviatorii români au asigurat conducerea tuturor activităţilor de la sol şi din aer din zona de responsabilitate a aeroportului capitalei afgane. În prezent, forţele române asigură securitatea unei întregi provincii din sud-estul Afganistanului - Qalat - cu efective de aproximativ 1.000 de oameni. Celelalte efective continuă misiunile de instruire a armatei afgane, asistenţă medicală, relaţii civil-militare, escortă pentru personal şi convoaie, paza şi securitatea obiectivelor, ca şi pe cele din cadrul statelor majore internaţionale integrate.

Ce pierdem dacă ne retragem

În contextul actual, când majoritatea statelor membre ale ISAF au decis să îşi sporească participarea la operaţiunile militare şi la acţiunile civile de reconstrucţie şi dezvoltare a Afganistanului, o decizie a României de retragere a forţelor sale comportă mai multe consecinţe negative.

Mai întâi, o atare decizie înseamnă o negare a angajamentelor ferme luate în 2001 de către CSAT şi Parlament.

În al doilea rând, retragerea ar echivala cu o reducere a credibilităţii ţării, câştigată cu atâta greutate. Percepţia negativă a Occidentului despre noi poate ieşi în evidenţă din nou, aşa cum s-a întâmplat  în 1989, după căderea zidului Berlinului, când unii analişti estimau că în România nu se va  întâmpla nimic, fiindcă „mămăliga nu explodează“. Trebuie să conştientizăm că politica noastră externă trebuie să fie proactivă, constantă şi predictibilă.

În al treilea rând, vocea României în NATO nu se va mai auzi cu aceeaşi tărie şi, în orice caz, nu va mai fi ascultată cu aceeaşi atenţie ca până acum. Aliaţii ne vor respecta decizia, dar vor gândi că România este instabilă şi relativ impredictibilă în menţinerea angajamentelor asumate, chiar dacă în Irak am fost parte a Forţei Multinaţionale atât timp cât a fost nevoie.

Retrăgându-ne vom crea un precedent care ar putea fi urmat şi de alte state, accentuând şi mai mult efectele negative, pe care le vom suporta atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Ce câştigăm dacă nu ne retragem

Menţinându-ne angajamentele asumate vom dovedi că suntem o naţiune pe care se poate conta în orice împrejurare, dar mai ales în situaţii dificile. În acest fel vom continua să ne bucurăm de respectul şi credibilitatea pe care le-am câştigat cu atâtea sacrificii.

Participând la războiul împotriva terorismului vom reuşi să ne eliberăm de influenţele trecutului privind apărarea, concepută a se desfăşura preponderent pe teritoriul naţional. Trebuie ca cei mai mulţi cetăţeni români să conştientizeze avantajele războiului pe teritoriul adversarului faţă de războiul pe teritoriul propriu.

Recunoaşterea profesionalismului militarilor noştri, câştigată în acţiuni reale, este importantă nu doar pentru moralul armatei ci şi pentru opinia publică fiindcă aceasta contează foarte mult în relaţiile pe termen lung cu aliaţii din NATO.

Atitudinea aşteptată

Angajamentul conducerii României din 2001 nu are un termen limită fiindcă, la acea dată, nu se putea estima când se vor încheia acţiunile militare şi nici cele de reconstrucţie a ţării. În consecinţă, vom fi prezenţi în Afganistan până când ONU, la solicitarea autorităţilor afgane, va decide încheierea mandatului forţei internaţionale.

O decizie de o asemenea importanţă, cu un impact previzibil major şi pe termen lung asupra relaţiilor internaţionale ale României trebuie luată numai în consens cu aliaţii, nu sub influenţa unei conjucturi sau a emoţiilor.

Sub influenţa atacului sinucigaş cu maşină capcană din 17.09.2009, asumat de talibani, asupra unui convoi militar al ISAF şi soldat cu decesul a şase militari italieni, o parte a opiniei publice italiene se pronunţă pentru retragerea din Afganistan, dar Parlamentul îşi reafirmă hotărârea de a nu se lăsa intimidat şi de a continua să participe la eforturile de înfrângere a terorismului. Acest tip de  atitudine este cel aşteptat de la noi!

Gen.(r) dr. Mihail Orzeaţă este profesor asociat la Universitatea de Apărare. A fost locţiitor al Şefului Statului Major General.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: