Afganistan: sfârşitul iluziilor occidentale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
f

Situaţia din Afganistan generează dezbateri ample şi în România. Formulele jurnalistice sunt preluate din materialele apărute în presa occidentală şi difuzate cu rapiditate fără a fi deloc sau aproape deloc analizate, trecute prin filtrul propriei raţiuni.

Astfel s-a abuzat până la refuz de cuvântul înfrângere sau umilire cu referire la forţele occidentale şi în special cele americane, după cum s-a abuzat de paralela cu părăsirea de către SUA a Saigonului acum 46 de ani.

Da, forţele talibane au pătruns la Kabul mai repede decât ne aşteptam iar acest lucru a provocat dezordinea şi situaţia disperată de la aeroportul capitalei afgane. Asistăm totodată şi la schimbarea strategiei americane faţă de Afganistan. E drept, aceasta vine foarte târziu şi după un lung şi costisitor efort care a însemnat 20 de ani şi în jur de o mie de miliarde de dolari. Occidentalii şi americanii în special au crezut că pot construi un stat care să reprezinte o contrapondere la talibani. Nu s-a reuşit şi a fost nevoie de un preşedinte atipic şi tranzacţional ca Donald Trump care să taie nodul gordian, să constate eşecul strategiei urmărite în Afganistan şi să ia decizia schimbării acesteia. Iar succesorul său democrat Joseph Biden să menţină această decizie. Căci retragerea trupelor din Afganistan este o schimbare de strategie iar nu pur şi simplu o retragere. Este conştientizarea că nu se pot construi instituţii într-o societate care în marea ei majoritate nu are nici ideea de stat, nici de naţiune şi nici de spaţiu public. Aici stă şi explicaţia prăbuşirii armatei afgane care în ciuda aşa-numitelor « unităţi-fantomă » (unităţi militare fictive, raportate de fostele autorităţi afgane cu scopul de a obţine mai multe fonduri din partea SUA), dispunea totuşi de efective superioare în număr şi armament faţă de forţele talibane. Este lecţia care ar trebui învăţată şi anume că de prea puţine ori istoria, antropologia culturală şi sociologia îşi fac loc în fundamentarea unor strategii de intervenţii externe aşa cum au fost cele din Irak, Libia şi Afganistan. Oare într-o societate preponderent rurală (aproape 50 %), de munteni (aspect ce nu trebuie neglijat întrucât muntele este un spaţiu foarte conservator în ce priveşte tradiţiile), cu o profundă tradiţie tribală şi coduri ancestrale, cu o istorie care cel puţin in ultimii 200 de ani ne arată o respingere a influenţelor din afară, putem crea o instituţie militară naţională ? Într-o asemenea realitate, la care trebuie să adăugăm şi numai 32 % din populaţie alfabetizată, apartenenţa la comunitate – trib şi apoi etnie – este mult mai importantă decât orizontul dat de ceea ce in mod cu totul formal se numeşte stat, capitală, guvern. Şi cu atât mai mult cu cât acestea sunt impuse şi susţinute de puteri străine de civilizaţie diferită precum cele occidentale.

Imaginile abundent difuzate de mass media din lumea întreagă cu afganii care se agaţă cu disperare de porţile aeroportului din Kabul şi cele care vor urma, cu taberele de refugiaţi din ţările limitrofe şi cele ce vor fi amenajate în statele coaliţiei occidentale nu reprezintă fotografia majorităţii afganilor care rămân ataşaţi propriilor tradiţii. În aceste condiţii, continuarea prezenţei occidentale pe teren nu ar fi schimbat întru nimic situaţia din Afganistan. De la începutul prezenţei occidentale pe solul afgan, chiar şi în vremea în care preşedintele Barack Obama, în primul sau mandat, a crescut mult efectivele, până la 100 000, nu s-a reuşit un control total al teritoriului. În ultimii cinci ani progresia talibanilor a crescut simţitor pe fondul popularităţii acestora în rândul afganilor. Deja la finele anului 2018 aceştia controlau mai bine de jumătate din teritoriul ţării. Acest fapt a dus la schimbarea de strategie atât de către Statele Unite ale Americii dar şi de către puterile prezente în regiune.

Toate puterile pariază pe talibani

Talibanii de astăzi nu mai sunt cei care au guvernat Kabulul între 1996 şi 2001, care respingeau sistematic orice colaborare cu Occidentul şi aveau deschise în lume numai trei ambasade – Islamabad, Riad şi Abu Dhabi. Cei de astăzi sunt o forţă politică şi militară care a încheiat un acord la Doha, pe 29 februarie 2020, cu prima putere mondială, Statele Unite ale Americii, şi care este considerată un interlocutor la Moscova, Beijing şi chiar Teheran. Reprezentanţii de azi ai talibanilor care merg în aceste capitale se exprimă fluent în limba engleză. Surse britanice citate de cotidianul francez de referinţă Le Monde afirmă chiar că aceştia « au în rândurile lor afgano-pakistanezi cu diplome la Oxford sau Cambridge ». Altfel spus talibanii de azi sunt realişti pe plan politic, nu mai urmăresc un jihad global, respectă frontierele şi doresc menţinerea de legături diplomatice cu puterile interesate. De altfel, îndată ce au intrat în Kabul reprezentanţii acestora au declarat că sunt interesaţi numai de Afganistan şi de conducerea acestuia după preceptele şariei. Mollahul Baradar, şeful comisiei politice a talibanilor şi numărul 2 în ierarhia de la Kabul, este un vechi contact al Statelor Unite încă din vremea războiului împotriva intervenţiei sovietice. Arestat şi plasat în detenţie în 2010 de către Pakistan, mollahul Baradar a fost eliberat opt ani mai târziu tocmai în urma presiunilor Washingtonului. O dovadă că decizia retragerii nu a fost luată precipitat chiar dacă un raport american dat publicităţii în iulie estima că guvernul lui Ashraf Ghani va rezista în jur de 90 de zile.

a

De asemenea, Federaţia Rusă, a stabilit de mai mulţi ani contacte cu reprezentanţii talibanilor chiar dacă oficial consideră mişcarea drept « teroristă ». Cu multă abilitate, aceasta a reuşit să impună Moscova, alături de Doha, drept una din incintele internaţionale de dialog cu talibanii. Este motivul pentru care ambasada rusă a rămas la Kabul. « Talibanii ne-au garantat că nu se vor atinge de un fir de păr al unui diplomat rus » a afirmat într-o declaraţie televizată ambasadorul rus în Afganistan, Dimitri Jirnov, care nu s-a sfiit să afirme că situaţia securitară chiar s-a imbunătăţit la Kabul după 15 august iar că afganii nu au niciun motiv să se precipte la aeroport sau frontiere. Mai mult, Ministerul rus al Afacerilor Externe a ţinut să confirme « contactele de lucru cu noile autorităţi » şi să îşi exprime satisfacţia că « situaţia la Kabul şi în Afganistan se stabilizează. Talibanii procedează la restabilirea oridinii publice şi au confirmat garanţiile de securitate pentru localnicii civili şi misiunile diplomatice ». O atitudine ce urmăreşte clar să se diferenţieze de imaginea de urgenţă afişată de occidentali şi care denotă fără disimulare satisfacţia că şi aceştia bat în retragere, aşa cum a bătut şi Uniunea Sovietică între mai 1988-februarie 1989. Însă Moscova speră că retragerea trupelor occidentale va da de gândit mai ales la Kiev şi Tblissi care caută alianţa cu NATO, SUA şi statele europene.

Şi China a dat semnale în direcţia talibanilor, separat de sprijinul ce îl are prin intermediul aliatului pakistanez, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing precizând că « va respecta suveranitatea guvernului taliban » şi că speră la stabilirea de relaţii apropiate în plan politic şi comercial.

Iranul este o altă putere regională care, deşi majoritar şiită, s-a angajat de câţiva ani în susţinerea grupărilor talibane aflate în apropierea frontierei sale, după cum Uzbekistanul a organizat mai multe întâlniri oficiale cu reprezentanţii talibanilor. Însă actorul de departe cel mai influent pe lângă talibani rămâne Pakistanul care i-a preferat întotdeauna pe islamişti la Kabul pentru a ţine departe influenţa Indiei şi a îndepărta irendentismul paştun care contestă frontiera stabilită de britanici în secolul al XIX-lea. Acesta stă şi la originea mişcării talibane pe care a antrenat-o în zonele muntoase paştune încă din vremea războiului împotriva URSS şi tot Islamabadul, prin intermediul ISI (serviciul de informaţii militare), i-a sprijinit să ia puterea la Kabul în 1996. Această importanţă a cooperarării cu Islamabadul complică poziţia Statelor Unite care au renunţat la alianţa lor cu Pakistanul şi şi-au bazat strategia regională pe India în politica lor de contrapondere la China. 

Pericolul Statului Islamic şi al Al-Qaida

Toate puterile angajate în cooperarea cu talibanii au în vedere competiţia care se da în Afganistan între talibani şi mişcările teroriste Statul Islamic şi Al Qaida, acestea din urmă având drept obiectiv jihadul global. Ştirile cu progresia talibanilor în Afganistan în ultimele săptămâni şi cu intrarea lor triumfală în Kabul nu au putut suprinde această realitate. Numai imaginile cu talibanii intraţi în Palatul Prezidenţial de la Kabul au arătat celor cunoscători întâietatea în cadrul mişcării talibane a curentului radical, reprezentat de comisia militară. Teama unei contagiuni regionale islamiste şi teroriste şi a transformării Afganistanului într-un nou sanctuar al jihadului global, o sursă de inspiraţie pentru mişcările islamiste din lumea întreagă au stat la baza noii strategii americane dar şi la atitudinile rusă şi chineză. O adevărată pagină de incertitudine se va deschide în Afganistan în momentul în care evacuarea occidentală va fi terminată. 

d

Articol de Ştefan Popescu, analist şi comentator de politică externă, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe. 


ambasada sua la bucuresti
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite