Afganistan: etapa „scapă cine poate“
0
A mai fost aşa în Vietnam. Marea retragere din Saigon transformată în fugă precipitată a fost precedată de o ultimă mare campanie - infinit mai importantă şi mai de durată ca în Afganistan - de bombardamente în sistem de "covor de bombe" cu participarea faimoaselor şi dovedit mai apoi inutilelor B-52 care nu au reuşit să oprească sau măcar să întârzie la modul relevant ofensiva nord-vietnameză susţinută de trupele de partizani din sud.
Ce se petrece acum în Afganistan reaminteşte, în oglindă, la o scară mai mică, desfăşurarea evenimentelor din Vietnamul anului de graţie 1975. În primăvara acului an, Biroul politic din Vietnamul de Nord decidea declanşare ofensivei finale care trebuia să se încheie prin cucerirea Saigonului. Regimul din Vietnamul de sud nu mai are niciun aliat după ce forţele aeriene americane îşi retrăseseră sprijinul odată cu aprobarea de către senatul american a celebrului War Powers Act. De Saigon se apropie rapid detaşamentele avansate ale armatei nordului, moment în care începe etapa ultimă a războiului dominată de urgenţa disperării şi haosul logistic deoarece, pe fond, ca şi acum, nimeni n-a crezut cu adevărat că dimensiunile înfrângerii vor avea consecinţe atât de rapide, determinate în primul rând de viteza cu care cedează armata locală, finanţată şi pregătită cu fondurile contribuabilului american. Ca şi acum, prioritatea zero a însemnat evacuarea printr-un pod aerian, către navele americane care au aşteptat până în ultimul moment, a ultimilor militari americani şi a personalului ambasadelor, dar şi a colaboratorilor sud-vietnamezi şi a familiilor lor. Cât şi cum s-a putut. Au fost atunci evacuaţi aproximativ 6.000 de americani şi 50.000 de vietnamezi.
Pe 30 aprilie 1975, 15 divizii de infanterie, susţinute de avansul a sute de tancuri, de poziţionarea bateriilor de artilerie grea şi de raidurile câtorva avioane de vânătoare, intră simultan în Saigon, preluând controlul obiectivelor strategice şi obligându-l pe generalul sud-vietnamez Minh să prezinte oferta de capitulare imediată şi necondiţionată. Şi astfel s-a terminat războiul.
Afganistanul lunii august 2021 poate fi comparat cu ce s-a petrecut atunci? Similitudinile există şi arată, pe fond, că acelaşi timp de raţionament militar a dus exact la aceleaşi rezultate finale. E vorba despre credinţa absolută a planificatorilor americani că desfăşurarea în teren a unei forţe militare copleşitoare (atât ca număr de militari, cât şi a calităţii echipamentelor) este absolut şi în mod definitiv suficientă împotriva oricărui tip de adversar. Fals în confiţiile confruntării cu gherilele din jungla Vietnamului, fals în condiţiile războiului împotriva talibanilor din Afganistan, combinaţie sui-generis între trei tipuri de gherilă: urbană, montană şi rurală. La fel ca şi în Vietnam, americanii au estimat greşit viteza avansului talibanilor susţinuţi de slaba sau inexistenta reacţie a forţelor loiale autorităţilor de la Kabul şi, mai ales, frica profundă de represaliile nemiloase pe care le promit talibanii.
Americanii, exact ca în Vietnam, trebuie acum să evacueze în viteză tot ce mai vor să fie făcut scăpat din Afganistan în general şi din zona Kabulului în special, atât personal de ambasade, cât şi civilii foşti colaboratori ai armatei americane şi ai Coaliţiei. Şi acum, ca şi în Vietnam, a fost necesar să se formeze un pod aerian masiv pentru evacuarea personalului, "operaţiunea non-combatantă de evacuare" din 1975 fiind denumită "Operaţiunea Frequent Wind". Acum nu are nume de cod.
Pentru securizarea operaţiunii de acum au fost trimişi în zonă 3.000 de soldaţi americani pentru a asigura aeroportul din Kabul, trei batalioane care vor ajunge pe calea aerului la Kabul în următoarele ore, fiind pregătit încă un eşalon suplimentar de 3.500 de oameni - brigada de la Fort Bragg, Carolina de Nord. John Kiby, secretarul de presă al Pentagonului, a spus însă şi ceva în plus: "Suntem gata să mărim capacitatea podului aerian american. Secretarul Apărării a avut deja discuţii cu Preşedintele comitetului şefilor de stat major şi cu Comitetul pntru transport despre aceste nevoi potenţiale. Ne aşteptăm să fie nevoie de sprijin aerian de transport suplimentar". Britanicii anunţă o mişcare similară, afirmând, într-un comunicat de presă al secretarului pentru apărare, că "trimiterea suplimentară a aproximativ 600 de militari se face în cadrul unei violenţe crescute şi a unui climat de securitate care se deteriorează rapid în Afganistan". Alţi 1.000 de militari americani vor fi trimişi în Qatar pentru a putea procesa cât mai rapid documentele necesare interpreţilor afgani care au primit vize speciale de imigrant. În rezervă, pentru orice eventualitate, în cazul în care evacuarea s-ar transforma în măcel. Pentagonul anunţă că trupe suplimentare de intervenţie (între 3.500-4.000 de oameni) vor fi poziţionaţi ca rezervă în Kuweit.
Şi, la fel ca în cazul Vietnamului, începe căutarea vinovaţilor în încercarea de a ieşi politic cât mai bine. Şeful republicanilor din Senatul american, Mitch McConnell, a afirmat că:
"Afganistanul se îndreaptă către un imens dezastru, previzibil şi care ar fi putut fi evitat. Iar tentativele suprarealiste ale Administraţiei pentru a apăra politica dezastruoasă a preşedintelui Biden sunt pur şi simplu umilitoare. Deciziile sale ne împing înspre o urmare care va fi mai rea decât căderea umilitoare a Saigonului din 1975".
Nu-i adevărat, a spus Biden: "Nu va fi nimeni care să trebuiască să fie evacuat pe cale aeriană de pe acoperişul ambasadei americane din Afganistan. Nu este deloc comparabil".
Senatorul democrat Chris Murphy spunea că "a sta încă un an în Afganistan însemna să rămânem acolo pentru totdeauna, deoarece 20 de ani de pregătire laborioasă asigurată de noi armatei afgane precum şi echiparea forţelor lor de securitate a avut un impact mic asupra capacităţii lor de luptă, iar 50 de ani în plus nu ar schimba cu nimic situaţia".
Exact ce s-a spus, după Vietnam, despre banii aruncaţi degeaba pentru pregătirea şi dotarea forţelor sud vietnameze.
Întrebarea - singura importantă în termen de viaţă şi moarte - este dacă americanii vor reuşi şă stabilească un cordon de securitate suficient de puternic pentru a proteja aeroportul din Kabul şi securitatea coridorului de legătură măcar cu "zona verde" a ambasadelor. Pesemne că aceasta este ultima misiune care încheie cei 20 de ani de război.
Cine vine să umple teritoriul gol? Asta negociază acum talibanii. Dar asta este deja o altă istorie.
Se încarcă comentariile...
