Afacerea destituirii lui Trump: Ce ascund convorbirile cu Putin?

Vladimir Putin şi Donald Trump FOTO EPA-EFE

Pornirea procedurii de destituire-impeachment în Camera Reprezentanţilor a Congresului american ridică multe semne de întrebare şi ascunde numeroase probleme interne ale sistemului american şi ale modului de a privi azi lumea şi pe conducătorii din statele democratice.

Şi e o temă care merită toată atenţia prin prisma bătăliei politice americane, a ingerinţelor şi relevanţei influenţelor externe într-o campanie, dar şi în legătură cu rolul, spaţiul de manevră şi trăsăturile unui Preşedinte, cu atât mai mult a celui american.

O greşeală: publicarea transcriptului convorbirii Trump-Zelenski  

Problema principală a venit din conţinutul convorbirii cu preşedintele Zeleski, care a determinat instituţiile statului american să reacţioneze ca la carte. Acea convorbire – ca şi altele anterioare şi demersuri făcute prin terţi, inclusiv vizita lui Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump în Ucraina – susţineau o condiţionare a preşedintelui ucrainean ca să declanşeze o anchetă împotriva băiatului fostului vicepreşedinte Joe Biden şi contracandidat al lui Donald Trump, Hunter Biden (membru în Consiliul de Administraţie al unei companii de gaze din Ucraina), respectiv împotriva tatălui său, care ar fi intervenit să blocheze ancheta unui procuror împotriva companiei (procuror demis pentru corupţie). Justiţia ucraineană nu a găsit nici o faptă imputabilă celor doi. De aici şi procedura de destituire – impeachment a preşedintelui Donald Trump.

De ce a dat publicităţii Preşedintele convorbirea cu pricina? E clar că a fost o greşeală, deoarece convorbirea confirmă toate demersurile ulterioare şi e probă puternică împotriva Preşedintelui. Sunt cuvintele sale, nu relatări ale martorilor, iar proba are toate credenţialele necesare de la Casa Albă, fiind asumată de către Preşedinte. Mai mult, e un punct de pornire într-o anchetă mai largă. Preşedintele ştia că are majoritatea Senatului, că o majoritate calificată de două treimi – 67 de senatori – împotriva sa e aproape imposibil de constituit, ca şi convingerea altor 20 de senatori republicani să se alăture celor care doresc judecarea şi demiterea sa. De ce să dea probe împotriva sa? De ce să deschidă o întreagă cutie a Pandorei a declansificării şi publicării şi altor date?

Uitatul pe gaura cheii, ascultarea convorbirilor şi mai ales publicarea lor către public e o impunitate. Sper ca partea americană să fi avut acordul preşedintelui Zelenski înainte de publicare, altfel e o acţiune similară, cum spunea cineva, impactului Wikileaks asupra sistemului american. Una e audierea în cadrul Comisiei de supraveghere a serviciilor de informaţii, în spatele uşilor închise, şi clarificarea elementelor de comportament a Preşedintelui şi a activităţii corecte a serviciilor de informaţii, alta e aducerea în faţa camerelor de luat vederi şi în toată presa a acestor elemente.

Ce te faci cu un preşedinte neatent, voluntar, inadecvat?  

Câteva considerente se impun: Preşedintele Donald Trump nu a realizat gravitatea şi efectele convorbirii sale cu Vladimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Nu-şi poate imagina că poţi plăti pentru un asemenea motiv. Apoi ar fi putut interveni componenta legală de la Casa Albă, cea care decisese anterior un statut special al unora dintre convorbirile Preşedintelui, pentru a nu ieşi public date, după precedente precum discuţia cu reprezentanţii ruşi la el în birou, când anunţa că nu crede în interferenţa Rusiei în alegeri, convorbirile cu Preşedinţii din Mexic şi Australia, felicitarea lui Putin după alegerile ilegitime – după ce recomandarea staffului de la Casa Albă fusese să nu fie felicitate preşedintele rus – şi după alte detalii jenante care au apărut, pe surse, în presă.

Un preşedinte nu mai este o persoană liberă. Orice convorbire a sa cu un şef de stat, oricât de personală ar fi, este înregistrată, i se face transcriptul şi este circulată la oficialii care au nevoie şi au acces.

Într-adevăr, Donald Trump este mai mult decât un preşedinte neconvenţional, este şi unul impulsiv, neatent, voluntar, cu enormă interfaţă publică în timp real şi nu rareori inadecvat. El vorbeşte liber şi, practic, fără responsabilitate în treburi de stat ca şi cum ar fi treburi domestice, din propria casă. E neatent la relevanţa şi responsabilitatea juridică, dar şi la efectele limbajului său agresiv asupra relaţiilor între state. În cazul unor afirmaţii şi comportamente cel puţin şocante, datele din interior se scurg prin comentarii natural către mass media.

Un preşedinte nu mai este o persoană liberă. Orice convorbire a sa cu un şef de stat, oricât de personală ar fi – deşi Preşedintele nu are viaţă personală cât e în funcţie, şi nu-şi poate gestiona afacerile, de aceea şi trebuie să renunţe la ele – este înregistrată, i se face transcriptul şi este circulată la oficialii care au nevoie şi au acces. În funcţie de gradul de clasificare, când este cazul, la ea au acces tot mai puţini oficiali. În cazul Preşedintelui SUA, în aceeaşi încăpere cu el se aflau Secretarul de Stat Mike Pompeo şi consilierul pentru Securitate Naţională, John Bolton, iar în sala de ascultare înalt clasificată, Sala de Situaţii, convorbirea era ascultată de un număr de personal tehnic, cu roluri distincte, şi este transcrisă. Transcriptul e circulat la persoanele oficiale îndrituite să o vadă pentru că au de a face cu tematica abordată.

Când informaţia, maniera, tonul, limbajul sunt şocante şi nepotrivite, ele intră în categoria temelor de bârfă şi discuţii personale, chiar dacă nu se pune problema difuzării elementelor clasificate din convorbire la nivel public. Iar aceste elemente au făcut ca personalul de la Casa Albă să ia măsuri de protejare a Preşedintelui şi de mutare a convorbirilor sensibile şi cu probleme într-un server cu grad înalt de clasificare. Şi ascultarea normală se făcea de către un număr tot mai mic şi bine controlat de oameni – John Bolton impusese un control strict asupra acestor date, chiar dincolo de cele obişnuite.

FOTO EPA-EFE

Practica Casei Albe: protejarea discuţiilor mai „lejere“ ale lui Trump cu Putin şi bin Salman  

Aceste măsuri – luate şi cu alte convorbiri, între care cu Preşedintele Putin şi cu liderii Arabiei Saudite, Regele Salman bin Abdulaziz al Saud şi Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman – au fost lesne interpretabile drept încercare de ascundere a infracţiunii de abuz de putere săvârşită de către Preşedintele Turmp, motiv pentru care, probabil, componenta juridică a Casei Albe a recomandat declasificarea şi difuzarea publică a convorbirii – care nu conţinea elemente speciale de Securitate. De altfel, Casa Albă a pierdut obiceiul comunicării listei convorbirilor telefonice ale preşedintelui avute cu şefi de state şi guverne, ba le publică abia târziu, doar după apariţia lor la partener.

De remarcat că sesizarea făcută de către ofiţerul CIA care a remarcat problemele juridice ce au dus la procesul de impeachment, a fost una legală, a urmat cadrul legal şi nu a ajuns în public. A fost înaintată Inspectorului pentru Intelligence, a ajuns la Directorul Naţional de Intelligence, care a deferit componenta juridică – intepretată de autor drept încălcare a finanţării campaniei electorale, prin avantajul creat de Trump folosind funcţia împotriva contracandidatului său – către Departamentul Justiţiei şi Procurorul General. Rezultatul a fost că nu sunt elemente suficiente pentru a demonstra infracţiunea şi cazul a fost clasat.

Faptul că elementele acestea au ajuns publice şi au putut fi investigate în Congres vin din informarea care ajunge la parlamentarii opoziţiei membri ai Comisiei de Supraveghere a Serviciilor de Informaţii, ai Comisiei Juridice, care au găsit mijloacele să aducă subiectul public şi să solicite investigarea sa. Mai trebuie spus că un asemenea subiect poate fi conservat cât timp nu iese public, prin intermediul Congresului. Odată ce Congresul sesizează problema, controlul şi supravegherea asupra ramurii Executive crează condiţiile obligării de a comunica datele solicitate.

Şi aici există nişte limite: Privilegiul Executiv al Preşedintelui - care poate bloca angajaţii săi şi datele ce sunt în Administraţie să nu iasă public - şi nivelurile de clasificare. Însă supraclasificarea – cum e cazul convorbirii cu Zelenski, ajuns în serverul înalt clasificat – este în sine o infracţiune, dacă nu se justifică prin conţinutul cu relevanţă pentru securitatea naţională. Deci întreaga afacere a ajuns subiect de destituire, o procedură şi mai complexă şi care reduce posibilitatea Preşedintelui Trump, aflat sub anchetă, de a ascunde date sau a nu le oferi Congresului, la solicitarea acestuia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE

Ancheta ucraineană: un avertisment pentru Donald Trump  

Este o problemă când ai un preşedinte neconvenţional, neobişnuit cu procedurile administrative şi cu limitele de mişcare în administraţie, cu nivelul de supervizare şi control şi cu formulele de adresare adecvate. Administraţia îl susţine şi-l protejează pe preşedintele ales, iar atunci când apar probleme concrete ce ameninţă securitatea Statelor Unite sau influenţează relaţiile dintre state, când pot reprezenta probe incriminante în privinţa unor acţiuni, instituţiile informează persoanele aflate în funcţii de decizie şi apropiaţi ai Preşedintelui care îl abordează şi îi comunica situaţia. De obicei un preşedinte avertizat ţine cont şi se adaptează la rigorile, condiţiile şi limitele sale.

Faptul că întreaga afacere ucraineană a ajuns publică are multiple resorturi şi scenarii posibile. Evident că lumea şi presa cunoştea demersurile ucrainene anti-Biden ale Preşedintelui, vizita lui Giuliani la Kiev şi alte întâlniri. Iar situaţia paradoxală a posturii fostului primar al New Yorkului, Rudy Giuliani, în administraţie, cele 4 ieşiri publice la Fox News şi numeroase twitt-uri nu au făcut decât să complice situaţia sa şi pe cea a Preşedintelui, aşa cum reacţiile lui Donald Trump şi zecile de comunicări publice pe social media nu au făcut decât să atragă atenţia asupra sentimentului de vină, reacţiei sale disproporţionate şi au amplificat numărul de ambiguităţi, neclarităţi şi lucruri de acoperit de către administraţia Trump. Dar publicarea mai relevă un lucru.

La nivelul imaginii, abuzul de putere a fost evident, comparativ cu conspiraţia electorală cu o putere străină, şi aceea incomplet dovedită la nivelul Preşedintelui Trump şi al familiei.

Astfel, publicarea elementelor din spaţiul clasificat şi expunerea mecanismelor funcţionale, a metodelor şi elementelor curente din cadrul administraţiei – dincolo de celebrele afirmaţii scăpate public că stafful Preşedinţiei trece peste Trump, îl ignoră deseori şi face ceea ce trebuie să facă, marea problemă fiind când cineva îi atrage atenţia sau când o temă intră în preocupările sale – nu are loc practic, niciodată. Când totuşi se întâmplă acest lucru, el trădează exasperarea instituţiilor americane şi faptul că toate celelalte demersuri, în spatele uşilor închise, nu au dat rezultate, deci preşedintele Trump nu a reacţionat pentru a reveni în parametri acceptabili ai comportamentului său şi produce deservicii, pierderi mari şi probleme Americii.

Pe de altă parte, este la fel de evident că impeachmentul-procedura de destituire a preşedintelui a avut o relevanţă mult mai mare în varianta Ucraina decât în cea a raportului Muller-Rusia. La nivelul imaginii, abuzul de putere a fost evident, comparativ cu conspiraţia electorală cu o putere străină, şi aceea incomplet dovedită la nivelul Preşedintelui Trump şi al familiei – deşi dovedită în cazul a numeroşilor săi consilieri şi stafferi electorali condamnaţi. Însă principalul motiv rămâne faptul că afacerea abuzului de funcţie în cazul Ucrainei – Biden este una derulată de Donald Trump în exerciţiul funcţiunii de preşedinte, nu în campanie, înainte de preluarea funcţiei, iar impactul are relevanţă pentru viitor-campania prezidenţiale 2020, nu în trecut.

FOTO EPA-EFE

Ce acoperă publicarea transcriptului? Convorbirile Trump-Putin  

Chestiunile de asemenea gravitate se rezolvă, într-adevăr, în spatele uşilor închise şi nu ajung niciodată publice. Impactul publicării lor e deseori mai mare decât conţinutul iregularităţii, excesului sau chiar al abuzului Preşedintelui. De aceea cântărirea unei asemenea ieşiri publice se face cu atenţie excesivă şi pragmatism maxim pentru a se evalua şi a se stabili ce-i mai bine pentru Statele Unite. Dar, câteodată, o asemenea „scăpare“ poate să ascundă şi altceva, ceva mult mai grav pentru care se prefer un scandal mai mic şi, eventual, gestionabil, cu costuri mai mici şi un bun avertisment pentru cel vizat, dar salvându-se elemente care ar avea consecinţe mult mai grave.

Şi câteva elemente vin să susţină acest fapt. Mai întâi, clasificarea cu preponderenţă a discuţiilor cu Vladimir Putin şi liderii saudiţi, cu precădere prinţul bin Salman, care tocmai şi-a recunoscut implicarea în afacerea Kashoggi. În cazul con vorbirilor cu bin Salman, nu a existat nici un transcript, oricât de succinct şi superficial, care să fi fost circulat la oficialii ce trebuiau să-l fi primit, pentru a-i sprijini în activitatea lor. Apelurile nu conţineau elemente de securitate naţională specială, potrivit surselor care îl văzuseră.

În cazul convorbirilor cu Putin, cel puţin o conversaţie a intrat în categoria celor foarte restricţionate, potrivit unui fost membru al Administraţiei Trump. Nu se ştie dacă a fost introdus în serverul înalt clasificat, dar se ştie că acolo se mai aflau şi alte convorbiri delicate pentru Preşedintele Trump. De altfel, în cazul convorbirilor cu Putin, Trump a fost întotdeauna extrem de dornic să păstreze secret conţinutul acestor convorbiri, dincolo de privilegiul executiv care interzice celor prezenţi să discute tema. În cazul primei întâlniri din 2017, a preluat notele întâlnirii de la traducător. Au rămas doar acuzaţiile că e prea familiar şi deschis faţă de liderul rus, care l-a ajutat să fie ales prin inteferenţa în alegerile din 2016 şi atacurile la Hillary Clinton şi Comitetul Naţional Democrat.

De altfel, subiectul convorbirilor cu Preşedintele rus a apărut imediat după lansarea afacerii Ucraina. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a declarant că Rusia este băgată şi în cazul acesta, al afacerii Trump-Ucraina-Biden, dar fără să facă alte precizări. E posibil ca datele să apară pe măsură ce investigaţiile în acest caz curg. Apoi pe această temă, Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că dialogul telefonic dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a generat o controversă care a căpătat proporţii exagerate şi a negat, totodată, orice aluzie conform căreia Rusia s-ar fi aflat în spatele ei.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a dclarat că „speră ca să nu fie deconspirate şi convorbirile cu Preşedintele rus, pentru că nu mai e nevoie de o temă nouă de controverse în relaţiile bilaterale, care sunt deja tulburate de numeroase probleme“. Publicarea convorbirilor Trump-Zelensky sunt o afacere americană internă, dar e neuzual ca să fie date publicităţii asemenea convorbiri confidenţiale între lideri. „De obicei aceste convorbiri sunt clasificate, potrivit normelor şi practicii internaţionale“, susţine Peskov.

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus a fost şi mai acidă şi sarcastică:

„Aşteptăm petrecerea să continue. Să publice transcripturile conversaţiilor între aliaţii NATO. Ar fi util să publice şi minutele întâlnirilor secrete de la CIA şi FBI sau Pentagon.“

Cât despre procedura de destituire, Zakharova a spus „este treaba democraţilor să facă SUA de râs. Asta a făcut Doamna Pelosi cu Congresul, Casa Albă şi alte instituţii ale statului“. (Aşa a procedat în trecut şi cu discuţiile legate de cazul Muller, dar acolo era direct implicată activitatea Rusiei lui Putin în interferenţa în alegeri.)

Toate aceste reacţii arată atât neplăcerea Rusiei pentru o asemenea turnură, dar şi în legătură cu perspectiva ca discuţiile avute de Preşedintele rus cu Donald Trump să apară în public sau măcar să fie văzute de comisiile de specialitate ale Camerei. Aceste reacţii fac să dobândească credibilitate scenariul potrivit căruia publicarea convorbirii telefonice Trump-Zelenski – considerată, în mod greşit de către preşedintele american drept benignă – ar fi destinată să acopere convorbiri cu relevanţă şi impact mult mai mare şi mult mai incriminante, precum cele cu Preşedintele rus, Vladimir Putin. Iar în acest caz, tema ingerinţei Rusiei în politica americană şi decizia de vârf ar putea reveni în viitor.