Acum câteva ore, eşec major ruso-turc în medierea din Libia + rachete S-300/400 pentru Irak

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Convorbirile de la Moscova libiano-libiene pentru încetarea focului, 12 ianuarie 2020
Convorbirile de la Moscova libiano-libiene pentru încetarea focului, 12 ianuarie 2020

Era un răspuns pe care-l aşteapta întreaga comunitate internaţională care, în funcţie de asta, îşi va calibra în mod corespunzător aşteptările faţă de marea Conferinţă de la Berlin de peste câteva zile, în termenii preconizaţi la întâlnirea Merkel-Putin.

În acest sens, la Moscova au avut loc convorbiri indirecte de pace între delegaţiile reprezentând Guvernul Alianţei Naţionale (entitatea considerată reprezentativă şi recunoscută ca atare de ONU şi, evident, de UE) şi echipa formaţiunii conduse de generalul Haftar, conducătorul forţelor rebele, în vederea definitivării şi semnării unui acord de încetarea focului. Una dintre părţi, cea a Guvernului Alianţei Naţionale, a semnat deja documentul, iar ceilalţi au cerut un timp de gândire. Iată documentul în discuţie pe care vă rog să-l citiţi pentru a vedea în ce măsură  sumarizează şirul de decizii succesive luate în cadrul Procesului de Astana pentru Siria şi implică şi elemente ale Acordului ruso-turc pentru finalizarea unei zone tampon la graniţa de nord-est între Turcia şi Siria, asta după ce încercarea americană în acest sens eşuase în termen de câteva zile.

ssss
aaa

Două sunt elementele de mare interes.

În primul rând, participanţii acceptă că acest proces de încetarea focului, care este prima parte a unui posibil acord de pace, va rămâne, ca şi până acum, sub coordonarea trimisului special ONU pentru Libia, dar se şi specifică faptul că întreaga lucrare se execută sub garanţia Rusiei şi Turciei, păstrându-se suveranitatea şi integritatea teritorială ale Libiei.

În al doilea rând, fapt foarte important, se pomeneşte despre responsabilităţile conferite de misiunea 5+5 (conform celor pomenite în mandatul misiunii UNSMIL) pentru a specifica zona liniei de separare , pentru a observa respectarea încetării focului şi apoi pentru a se asigura că se menţine încetarea focului.

Aceasta este propunerea de text.

Dar, în această dimineaţă, mareşalul conducător al forţelor rebele a plecat de la Moscova fără să semneze documentul spunând doar pentru Al Arabiya TV că „schiţa de acord ignoră multe dintre cererile armatei libiene”. Printre acestea, precondiţia ca Turcia să nu participe la eventuala forţă internaţională de monitorizare a încetării focului şi plecarea imediată a mercenarilor „care au sosit din Siria şi Turcia”. Drept care totul este blocat, cu un mare semn de întrebare asupora şanselor reale ca, la Berlin, conferinţa internaţională asupra Libiei să poată face ceva. Dacă observaţi, ne regăsim într-o situaţie similară cu cea de odinioară în cazul Siriei, când ONU nu reuşea să impună o soluţie valabilă şi, în disperare, totul a trecut în responsabilitatea trioului Rusia-Turcia-Iran care negocia la Astana. Cu rezultatele cunoscute. Întrebarea este dacă, acum, în Libia, situaţia este lăsată să atingă acelaşi nivel de fierbere în care ONU să fie nevoită să schimbe termenii contractului general de securitate pe Libia, evitând ceea ce se anunţă ca începutul unui posibil genocid.

S-ar putea să vrea s-o facă, exact din aceleaşi motive în care – în contextul de acum – întregul proces de pace din Libia este oprit şi doar perspectivele unui război generalizat ar putea fi discutate la Conferinţa de pace de peste câteva zile de la Berlin. Situaţia este chiar dramatică pentru că, mereu, nu doar despre Libia ca entitate separată a fost vorba. Miza esenţială era să se facă pace pentru a scoate ţara din statutul său actual de platformă folosită de marile grupări paramilitare şi de organizaţiile teroriste sau fundamentaliste ca loc de trecere a tuturor reţelelor de trafic ce vin dinspre Sahel şi Africa Neagră îndreptându-se către Europa. Dar şi de spaţiu ofertant, încă din vremea lui Ghadaffi, pentru taberele de pregătire ale organizaţiilor teroriste de pretutindeni. O decizie în acest sens, inclusiv cu necesara dimensiune militară, s-ar putea să urmeze modelul Siria.

Mai ales că semnalele neliniştitoare de acolo se combină cu reconfirmarea (oare a câta oară) a intenţiei SUA de a părăsi (sau a-şi reduce considerabil) prezenţa în Irak. Chiar dacă, zilele trecute chiar, preşedintele Trump dăduse asigurările cele mai ferme că ceea ce s-a întâmplat în Afganistan şi în Siria nu se va repeta şi în Irak, secretarul de stat Mike Pompeo, ieri, într-o intervenţie susţinută la Stanford University, a spus că SUA urmează să colaboreze cu liderii irakieni în vederea posibilei reduceri a prezenţei militare americane în această ţară. Un alt anunţ de viitor „spaţiu liber”?

Cam pe această prezumţie au mers odinioară liderii sirieni când, ca prim semnal al unei alianţe de securitate profunde cu Rusia, şi-au anunţat intenţia de a achiziţiona sistemele ruseşti anti-rachetă, exact ca Turcia. Acum se anunţă discuţii între liderii irakieni şi Moscova (confirmate de surse oficiale irakiene) pentru achiziţionarea de sisteme S-300 şi S-400. Afirmaţie confirmată oficial, ieri, de Alexander Şerin, adjunctul preşedintelui Comitetului rus al apărării. Ceea ce, desigur, ar reprezenta o chestiune deosebit de delicată în contextul în care, în Irak, încă există baze americane şi o forţă aeriană semnificativă pentru care, fie şi teoretic, sistemele ruseşti ar putea reprezenta o ameninţare directă.

De ce am pus aceste două subiecte împreună? Pentru că s-ar putea să fie doar două dintre dimensiunile care demonstrează că vortexul unei mari încleştări viitoare este în plină evoluţie şi unul dintre epicentrele sale  va pune faţă în faţă interesele superputerilor în spaţiul extins al Noului Orient Apropiat care, în opinia unora, este necesar să cuprindă şi Maghrebul. Epicentrul va fi în exact în centrul acestei hărţi:

aaaa

Iar următoarea mare confruntare regională  va face ca istoria să poată să îşi încheie aici un ciclu de evoluţie, după un secol, în lumina intereselor fostelor puteri garante din 1914. Vi se pare că puteţi recunoaşte o structură comună cu ceea ce se desenează azi? Interesele de atunci sunt şi acum motor conflictual şi justificare de intervenţie. S-a mai adăugat câteva mici detalii, dar, pe fond, jocurile sunt similare.

xsx

Cu o excepţie majoră: principalele porturi pentru acces şi control strategic în Mediterană au acum acţionariat majoritar chinez (în rest, multe acţionariate minoritare), poziţie de forţă care atrage din ce în ce mai mult interesul unora dintre ţările europene. Aceasta este axa pe care se relansează jocurile şi nu ştiu dacă pe noi ne-ar interesa cumva, oricum nimeni nu pare să dea un semn de atenţie la ce se petrece.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite